Stare de ameteala - rog sfaturi de la medici specialisti

Nu trebuie sa te condamni pe tine sau pe altcineva. Toti avem limite pe care , uneori, le depasim fara sa ne dam seama, iar cand o facem, este tarziu. Nu trebuie sa disperi, totul va fi bine, trebuie doar sa incepi incet, incet sa recapeti increderea in tine. Stiu ca e greu, dar nu imposibil. Ai nevoie de ajutor, asta e important acum, iar in ceea ce priveste tratamentul , nu face tu experiente pe tine pentru ca s-ar putea sa dai gresi cu ele. Fa ce iti spune mediucul. Aici conteaza foarte mult cum incepi trataemul , adica cu doze progresive, ajungi la tratamentul propriuzis, iar cand termini, la fel , dozele se micsoreaza. Este ca o cursa cu avionul: esti atenta foarte mult la decolare si aterizare. Sa nu faci greseala sa vezi ce se intampla daca nu iei medicamentele la o anumita ora, sau cateva zile sau mai stiu eu ce combinatii. Ai incredere intrun psihiatru bun. Toate bune

multumesc kalo.este o alinare sa vad ca cineva te intelege si nu crede ca inventezi (asa cum imi tot spun rudele si prietenele mele)

este frustarant ca dintr-o femeie de 34 ani curajoasa si mereu pozitiva am ajuns o fricoasa ..imi doresc sa duc fetita la mare ,i-am promis ca ne cazam la hotel si ca se va distra.,doar noi doua si mi-e teama.daca se intampla ceva? daca mi se face rau ce se va intampla cu ea ?nu are cine mai merge cu noi.etc etc... nu pot opri aceste ganduri .vara trece si fetita mea nu a uitat ce am promis.am ajuns sa-mi fie frica sa merg la cumparaturi singura.nu pot sa mai conduc nici macar prin oras. sunt atenta la bataile inimii fara sa vreau daca ma pun sa ma odihnesc si mi se nazare ca bate prea tare prea rar sau dereglat...la medic am fost vineri si mi-a dat tot xanax 0,5 pe zi si mi-a zis sa ma controlez sa gandesc pozitiv. .mai puternice nu poate pt ca trebuie sa fiu activa cu copiii pe timpul zilei nu pot dormita.ce e de facut nu stiu?! !

Cum nu stii ce mai este de facut?Nu ai epuizat toate variantele din moment ce tu tratezi efectul ci nu cauza,de exemplu anxietatea de sanatate pe care tu ai dezvoltat-o,iar ceea ce tu descrii sunt pure senzatii nu simptome si sunt amplificate in momentul in care noi ne concentram asupra lor,asteapta o bataie neregulata a inimii si in cateva secunde o vei simtii asta doar pentru ca avem un centru responsabil in creier pentru fiecare organ,in momentul in care activam centrul respectiv acesta devine foarte sensibil si ne transmite in permanent informatii,cei drept de multe ori noi ne panicam si le interpretam a fi simptomele unei boli,in cazul tau sunt somatizari ale anxietatii.Anxioliticele si antidepresivele au rezolvarea(deseori pentru o perioada determinata de timp,in cele mai multe cazuri genereaza o dependenta si aici intervine o alta problema majora cu care depresivul/anxiosul se confrunta),insa tehnicile de relaxare,modul pozitiv de gandire,terapia o faci cu un psihoterapeut,cred ca nu de putine ori ai auzit indemnul :''''Fii pozitiva!'''' insa nu stiu cat ti-a fost de folos cu adevarat.Solutia stii bine unde sa o gasesti!Stii cum apare problema in fata mea?cand ma gandesc la oamenii care sufera de probleme serioase de sanatate si traiesc fiecare clipa precum ar fi ultima,iar eu m-as incapatana sa ma inchid intr-un cocon,in ciuda faptului ca sunt perfect sanatoasa,dar psihicul imi joaca feste.

Oare cine ne poate spune care este cauza? Nici noi nu putem spunem ce se intampla in noi si cu noi. Cand am citit mai sus faza cu marea, m-am vazut pe mine exact acum 11 ani. Eram in "luna de miere", dar numai miere nu era. Imi era frica sa nu fac stop cardiat. Imi era frica sa merg cu masina de frica fricii. Ma apuca din senin si nu stiam cum sa fac fata. Eu te inteleg perfect si cred ca te mai inteleg medicii, pentru ca au citit in carti, si mama, care este mama si ii pasa de puiul ei, in rest....nimeni nu te intelege si nu astepta prea mare ajutor de la ei . Nu vrea sa te descurajez , ci doar sa te intaresc si sa spun unde sa cauti ajutorul. Stiu ca o sa fie foarte greu, poate nu chiar foarte greu, ci doar timp si rabdare. Asta nu poti sa o rezolvi cu xanax in 7 zile, ca la gripa. 7 zile nu sunt deajuns nici pentru acomodare. Sfatul meu, gaseste un psihiatru bun, in care tu sa ai incredere ca te va pune pe drumul bun. Nu stiu cum , dar vei simti asta (din discutii), trebuie sa ai incredere in el.

acum sunt in crestere copil pana in martie...apoi dumnezeu cu mila pentru ca nu ma mai vad in stare sa fac fata serviciului pe care l-am avut.sotul meu este o leguma ,paralizat la pat ca de acolo a plecat totul,de la socul care l-am avut in mometul cand exact pe 15 aug 2012 a plecat la pranz sa cumpere paine si nu s-a mai intors in casa decat 7 luni mai tarziu pe o brancarda cu trunchiul cerebral facut praf....am ramas singura sa ma lupt cu grijile pentru copii pentru viitorul lor cu noptile in care nu dorm si ma gandesc unde am gresit noi doi ?nu am facut rau nimanui...nu poate nimeni sa-mi zica ia nu stiu ce omega 3 sau bea nu stiu ce ceai si relaxeaza-te.viata mea e de tot rahatul.

si multumes kolo.te simt un adevarat prieten de suferinta.oricum prietenii nostri ne-au abandonat incet incet.pentru ca asa e in viata .

Alexina,draga mea,de ce te rezumi in a cauta colegi de suferinta in lumea virtuala,de ce nu iti dai intr-adevar o dovada de curaj atat tie cat si fiicei tale,desi poate pentru tine pare greu de acceptat,dar din moment ce accepti dependenta de un antidepresiv sau de un anxiolitic,chiar ar fi dificil sa accepti sa mergi si la un psihoterapeut?poti sa faci terapia de grup unde o sa gasesti colegi de suferinta si o sa interactionezi,o sa impartasesti experienta in lumea reala,in prezent.Cum mergi fuguta la medic,cum poti sa chemi salvarea,sau sa ajungi la urgente,asa usurel poti sa mergi si la un cabinet de psihoterapie,cred ca e si un soi de incapatanare.Copilul nu este o sursa de stres,din contra,modul abstract de gandire,fantezia,toleranta,rasul,agilitatea lui iti reincarca bateriile,ideea este sa stii cum sa folosesti timpul alaturi de el intr-un mod construciv.Ideea este in felul urmator,Xanaxul nu te va ajuta cu nimic,in scurt timp corpul va tolera doza administrata si vei avea nevoie de doze tot mai mari,deci efectul va fi prezent,cauza prezenta,in schimb,modul de gandire daca lucrezi putin la el,o sa vezi ca poti sa mentii un echilibru,pastilele singurele nu fac treaba si stand pe forumuri,nici asta nu-i solutia.Activitati in aer liber cu copilul,centreaza-ti atentia fix asupra a ceea ce faci,nu a ceea ce simti,pentru ca sunt senzatii si atat,strecoara pe langa activitatile casnice si ceva ceea ce tie iti face placere sa faci,ceva ce iti mentine atentia pentru o perioada de timp si mai ales,mergi la psihoterapeut,psihiatrul doar iti prescrie medicamente,in schimb,cu conditia ca am sa ma repet,ti-am explicat treaba cu cauza si efectul.

Interesenat si de aplicat si ce spune alelala, dar asta trebuie facut, parerea mea complementar la ceea ce ar trebui de fapt sa faca alexina. Nu stiu cine e alelala, dar este foarte greu sa pui in aplicare si sa ai rezultate doar in urma sfaturilor de mai sus. Acum, alexina este in cautarea unor cai de urmat si nicidecum de un prieten sau prieteni de suferinta. Ea se leaga de orice informatie care , daca o crede, ar aplicao si ea, daca este convinsa ca o ajuta. Eu am trecut prin asa ceva. Poate nu acceasi boala, dar am avut atacuri de panica. A durat pana am ajuns sa ma vindec, pana sa accept ceea ce am si sa tin sub control. Eu o inteleg perfect pe alexina ca incearca sa se lege de tot ceea ce o poate ajuta. Eu am avut primul atac de panica prin clasa a 7-a. Si am tot tinuto asa, cu vreo 2-3 atacuri pe luna pana pe la 30 de ani. Nu stia eu ce e ala atac, insa dupa ce m-am internat in spital, am aflat. Apoi am inceput cautarile pe net despre asa ceva. Nu am fost convins din prima, continuam sa merg la cardiologi sa ma caut la inima. Pana am ajuns la unul care mi-a zis cand mi-a citit ekg(pentru ca facusem un atac exact in momentul in care asistentele imi luau ekg...eu nu auzeam regulat bataile inimi in aparatul ala care beepaia si m-am speriat ca mi se opreste inima. )Hilar, dar atunci numai eu stiu ce era in mintea mea. Doctorul mi-a spus Ce dracu te sperii asa , ma. Inima ta e buna, doar te sperii . De atunci am inteles ca nu am nimic organic si am inceput sa ma tratez pentru problema care cu greu am admiso. Am stat in spital vreo 2 saptamani, tratament si control la un psihiatru lunar timp de vreo 9 luni. Am fost si la psiholog, dar nu am avut incredere si nici el cred ca nu a avut experienta. In final ce sa zic, sa mergi la medic, sa faci trtament doar dupa medici si nu dupa ureche. Sa strangi copilul in brate cat mai des, asa cu spunea alelala. Corpul elibereaza multa serotonina in acele momente. Ai multa nevoie de asa ceva, poti cauta acest domeniu. Bea mult ceai de sunatoare, 3 cani pe zi. Iti face bine.

Oamenii in situatiile dificile au tendinta sa-si puna deseori intrebarea: de ce mie? In momentul in care au ocazia sa intre in contact cu persoane care trec prin situatii similare,practic sunt colegii de suferinta incep sa vada lucrurile dintr-o alta perspectiva,apare si o maturizare la nivel emotional,iar interactiunea se face prin comunicarea fata-n fata.Da,sunt cazuri in care autosugestia poate sa limiteze manifestarile anxietatii,dar aici depinde foarte mult si de gradul de constientizare ,din moment ce la nivel subconstient ai fost convinsa ca nu exista nimic la nivel organic si nimic grav nu se poate intampla pragul acela extrem de ridicat scde treptat pana la abolire,dar in cazul in care la nivel subconstient,sau poate chiar si constient esti convins ca ai o patologie nedescoperita inca sau diverse indoieli dezvolti pe langa somatizare,depresie si o minunata ipohondrie.Ma bucur foarte tare pentru tine si mai ales pentru faptul ca ai avut si sprijinul din partea unui psihiatru,in conditiile in care psihiatrul de cele mai multe ori se rezuma doar la a prescrie medicamente,el a suplinit cu succes rolul psihoterapeutului.Eu am avut depresie,pot sa declar cu toata convingerea ca in 5 ani de zile m-am indopat cu antidepresive plus dependenta ca ulterior sa ajung sa fac psihoterapia si sa vad cum lumea mea capata contur,faptul ca stateam 5 min. In cabinetul doctorului si ulterior ma intorceam cu gandurile mele acasa unde stateam sedata ca o leguma sincera asta nu-i viata de om.Dar alegerea,draga mea,iti apartine in totalitate.

ok.scuze pt fraza cu prieteni de suferinta.incerc sa ma deconectez atunci cand ies afara cu copiii dar cand ma intorc acasa si ma intorc la realitatea cruda.nu este usor sa-mi vad sotul ca un copil neajutorat cand stiu ca nu are leac nici suferinta lui.fetita mea de 4 ani a inceput sa puna intrebari despre cum arata tatal ei si de ce nu vb de ce sta doar in pat.baiatelul e prea mic dar o sa creasca si el tot in acest mediu.
cum pot fi fericita pozitiva sau relaxata?
am fost la terapie si nu m-a ajutat cu nimic.
dar nu va mai bateti capul cu mine.multumesc

Alelala, mi se pare ciudat, dar folosesti un ton prea agresiv. Pe acest forum nu cred ca e important sa certam lumea ca nu face ca noi. Aici lume are nevoie de ajutor, de cai de urmat pentru a se vindeva. Ceea ce spui tu este foarte adevarat, dar mi se pare citit din carte si nu sunt expuse experiente personale. Cat de simplu ar fi sa spui...Ba, gata cu p***aile, esti convins ca nu ai nimic organic, de maine trebuie sa te faci bine. La atacuri tocmai asta e buba. Se intra intrun cerc vicios si nu gasim calea sa iesim din el. Anxiosul trebuie sa invete, sa fie ajutat sa taie acest vicios, si nu e usor.
1 el se sperie
2 inima bate tare, adrenalina multa, ii vine sa fuga, sa se agite
3 sangele nu se oxigeneaza bine
4 sangele nu iriga bine creierul
5 ameteste
6 se sperie si mai tare
7 se inchide cercul
Acesta trebuie rupt, dar e greu sa convingi un anxios sa o faca. Nu e imposibil, dar trebuie sa gasesti calea de urmat si acceptata de cel ce doreste sa o faca/

Nevoia de afectiune si atentie in cazul tau este vizibila,dar poti sa gasesti o figura de atasament chiar si in proprii tai copii,n-ai de ce sa te scuzi din moment ce eu am explicat concret ce inseamna terapia de grup si da,exista colegi de suferinta,colegi care poate stiu sau nu sa priveasca din unghiul potrivit o situatie similara tie,deci nimic gresit in ceea ce ai zis,Alexina,nu-mi bat capul cu nimeni,daca ma fac bine si corect inteleasa este perfect,daca nu pot sa renunt cu toata stima la discutie.In final,stare presincopala se explica nu prin aritmia cardiaca in mod special,cat prin hiperventilatie,un anxios se hiperventileaza,iar ritmul cardiac creste ca raspuns la acest stimul,din moment ce apare contractia vaselor cerebrale,la creier nu ajunge nici ''''''''combustibilul'''''''' ,dar sunt senzatii,nu simptome.Incearca singura acasa tehnicile de relaxare pentru respiratie,le gasesti si pe youtube,poti sa le practici dimineata si seara inainte de culcare cand esti mai relaxata,autosugestia este cheia,dar ca un paradox Kolo spune ca a beneficiat de sprijinul unor persoane,motivatii mici,dar cat sa te impulsioneze sa realizezi unde este BUBA,psihiatrul a jucat rolul psihoterapeutului,iar medicul acela a avut si el un aport important,sa fie intrebare retorica ...oare,de ce se recomanda in prima faza psihoterapia si ulterior anxioliticele/antidepresivele?sper ca de data aceasta sa nu mai aduc ofense nimanui.

cand vine ameteala stau linistita sa vad pana unde merge.am incredere ca nu voi lesina pentru ca organic sunt sanatoasa.imi repet asta in timpul ametelei .si totusi ele vin.ma invaluie simt ca amortesc si ca ma racoresc.apoi am parca fiori in coapse si imi vine sa alerg.este greu sa ma mentin calma.in ultimul timp s-au agravat parca .le am zilnic in fiecare seara aproape.desi am avut perioade de cate 2 luni fara sa ma simt invaluita.beau ceai d esunatoare .imi iau tratamentul.iau vitamine. participi si la o terapie in grup.m-a ajutat doar sa nu ma mai sperii in timpul ametelei.dar ele au devenit mai dese. n stiu la ce medic sa merg.ma tot gandesc ca la cardiolog nu am fost.junghiuri in partea inimii am des dar dr de familie pune pe seama anxietatii.

Draga mea,
Nu vreau sa te descurajej, mai mult decat esti, dar eu ma lupt cu ele de 7 ani si degeaba. Cu tot cu medicamentatie am daca nu bilunar macar lunar atacuri de panica si fara un motiv anume declansator. Ultima data am mancat si intr-un minut au inceput starile de ameteala, nod in gat, senzatia ca nu mai pot respira, ca mi se opreste respiratia, amorteli in membre, transpiratii...si tot tacamul. Invata sa traiesti cu ele. Invata ca ele vin, stau 2-3 ore si pleaca. Invata sa speri ca intr-o zi o sa scapi de ele.
Eu tot sper ca va veni o zi in care industria farmaceutica va descoperi pastila magica care rezolva si problema noastra.
Multa sanatate iti doresc!!!

iau de 3 saptamani linistres detoxifiant si am continuat cu ceaiuri musetel si sunatoare. e mai bine. e mult mai bine. sper sa tina !

salut alexina,
cam tarziu am vazut ce ai scris,am trecut exact prin aceiasi situatie ca tine,ba mai rau(ajunsesem sa nu mai pot sta singur in casa si aveam 27 ani),am fost pe la toti medicii,am incercat de toate,dar ,pana la urma cu ajutorul lui dumnezeu,cu imbarbatare si cu distonocalm(cate 3 pe zi ),am reusit sa trec cat de cat peste probleme. cand ti-e rau trage aer in piept pana simti ca ametesti din nou,tragi mult mult aer in piept, spui un tatal nostru si mergi mai departe. fetita ta mai are nevoie de tine mult timp de acum inainte(si eu am o fetita de 14 ani),asa ca pentru ea fii tare si trece peste probleme. daca aveai o problema majora de sanatate,pana acum ai fi lesinat sau ai fi descoperit ceva. totul este in mintea ta.... multa sanatate, cu drag catalin