cine ne poate ajuta???

Doamna, eu nu inteleg cum s-a putut ajunge intr-o astfel de situatie. Eu la 18 ani, in vacanta de dupa clasa a 12-a, am facut primul atac de panica. M-am speriat foarte rau. Parintii erau cu mine atunci, si mi-au fost alaturi si dupa aceea. Vreau sa va spun ca starea a persistat. Eu nu stiam despre ce era vorba. Mi-am dat seama mai tarziu. Imi era frica tot timpul ca mi se face rau, si faceam atacuri. Vreau sa va spun ca imi era greu sa ma duc la facultate, la cursuri, in rest oricum nu mai ieseam deloc. Facusem agorafobie, cu atacuri de panica, exact ca si baiatul dvs. A tras mama de mine in permanenta sa ies. Nu vroiam deloc. Pana m-a luat tare si mi-a zis ca daca nu voi depasi, imi voi irosi viata. Insa eu nu ajunsesem in asa hal incat sa nu merg la facultate deloc. Macar pentru facultate si am facut efort.
Stiti care e solutia: sa isi infrunte fricile. Este SINGURA solutie. Dati-i Magne B6, pentru ca il ajuta, si SCOATETI-L DIN CASA!! Cand iese, tineti-l ocupat. Puneti-l sa va povesteasca ultimul film, sa aleaga rosii la piata, sa plateasca, sa calculeze bani, sa sune la cineva, sa rezolve ceva, sa dea un sms ORICE. El trebuie sa fie destul de destept incat sa treaca singur peste. Va va fi greu la inceput pt ca este intr-o stare avansata. Insa daca el nu vrea sa iasa sa infrunte teama, nu veti reusi doar dvs. Eu va spun asa: cand iesiti si il apuca, dati-i o palma. Asa mi-a facut mama o data si de nervi si de adrenalina, mi-a trecut tot atacul si am inceput sa ma cert cu ea. Mi se pare hilar acum, atunci nu mi se parea. Si ii multumesc acum mamei ca m-a luat tare. Nu ii aratati NICIODATA disperarea dvs. Nu va rugati de el. Luati-l tare. Traiti-va viata normal. Iesiti cu sotul sau cu prietenele la film, in parc. Chemati-l si pe el. Pana la urma poate va vrea. Luati-l cu forta. Esentialul este sa iasa, sa fie ocupat si sa nu i se intample si sa capete incredere. Iar daca i se intampla, sa treaca peste si va castiga si astfel incredere. Ar fi multe de spus. Astept intrebarile dvs, pentru ca am fost in situatia fiului dvs si stiu ce inseamna, insa eu am trecut peste acum si incerc sa ajut oamenii care au trecut prin asta.
Sanatate multa!

Pentru ds

Am 42 de ani si cam tot la aceeasi varsta am avut si eu primele atacuri de panica,va dati seama ca pe vremea aia nu prea stiam ce am ,nu am povestit cu nimeni tema aceasta si sufeream in tacere.Cateodata ieseam de la ora ca nu mai puteam suporta..dadeam vina pe mine ca nu sunt in toate mintile si ,principalul vinovat eram eu ca sunt slab.Doar numai dupa multi ani am aflat ca de fapr de ce anume sufeream.Atacuri de panica,,am supravietuit ,nu am murit, si acum daca ma gandesc sa nu le fi bagat in seama, viata mea poate ,nu ca as regreta viata care o am acum,dar imi era mai usor. P rimele sunt at. de panica asociate cu agorafobia,frica de calatorie,ti se pune un nod in gat simti ca nu mai poti respira etc.,sunt simtome destul de puternice,dar...INTODEAUNA trec..Sa-i spuneti fiului dvs ca nu se moare din asa ceva.Decand cu internetul,pe care daca-l aveam acum 20 de ani bine era,mi-am dat seama ca foarte multa lume sufera de anxietate,at de panica.De regula apar dupa o anumita trauma suferita,stres,alcool.Trebuie sa-si tina mintea ocupata cu altceva .Eu la primul,binenteles ca am chemat ambulanta,la al doilea iar,si pe urma cand simteam ca ma apuca,mergeam in beci si imi faceam de lucru ,si trecea.Terapia prin munca e cea mai eficace,nu-l indopati cu medicamete ca il tin tot timpul somnolent si fara nici o vlaga...

Si eu am facut atac de panica acum vreo 2 ani la moartea mamei mele! Am fost la un psihiatru care mi-a prescris BILOMAG, RIVOTRILsi PALUXETIL!Eu n-am iesit in afara portii 6 luni, aveam ameteli si i-mi era frica sa nu cad si sa mor! Acum sunt bine, mai am rar cate un simtom dar nu-l bag in seama! Nu mai iau acum dupa 6 luni de tratament numai1/2 rivotril! Ce ma doare e ca m-am ingrasat 25 kg si risc sa fac diabet!

Incearca cu el efectul placebo. A dat roade in multe afectiuni. Cumpara niste vitamine sau un sirop care nu ii pot face rau si minte-l ca sunt medicamente ptr problema lui (incearca sa pari foarte entuziasmata ca ai facut rost de el); eventual aduse din afara. Astfel ii va spori increderea in el si se va vindeca numai la gandul ca acele pastile ii fac bine. Fii cat de convingatoare poti si nu ii spune adevarul nici daca ii trece, poate mai ai nevoie si alta data de acest "trucul".

doamna. nu mai umblati cu copilul la doctor-Pshi. si eo de un an de zile am fost diagnosticat cu panica auxiliara si am umblat toti medici particulari, clinici particulare si mi-au luat numai bani si mau incarcat cu medicamente:pe cale naturala Timp de vreo 6-7 luni eram ca un om drogat.Daca vreti dati un nr de telefon Daca nu sunati la nr de tel:0742180091

Sunt in domeniu si as putea sa va ajut.
Momentan nu mai insistati cu tot felul de "tehnici" asupra lui, pentru ca ele nu au efect si nu faceti decat sa il conditionati si sa il tensionati foarte puternic. Nu incercati sa tratati efectul. Trebuie descoperita cauza . E ceva ce l-a adus aici si acel ceva trebuie descoperit si transformat.
Imi puteti scrie pe aceasta adresa de mail : " [email protected] " .

Doamna v-as putea ajuta, din ce oras sunteti?
Aveti internet acasa? lasati-mi adresa dvs de mail...sau dati add pe mess la [email protected] si vorbim acolo. E o situatia complicata, insa se poate rezolva cu putin ajutor.

Problema băiatului este o problemă psihologică în directă legătură cu liceul, mai exact cu TERMINAREA LICEULUI ! Îi este teamă de ceva ce va urma, după această terminare a şcolii ! Totul a plecat şi s-a extins de la mersul spre şcoală. Starea de teamă este direct legată de respipaţie : cu cat iţi teama se amplifică, ritmul respirator devine mai accelerat, şi când se instalează frica insuportabilă, groaza, omul simte că "i se taie răsuflarea" ! El a avut o anxietate faţă de ceva ce ar fi survenit după terminarea liceului, de exemplu gândul neliniştitor că s-ar putea să nu facă faţă unui examen, că poate va lua notă mică, că simte că nu-i destul de pregatit, etc. El nu conştientizează acest fapt, l-a reprimat, de fapt, în subconştient, însă, această trăire interioară fiind destul de puternică, rămasă nerezolvată, a scurtcircuitat conştientul ce o reprima constant, manifestându-se prin senzaţia de sufocare, din cauza fricii reprimate, în timp ce el se apropia de şcoală. Această senzaţie de sufocare s-a accentuat pe măsură ce liceul se apropia de terminare ! Nu senzaţia de sufocare trebuie tratată, ci legătura psihologică ce produce anxietate crescută, legată direct de terminarea liceului ! Trebuie ca el să ajungă să recunoască, în mod deschis, în faţa tuturor, şi faţă de el însuşi, că îi este teamă de ceva legat de terminarea şcolii ! Dacă toată lumea îl percepe ca pe un tânăr foarte inteligent, cu potenţial şi viitor luminos, etc, se poate ca, în sufletul lui să îi fie teamă de faptul că s-ar putea să nu facă faţă pretenţiilor celorlalţi proiectate asupra lui, aşteptărilor familiei, prietenilor, etc. Daţi-i să citească acest mesaj. Sunt sigur că va înţelege despre ce este vorba. Prietene, dacă citeşti, să ştii că nu ai nevoie de nimeni şi nimic ! Tot ce ai nevoie este în tine ! Nu ai nevoie nici de medicamente, nici de specialişti care nu ştiu ce este în sufletul tău. Tu nu ai nici o boală. Recunoaşte, doar, în mod deschis şi cinstit că ţi-e teamă de viitor. După aceea, respiră adânc şi rar de câteva ori. Respiraţia amplă şi profundă face ca teama să fie dizolvată, şi te umple de energie ! Orice s-ar întâmpla, tu poţi să treci peste orice ! Totul este în mintea ta ! Intră şi pe forumul "universulspiritual.twilight-mania.ro" când te plictiseşti. Şi nu uita : respiră profund, prietene ;)

Buna ziua.
Am trecut si eu prin asemenea situatie in urma cu 5 ani,(aveam 25 ani)cand am fost diagnosticata cu o boala autoimuna(LUPUS).Dupa 2 saptamani de stat in spital am ajuns acasa,unde a inceput calvarul.O puternica ma cuprindea tot timpul.Mi-era teama ca in orice moment mi s-ar putea face rau si as putea muri.Frica sa mananc de teama sa nu ma inec,frica sa raman singura intr-o camera pt ca nu ar avea cine sa ma ajute.Locul in care ma simteam in sigurana era patul.Nu ma dateam jos din pat.La baie mergeam insotita,iar afara nici vorba sa ies.Mi-era frica sa dorm ca sa nu mor in somn.Mama a facut tot posibilul sa ma scoata din starea asta.Mi-a cumparat integrame,goblenuri,sa am tot timpul ceva de facut.Ma ridica fortat din pat si ma ducea la baie in fata oglinzii si-mi zicea sa repet cat pot de tare si cu,convingere : "NU AM NIMIC,SUNT SANATOASA,CELULELE MELE SE REGENEREAZA PE ZI CE TRECE".Ca si fata ,neglijasem complet aspectul fizic :nu vroiam sa ma spal ,sa ma pieptan,absolut nimik.
La sugestia unei cunostinte,am acceptat sa merg la un psihiatru.Drumul cu masina pana acolo a fost un calvar:muream de frica si ziceam ca nu mai ajung odata la policlinica.Am intrat la medic ,si am inceput sa-i povestesc cele intamplate si starile prin care trec si uneori medicul imi descria senzatiile traite de mine inainte sa i le povestesc eu.Ma simteam usurata ca ma intelege.Diagnostic: AGORAFOBIE CU PANICA.Mi-a prescris tratament ,mi-a spus sa gandesc pozitiv ,caci nimic rau nu mi se intampla,sa incerc sa ies treptat afara,sa am tot timpul o ocupatie.Am plecat de-acolo mai linistita.
Din acea zi mi-am schimbat obiceiurile ,m-am fortat sa mi le schimb.Am inceput sa ma machez ,imi datea o stare de bine faptul ca arat bine.Facem curat in fiecare zi chiar daca nu era nevoie,doar sa nu stau sa ma las prada gandurilor negre.Si am ineput sa ies treptat afara.Intai pe banca in fata blocului 10 min ,apoi pana coltul blocului si treptat am parcurs distante mai mari.De fiecare data insotita.Medicul imi spusese ca va veni o zi in care "se va suci butonul" si voi fi iar ca inainte.Si culmea,intr-o dimineata cand m-am trezit chiar am simtit ca nu mai am nimic si ca pot infrunta orice.
Sunt 5 ani de-atunci, nu-mi lipsesc antianxioliticele din geanta,in caz ca am putina "fricuta" ,desi se intampla rar,fiind mai mult emotii decat frica,dar le port cu mine pt ca imi dau o siguranta stiind ca le am in caz de nevoie.Merg in continuare cu Lupusul meu,dar nu mai mi-e frica de moarte,am invatat ca daca am grija de mine totul va fi ok.
Toti avem la un moment dat temeri,dar trebuie sa stim sa trecem peste ele.Important este sa ai pe cineva aproapre,care sa te sustina si sa te inteleaga
Sa fii optimist si sa nu te lasi doborat.Puterea este in tine,trebuie sa te convingi de asta
Multa sanatate si INVINGETI FRICA!!!!!