Postata de teddy86 cu 14 ani in urma.
Am 23 de ani si din copilarie sufar de anxietate si depresie. Cu toate ca am avut parinti care s-au ingrijit de mine, am avut mancare si haine si nu am fost batuta vreodata, am trait si traiesc permanent cu frica, in tensiune, in stres. Din cauza asta am probeme mari cu memoria, nu reusesc sa invat, uit repede chiar si lucrurile elementare, sunt sp***a si am probleme cu stomacul.Am trait foarte retrasa, aproape mereu in casa si in curte, n-am avut prieteni decat la scoala - si acolo foarte putini-si mereu m-am simtit inferioara celorlalti. Viata mea este un iad, mai ales in ultimul timp cand am inceput sa am atacuri de panica de mai multe ori pe zi.Urmez din cand in cand tratament cu anxiolitice si antidepresive dar in doze mici pentru ca imi dau o stare de somnolenta si oboseala pe care si asa le am. Nu-mi doresc decat un loc de munca, la asta ma gandesc zi si noapte, nu-mi mai pasa de nimic, nu mai pot zambi, nici macar sa ma prefac. Am urmat terapie cognitiv-comportamentala dar nu m-a ajutat; incerc sa ma controlez dar este un chin sa traiesc asa. Parintii mei sunt pensionari, eu sunt inca studenta dar vreau sa am banii mei, nu multi dar suficienti cat sa-mi ajunga sa ma intretin. M-am concentrat toata viata pe scoala dar n-am reusit sa invat si acum nu mai pot face fata la facultate pentru ca nu pot retine nimic. Sunt in ultimul hal de stresata si depresiva si e din ce in ce mai rau, am uitat absolut tot ce am invatat si nici nu-mi mai intra nimic in cap.Nu vreau nimic altceva de la viata decat sanatate pentru parintii mei si un loc de munca ca sa nu mai depind de ei dar cum sa fac asta cand mi-e frica permanent si nu pot fi atenta la nimic, nu pot retine nimic? La interviu intru in panica si nu pot gandi si vorbi iar pe fata mea se citeste suferinta acumulata in 20 de ani.
Adauga raspunsacum 14 ani
Din ce spui tu reiese ca suferinta ta a inceput cind tu aveai 3 ani si ca in momentul acesta este atit de mare icit cu greu faci fata cerintelor zilnice
Mai spui ca urmezi din cind in cind tratament cu anxiolitice si antidepresive
Intrebarea mea este daca ai un medic psihiatru curant care sa iti supravegheze si sa iti ajusteze dozele astfel incit sa reduca din simptomatologie
Mai spui ca ai urmat si terapie cognitiv-comportamentala insa nu te-a ajutat
Poate ca ar trebui sa incerci un alt tip psihoterapie ce foloseste metode diferite de cele din terapia cognitiv comportamentala si care ar putea sa te ajute astfel incit sa rezolvi cauza care genereaza aceste simptome
Inteleg ca te-ai saturat de asta si ca poate ai ajuns la capatul rabdarii, insa ce t-i se intimpla dupa cum spui s-a construit in timp si tocmai de timp si rabdare ai nevoie ca sa apara rezultatele pozitive
Faptul ca iti doresti un loc de munca care sa iti ofere autonomie, arata ca esti orientata spre viitor si asta este un prim pas spre a-ti fi mai bine insa ai nevoie pentru inceput de medic psihiatru dar si de psihoterapie care sa te ajute sa poti sa te conectezi la resursele tale astfel incit sa iti fie bine
acum 14 ani
Buna ziua doamna Liliana si va multumesc pentru raspunsul prompt. Referitor la intrebarea pe care mi-ati adresat-o, am urmat un tratament in iarna sub supravegherea unui medic psihiatru iar in prezent mi-am schimbat medicul pentru ca m-am mutat, am fost o singura data la dumnealui cand mi-a prescris un antidepresiv si urmeaza sa ma duc la control peste 2 saptamani.
Intentionez sa-mi tin un jurnal in care sa-mi notez descrierea starilor pe care le am, intensitatea si frecventa lor pentru ca, de obicei, cand merg la medic nu-mi amintesc problemele pe care le am si sunt foarte linistita. Poate din acest motiv nici nu am primit tratament corespunzator(dozele fiind insuficiente).As dori sa-mi raspundeti, daca timpul va permite, la doua intrebari:
1.Din experienta dumneavoastra, cat de mult pot afecta depresia si anxietatea memoria si daca, o data tinute sub control, pot avea o memorie buna sau efectele sunt ireversibile si nu pot decat sa opresc alterarea ei?
2.Ce altfel de terapie mai pot urma in afara de cea cognitiv-comportamentala?
Va multumesc anticipat.
acum 10 ani
Eu cred ca antidepresivele sau stresul in care traiam imi afecta memoria pe termen scurt.
Eu uitam de la mina pana la gura tot ce faceam.
Nu pot sa invat engleza, la interviu cand ma duc nu pot sa ma concentrez.
Invatarea unui limbi straine este legata de creier.
Trebuie sa repet foarte mult.
acum 2 ani
Am 21 de ani și nu știu cum să vorbesc cu o fată sau cu fetele și nu știu ce să le zic din ce cauză este lucrul acesta!
acum un an
Esti cea mai buna versiune a ta? Esti acel barbat perfect cu care ar vorbii femeile? Consideri ca ai ce le povestii? In momentul in care devii un titan fizic, vei evolua si mental. Recomand sa ai scopuri in viata. Cea ce ii al tau, cea ce te reprezinta? Nu ai, sau nu stii ce vrei? Du te la sala si schimbati fizicul. Ti rusine? Fa acasa flotari. Esti lenes? Noa hat lenea nu ii sexy pt fete. Si defapt pt nimeni. In afara de asta mai is si traume in viata, da oricum 70% din probleme legat de creier, se rezolva cand ai un corp de titan. Asta ii primul pas pe drumul barbatiei. Lasa fetele, tu esti pe primul loc. fi barbat si vor venii si ele. Dupa apare increderea in sine, dupa curajul, si de la curaj devii de neoprit. 4 pasi. Treci prin primul. Alta optiuni nu ai.
acum 14 ani
Teddy, eu am avut si am depresie si anxietate si NU afecteaza memoria. Cred ca este o impresie a ta si este tot indusa de aceste probleme. Am citit o tona de mesaje, aici pe forum si nu numai, ale oamenilor cu depresie si anxietate si niciunul nu avea probleme cu memoria. Pot sa bag mana in foc ca nu ai nici o problema cu memoria si e doar o impresie. Totul e sa ai vointa si sa iti infrunti temerile. Am avut o perioada in care evitam sa ies din casa de frica. Pe urma mi-am dat seama ca nu pot trai asa si am decis sa imi infrunt frica si nu am avut decat de castigat. Si mie mi-a fost teama de ideea de a avea servici si responsabilitati dar mi-a facut numai bine. Incearca sa te controlezi sa iti spui ca tot ce crezi ca ai (fizic sau psihic) este numai in inchipuirea ta. Si desigur, continua sa mergi la psihiatru si eventual la psiholog, nu cred ca nu au cum sa te ajute decat daca nu vrei tu.
Pup
acum 14 ani
Buna Ava. Stiu ca aceste stari imi pot da impresia ca am tulburari de memorie insa problemele mele sunt reale pentru ca multe persoane care ma cunosc-parintii mei, colegii si profesorii- mi-au spus intr-un fel asta, de fapt ca sa fiu mai exacta s-au mirat cum de nu-mi amintesc lucruri pe care le-am facut/stiut recent, insa au incercat sa explice asta prin oboseala, ceea ce nu putea fi pentru ca nu ma simteam asa. Iar doctorul neurolog la care am fost recent mi-a facut niste teste de memorie, in sensul ca m-a intrebat niste lucruri elementare pe care le stiam odata, dupa care m-a pus sa retin niste denumiri si nu mi-am amintit ce sa-i raspund.Totodata, psihiatrul mi-a spus ca anxietatea si depresia prelungite AFECTEAZA memoria in timp.In vara anului trecut am trecut printr-o perioada de stres mai mare ca de obicei si ajunsesem sa nu mai pot dormi noaptea iar intr-o zi nu-mi mai aminteam anul in care eram si asta a durat mai multe ore. La recomandarea medicului am facut un I.R.M. la cap care a iesit bine. Poate ca tu nu ai auzit de la altii ca le-a afectat memoria dar asta depinde de momentul in care au aparut anxietatea si depresia, de intensitatea si frecventa lor.Cred ca este o diferenta intre un om care a suferit o trauma intr-un moment al vietii (adolescenta sau maturitate) in urma careia a "capatat" aceste probleme si unul care le-a avut mereu dar nu si-a dat seama de ele si nu s-a tratat. Eu am avut starile acestea de cand ma stiu-ma gandesc ca au aparut in copilarie pentru ca nu cred ca m-am nascut cu ele(este imposibil)-si aproape in fiecare dimineata cand trebuia sa merg la scoala/liceu vomam, apoi incercam sa mananc ceva, iar la scoala in timpul orelor stateam in tensiune, eram rosie la fata, imi era frica sa nu fiu ascultata, sa nu rada colegii si profesorii de mine. Iar cand ma intorceam acasa aveam dureri de stomac ingrozitoare cate 1-2 ore. Parintii mei nu au stiut prin ce am trecut si oricum erau ocupati cu serviciul iar profesorii credeau ca sunt timida. Si am plans de atatea ori pana simteam ca imi plesneste capul de durere incat am facut riduri la ochi si am o sensibilitate la lumina. Mie mi-a fost mereu frica sa ies din casa si chiar si acum la 23 de ani dupa ce am iesit de atatea ori ma simt rau cand sunt singura pe strada.Crede-ma ca-mi infrunt temerile si ma straduiesc sa duc o viata cat pot de normala, dar frica o resimt si am atacuri de panica, ceea ce ma consuma. Nici nu am vorbit despre chinul prin care trec pana acum 2 ani, pur si simplu tineam tot in mine. Imi este teama de serviciu dar incerc sa o infrunt pentru ca imi doresc asta foarte mult si chiar am mare nevoie de bani. Merg la interviuri si sper sa reusesc pana la urma sa ma angajez. Multumesc pentru sfaturi si iti doresc multa sanatate.
Toate cele bune,
Mariana
acum 14 ani
Sunt teddy86, am uitat sa ma loghez.
acum 14 ani
Draga Mariana, in momentul acesta este posibil ca memoria ta sa nu fie chiar atit de afectata(spui ca mergi la facultate ceea ce inseamna ca ai trecut de liceu, de examenul bacalaureatului si poate de sesiune- nu stiu in ce an esti la facultate)
Oricum ce pot vedea din ce spui este ca starea de incordare generata de anxietate precum si orientarea pe anumite teme date de depresie fac ca memoria memoria ta in acest moment sa iti joace feste
Mai pot aparea si ''''afectari" ale memoriei atunci cind lucrurile - traumele sunt foarte dureroase si pentru a putea face fata in momentul respectiv, uitam
In momentul in care depresia respectiv anxietatea vor intra in remisie , va aparea o stare de bine, de relaxare si atunci memoria ta va inregisra si alte lucruri decit cele cu care este ocupata acum
Toatea lucrurile acestea se vor intimpla in timp si nu dintr-o data insa doar daca vei incepe de acum; adica sa apelezi la medicul psihiatru si la psihoterapeut
Da Exista mai multe tipuri de psihoterapii(psihoterapia analitica, psihanaliza, analiza tranzactionala, si multe altele) insa nu neaparat una este mai buna decit cealalta ci cel mai mult conteaza atit in cadrul relatiei psihoterapeutice cit si in cadrul celei dinte medic si pacient, relatia care se stabileste intre cei 2 parteneri
acum 14 ani
Mariana, in ce localitate locuiesti ?
acum 14 ani
Deci dupa cum spuneam si eu, nu ti-a afectat nici o memorie depresia si anxietatea. E doar o impresie din cauza faptului ca stai tot timpul in stresul "oare am ceva? oare fac atac de panica?" etc. Cunosc si eu stresul acesta. Si daca vrei sa stii, si eu am avut o labilitate psihica de mica. La 5 ani s-a manifestat pt prima oara cu stari de rau si "ma doare burta mami, vino acasa!". Cum venea mama acasa imi trecea ca prin farmec orice. Apoi am facut o anorexie nervoasa (da, la 6 ani!). Pana la urma si-a dat seama mama, mai tarziu dar si-a dat, ca sunt manifestari psihice. La 9 ani am facut din nou. Apoi a urmat o mare pauza in care nu a fost nimic acut (chiar daca cronic mai aparea din cand in cand depresia), ca sa revina in forta manifestarile anxioase la 18 ani, cand mi-am dat eu singura seama ce erau si am invatat sa lupt impotriva lor. In concluzie deci, si eu am avut dintotdeauna aceasta problema, doar ca nu chiar incontinuu iar mama a stiut sa faca psihoterapie cu mine ca sa imi ia gandul. Am terminat o facultate, doua masterate si fac un doctorat, deci iti spun sigur ca nu mi-a afectat nici memoria, nici inteligenta catusi de putin.
Eu cred de fapt ca ai o oboseala psihica cronica ce nu iti permite sa te mai concentrezi adecvat pentru ca gandul tau este in permanenta la aceste stari psihice negative. Odata ce vei scapa de ele, iti vei reveni. Cam asta ti-a spus si dna psiholog Puchea din cate inteleg iar eu iti pot confirma.
In alta ordine de idei, nu stiu daca ai incercat dar fa-ti niste analize hormonale la endocrinolog. Eu am o usoara dereglare hormonala si cred ca si de acolo vin aceste stari, poate si la tine este la fel.
acum 14 ani
Draga Ava ,
am o fetita de 5 ani care are manifestari de "rau" de la cca. 4 ani,nu am stiut sa le denumesc dar este cam ceea ce ai trait tu.Mi-am dat seama ca este un rau fabricat de ea si incerc sa o ajut dar nu imi iese intotdeauna.De durere de burtica am internat-o la urgenta cand eu eram in spital nascusem al 2-lea copil .As vrea sa stiu cum te-a ajutat mama ta ca sa incerc si eu sa-mi ajut fiica.Daca ajutorul ei ti-a fost de folos ,te rog ,macar pe scurt scrie-mi un mesaj . Te rog pe tine in mod expres deoarece esti Fiica ce apreciaza ajutorul mamei sale ,acum dupa ce a trecut de 18 ani si evident a trecut cu bine si peste pubertate,perioada critica si pentru parinti si pentru copii.Nu sstiu daca e permis dar las si un email [email protected] multumesc si o felicit pe mama ta ca a stiut sa te ajute ca acum sa fii mandra de ea .
acum 14 ani
teddy86...am probleme asemanatoare....din copilarie....l-a fel ca tine m-am concentrat pe scoala....ce ID ai ?
acum 14 ani
Buna ziua, ma numesc Gabriela si este pt prima oara cand scriu aici...am 30 d ani si de aproape 3 ani ma lupt cu o anxietate cumplita. Merg de 3 ani la psiholog si de ce sa ma plang, am avut si perioade bune (m-am simtit ff bine), si ceea ce este cel mai important NU AM LUAT NICI O PASTILA numai ca am observat ca atunci cand m-i se intampla un eveniment eu iar ma simt rau :(....m-am casatorit (in ziua nuntii mi-a fost rau), acum fac scoala de soferi si cu o zi inainte imi este rau , cu avionul nu mai zbor de 2 ani (deci vacante afara din tara, nu prea...)...imi este extrem de frica in a fi o persoana responsabila fara sa ma agat de cineva care sa ma ajute (mama, sotul, prietena cea mai buna etc...). Ce ma sfatuiti sa fac in cazul asta ca numai eu stiu cat vb cu mine si cat ma incurajez dar am momente cand simt ca nu mai am putere sa lupt si atunci iar imi provoc un atac de panica...Va multumesc si sanatate tuturor.
acum 14 ani
Va rog frumos!!! sami raspundeti cum se manifesta atacurile de panica(auxiliare) am 35 de ani sunt casatorit am un baitel de 13 ani si nu ma simt bine deloc cateodate am fost la medici peste tot. si am fost diagnostica cu panica auxiliara de anul trecut. ce ar trebui sa fac la cine are trebuii sa merg? imi este frica sa ma mai duc la munca.Sunt tot cu gandul sa sunt bolnav nu ma simt bine,acuz niste apasaturi pe partea stanga.Va rog frumos sa imi trimiteti un raspuns cu ce are trebui sa fac.
va MULTUMESC!!!
acum 14 ani
Atacurile de panica sunt episoade neasteptate de frica si anxietate care determina simptome precum cresterea ritmului cardiac, ingreunarea respiratiei,transpiratii reci, etc
Oamenii care au atacuri de panica se simt ca si cum ar trai un infarct sau ca isi pierd controlul gandurilor, de aceea ei resimt aceste lucruri ca pe un stress puternic si face ca ei sa caute asistenta medicala de urgenta pentru aceste simptome.
Potrivit unor estimari, 30 la suta dintre adulti traiesc cel putin un atac de panica pe parcursul vietii.
Atacurile de panica incep de cele mai multe ori dintr-o data si fara avertisment.
In general din momentul in care incep, isi ating punctul de maxima intensitate in 10 minute si dureaza aproximativ 30 de minute, in cazuri exceptionale putind sa dureze si mai mult timp
Atacurile de panica pot aparea oricand in timpul starii de veghe sau de somn si o mare parte dintre pacienti spun ca atacurile de panica i-au trezit in timpul noptii.
Desi atacurile de panica sunt relative asemanatoare intre ele, ele pot avea loc in urmatoarele trei tipuri de situatii:
1. Neasteptate- un atac de panica ce are loc fara avertisment si fara motiv aparent.
2. Situationale- un atac de panica ce apare intr-un set anume de circumstante. De exemplu, persoana manifesta simptomele cand se afla intr-o multime de oameni.
3. Predispuse situational- situatii in care persoana manifesta atacurile de panica si alte situatii de acelasi fel in care nu se intampla acest lucru.
Cei care au trecut prin atacuri de panica repetate pot fi diagnosticati cu tulburare de panica, care presupune, de obicei, cel putin patru atacuri de panica pe luna.
Pacientii cu tulburare de panica ajung sa evite situatiile care tind sa induca atacurile.
Evitarile pot conduce la izolare si afecteaza negativ calitatea vietii, ducind la cresterea riscului de depresie, abuz de substanta si chiar suicid.
Cei care sufera de atacuri de panica in mod regulat, au un risc crescut pentru a dezvolta agorafobie, ceea cee inseamna incapacitatea de a se misca dincolo de limitele confortabile cum ar fi propria casa, din cauza anxietatii crescute
In cele mai multe cazuri, tratamentul eficient poate consta intr-o combinatie de medicatie si psihoterapie
Liliana Puchea
Consiliere Psihologica, MS
Tel 0722 207 760
Adresa cabinet : str. Academiei, nr 7-9 , et.1, cam 21-22
www.psihoterapiecabinet.com.ro
acum 13 ani
Buna seara.
De cate zile ma tot intreb daca amintirile stocate inainte de un soc pot fi afectate? La 15 ani am trecut printr-o tentativa de viol si crima. Au urmat dupa atacuri de panica, stari de frica etc, insa cel mai mult a inceput sa ma sperie faptul ca, nu-mi pot aduce aminte anumite lucruri din trecut. De exemplu, la 14 ani intr-o vacanta de vara, mi-ar fi placut de un tip ... ceea ce eu nu-mi amintesc nimic, ba mai mult, cand l-am vazut acum, la 22 de ani, nu am avut nici o tresarire... chiar nu-l puteam amplasa niciunde in memoria mea. L-am intrebat daca ne-am vazut multe zile in vara respectiva si-a zis ca da... o vara intreaga. E normal sa nu mi-l pot aminti deloc?
Am incercat sa gasesc o logica, iar singura care-mi pare normala e ca memoria mi-a fost afectata dupa socul simtit, deoarece mi-am dorit f. mult sa-mi scot din cap amintirile din noaptea respectiva...
Ce parere aveti?
acum 12 ani
Eu am o problema care ma afecteaza foarte mult desi suna usor de rezolvat.Imi este frica sa merg la LICEU!Nu stiu de ce dar pur si simplu cand aud acest cuvant mi-se face pielea de gaina,inteleg ca e o lume noua in care voi patrunde,o viata noua,un program nou,colegi noi dar la mine simt ca e altceva,nu am emotii si nu ma atrage deloc aceasta lume,pur si simplu IMI ESTE FRICA!
Pe fostele colege le-am intrebat ce parere au despre acest lucru si ele mi-au spus ca d-abia asteapta sa mearga la liceu si ca si ele au emotii dar ca nu le e frica deloc ci dimpotriva sunt curioase si nerabdatoare sa-si intalneasca noii colegi.
M-am gandit mai bine la aceasta frica si cred ca este legata de o complexitate si de o inferioritate pe care o am,in primul rand sunt complexata ca desi am 15 ani sunt foarte sp***a pentru varsta mea,am 1,63 inaltime si doar 36 de kilograme!ma chinui de 2 ani sa ma ingras cu pastile,sa mananc mult dar nu reusesc,pur si simplu imi urasc corpul si de aceea incerc sa il refac..nu numai asta ci si faptul ca nu am deloc forme.Si trebuie sa recunosc ca nici nu prea am incredere in mine si in cultura mea generala,am senzatia ca toti sunt destepti iar eu p***a, dar nu stiu de ce simt asta, iar atunci cand incep sa invat si chiar incerc nu reusesc sa retin mai nimic..uit,parca n-as avea mVa rog..Nu ezitati!SFATURILE DUMNEAVOASTRA SUNT PRIMITE!
acum 12 ani
Eu am o problema care ma afecteaza foarte mult desi suna usor de rezolvat.Imi este frica sa merg la LICEU!Nu stiu de ce dar pur si simplu cand aud acest cuvant mi-se face pielea de gaina,inteleg ca e o lume noua in care voi patrunde,o viata noua,un program nou,colegi noi dar la mine simt ca e altceva,nu am emotii si nu ma atrage deloc aceasta lume,pur si simplu IMI ESTE FRICA!
Pe fostele colege le-am intrebat ce parere au despre acest lucru si ele mi-au spus ca d-abia asteapta sa mearga la liceu si ca si ele au emotii dar ca nu le e frica deloc ci dimpotriva sunt curioase si nerabdatoare sa-si intalneasca noii colegi.
M-am gandit mai bine la aceasta frica si cred ca este legata de o complexitate si de o inferioritate pe care o am,in primul rand sunt complexata ca desi am 15 ani sunt foarte sp***a pentru varsta mea,am 1,63 inaltime si doar 36 de kilograme!ma chinui de 2 ani sa ma ingras cu pastile,sa mananc mult dar nu reusesc,pur si simplu imi urasc corpul si de aceea incerc sa il refac..nu numai asta ci si faptul ca nu am deloc forme.Si trebuie sa recunosc ca nici nu prea am incredere in mine si in cultura mea generala,am senzatia ca toti sunt destepti iar eu p***a, dar nu stiu de ce simt asta, iar atunci cand incep sa invat si chiar incerc nu reusesc sa retin mai nimic..uit,parca n-as avea mVa rog..Nu ezitati!SFATURILE DUMNEAVOASTRA SUNT PRIMITE!
acum 11 ani
Depresia nu este o boala.Este o afectiune ..o stare..o simpla inchipuire ..eu asa o denumesc acum.Am invatat ca singurul om care te poate ajuta cand te simti singur,izolat,nefericit,neinteles,esti tu insuti.Tu ai resursele necesare,doar trebuie sa le cauti in interiorul tau si vei vedea cat de curajos si frumos esti.Doctorii bineinteles ajuta,dar NUMAI TU,vei reusi..Inteleg tot ce discutati aici,eu am trecut prin asa ceva..poate chiar mai grav,dar Astazi sunt alt om,Dumnezeu ne este alaturi.El ne da palme ca sa invatam lectia bunatatii,a rabdarii si a vointei.Rugati va si invatati din toate experientele voastre fie pozitive ,fie negative.Va pupa o luptatoare care a fost atat de aproape de fundul prapastiei..Numai bine.
Nu ai gasit ce cautai? Cauta intrebari similare
sau adauga o intrebare noua
Adauga o intrebare noua