Anxietate

Buna Dollll, exact aceeasi problema o am si eu. Ma regasesc perfect in descrierea ta, doar ca eu am 17 ani. Simt ca nu mai suport, de un an parca nu mai sunt eu...inainte imi placea sa ies ,sa ma plimb, sa merg la cumparaturi cu prietenele etc... cu toate ca si atunci eram cat de cat timida insa eram linistita, ma puteam uita in ochii unui baiat,puteam vorbi cu el, acum nu mai suport sa ies niciunde ,mi se pare ca lumea se uita insistent la mine ,ciudat...si cum ai spus si tu,arat bine si comportamentul asta ma strica,nu mai suport...daca un baiat vine sa mi vorbeasca ma simt foarte aiurea, nu ma pot uita in ochii lui, ma comport ciudat,tremur, ma uit ori unde alt undeva,dar nu la el. Nici pe strada nu ma pot uita in ochii baietilor, mi se pare ca se uita ciudat la mine... nici macar sa merg singura pana la magazin nu sunt in stare, ma simt oribil,nu inteleg ce se intampla cu mine...ce e in mintea mea.Nici la scoala nu mai suport sa merg, nu mai vorbeste nimeni cu mine, toti se uita ciudat, treumur tot timpul, nu ma pot uita in ochii profesorilor cand explica ceva,ma uit in pamant. Macar tu iei tratament si iti mai amelioreaza simptomele, insa eu am fost de 2 ori la psiholog si am renuntat pentru ca mi se parea ca nu ma ajuta cu nimic, imi dadea doar niste sfaturi pe care le stiam si eu. Am rugat o pe mama sa ma duca la psihiatru, insa ea nu accepta sa fac tratament ,spune ca pastilele alea imi fac rau...din contra ,eu cred ca m ar ajuta foarte mult, m-as mai linistii, ea nu stie ce simt eu si nu vreea sa accepte ideea ca sunt bolnava,nebuna sau stiu eu cum....oricum ea e departe, eu stau cu bunicii ca si tine, asa ca nu are cum sa si dea seama. Simt ca cedez, trebuie neaparat sa fac un tratament pentru ca nu mai suport agitatia asta interioara, daca nu ma accepta asa cum sunt si nu accepta ca trebuie sa fac tratament,o sa ma sinucid. Deja am 2 saptamani de cand nu am iesit din casa, si am tot felul de ganduri oribile. am inceput sa ma tai cu lama pe picior, asta din dorinta de a ma sinucide,insa nici o sansa, mi e frica! oricum durerea asta provocata de lama imi distrage atentia de la agitatia din interiorul meu. Stiu ca par o nebuna, insa sunt disperata,nu mai stiu ce sa fac, parca cineva a pus stapanire pe mintea mea :((((

cateo data ascult muzica si ma legan cu capul pe perina.an minte ami apare ca si un film cu tot ce e frumos si cum as vrea sa fiu an viitor ce credeti despre mine sat probleme grave??

cateodata ascult ascult muzicalegananduma an acelasi timppe perina.an minteami apare ca si un film cu tot ce este frumossi cum as vrea sa derulkeze viata mea an viitor.

dollll, daca vrei sa-mi lasi un id sa mai vorbim,nu am cui sa-i spun toate lucrurile astea pentru ca toti ma considera o nebuna si o ciudata

nu stiu cum sa ti trimit mesaj:))

in fine...ti-l las aici.. u_oanna

Observ din felul in care ai scris postarea cat de stresanta este pentru tine aceasta perioada, incarcata de sentimentul ca nu se va mai sfarsi si ca ti-a rapit o parte din personalitatea ta. Deduc ca ai fost diagnosticata cu episod depresiv si anxietate generalizata si te incurajez sa continui tratamentul recomandat de psihiatru, pentru ca antidepresivele de tip SSRI (Cipralexul) sunt cele mai eficiente pentru aceasta conditie. Au insa un mic dezavantaj, adesea neexplicitat pacientilor: efectul lor nu este imediat. De regula este nevoie de o perioada cuprinsa intre 2-5/6 saptamani pentru a vedea primele efecte, care apoi se stabilizeaza in timp prin continuarea schemei indicate de medic. Antidepresivele au rol curativ - pe termen mediu si lung scad semnificativ simptomatologia, in timp ce anxioliticele (Anxiarul) se iau pe o perioada mai scurta, ele cupand doar simptomele fiziologice ale anxietatii, dar fara a le diminua in timp. Din acest motiv esti si mai agitata de cand nu le iei, dar vei vedea ca in curand starea se va ameliora continuand cu cipralexul. Cat despre psihoterapie, mai ales in anxietate are efecte foarte bune, dar din nou, in timp. Spuneai ca psihologul "iti tot vorbeste" dar tu nu simti efectul. Terapia nu inseamna ca cineva te poate convinge ca schimbarea e posibila, ci cineva care te insoteste pe calea schimbarii. Nu stiu ce forma de terapie urmezi, dar de regula ~munca~ terapeutica o continui tu in afara sedintelor, prin sarcinile/temele pe care ti le propune si care in timp vor schimba tiparele tale de gandire si de comportament care acum probabil intretin nelinistea si tristetea. Uneori se intampla ca in primele sedinte sa creasca chiar usor simptomele neplacute pentru ca clientul parcurge un proces de constientizare si de confruntare directa a temerilor si temelor triste din viata, ceea ce, sa fim seriosi, nu ii este nimanui placut. Dar mai da-i o sansa, implica-te activ in consiliere si comunica cu terapeutul tau deschis / spune-i ce ti se pare ca nu te ajuta, pentru ca doar astfel relatia terapeutica este una onesta si un terapeut isi poate modula interventia si in functie de necesitatile tale rostite. Nu te astepta sa le ghiceasca el/ea.....oricat de talentat ar fi, sigur nu iti citeste gandurile :).
La un moment dat cineva care a trecut printr-o perioada de anxietate mi-a spus ca singurul lucru pe care nu mai vrea sa il auda e ca "va trece". Poate nici tu nu ai avea incredere intr-o astfel de incurajare. Eu iti propun, daca imi permiti, o alta abordare: nu astepta sa treaca anxietatea pentru a face lucrurile care inainte te bucurau. Chiar daca mintea iti spune de ce sa ies ca oricum nu ma simt bine, sau lucruri similare, raspunde-i ca desi stii ca s-ar putea sa nu te simti chiar 100% ca inainte, ai sanse mai mari sa descoperi ce iti face bine incercand, decat asteptand... Inchipuie-ti ca viata ta e un autobuz, in care urca dintr-o data vreo 2-3 golani si incep sa dicteze soferului - la stanga, la dreapta, in groapa, in sant. Daca ai fi sofer, i-ai lasa? Te-ai lua dupa ei? Golanii aia sunt depresia, anxietatea, tristetea. Ii lasi sa dicteze sau ii accepti ca sunt niste pasageri cu toane, dar care nu iti schimba tie ruta. Oricum vor cobori....
Si inca o scurta remarca - faptul ca ai aceste dificultati nu inseamna ca ai un caracter slab. E ca si cum atunci cand ti se strica franele de la masina arunci toata masina la Schrott in loc sa mergi la un mecanic sa ti le repare. Dificultatile psihice sunt ca un diabet al mintii. Nu cred ca ai spune unui diabetic ca are caracterul slab, nu?
Mult succes iti doresc in drumul tau, acum mai colturos el, dar sigur cu directie :)

buna; si eu am trecut prin starile care le prezentai tu nici acuma nu am scapat bineinteles dar sa sti ca ma simnt mult mai bine. Ia incearca sa te calmezi cu niste ganduri bune pozitive constructive de vitor sau ce-ti place tie. Aratati ca esti capabila sa treci peste starile astea care le ai ca pe vitor cand o sa fi mai mare sa iti poti controla starile de emotie sau frica. daca vrei sa vorbim mai multe lasa-mi!!

ps: imi merge foarte greu tastatura scz. ca nu am scris gramatical.


O seara frumoasa iti doresc!

Scrie-mi un email pe yahoo la *** si te ajut in mod eficient si gratuit.

lol=))

Acum 2 ani am avut depresie. Am luat rivotril si ivryx. Acum iau doar ivryx 75 una pe zi. Pot sa raman insarcinata? Am 26 de ani si imi doresc mult un copil. Va multumesc!

Acum 2 ani am avut depresie. Am luat rivotril si ivryx. Acum iau doar ivryx 75 una pe zi. Pot sa raman insarcinata? Am 26 de ani si imi doresc mult un copil. Va multumesc!

Dolll, incearca sa iti ordonezi gindurile si actiunile. Nu le face pe toate de-odata si nici superficial.
Altfel spus, cauta un echilibru in toate si poate iti va fi mai bine.