Cum se observa uleiul siliconic în ochi?

Afectiuni oculare

Postata de PacientX cu 2 ani in urma.

Bună ziua! Întrebarea survine după o întâmplare cel puțin dubioasa:
Am făcut o operație de dezlipire de retina. Ulterior operației mi s-a spus ca a decurs bine, ca e făcută cu gaz. La primul control (a doua zi) totul a decurs ok. Asta a fost Vineri. Duminica seara din coltul ochiului s-a prelins o lacrima roșiatica, sangerie. Am mers de urgenta Luni la control și mi s-a spus ca am pierdut gazul mult prea repede. S-a intervenit cu laser pentru a fixa retina (cred). S-au mai făcut 2 controale ulterior și totul a fost ok. După o perioada (aproximativ 2 luni de la operație) am revenit la control și s-a dovedit ca am o problema de cataracta și retina nu mai putea fi observata.
Am făcut ulterior o operație de cataracta, iar în timpul operației mi s-a spus ca am, de fapt, ulei siliconic folosit la dezlipirea de retina. Au urmat apoi controale normale, a fost în regula retina și cristalinul nou. Acum am dubii ca ar fi ulei siliconic ținând cont ca în faza inițială mi s-a spus clar ca e gaz, lucru notat și în informațiile electronice postoperatorii de pe calculatorul clinicii. Aceasta situație are 2 răspunsuri pentru mine:
- ori doctorul care m-a operat a făcut confuzie în momentul în care a dictat ce a folosit în timpul operatiei;
- ori am avut gaz, la cataracta a părut ca inca mai e ceva în ochi și s-a presupus ca am ulei siliconic, iar operația de extracție a acestuia este făcută, de fapt, pentru a fi doctorul convins de ce a folosit inițial, existând și posibilitatea ca eu sa fi avut gaz.
Cum as putea vedea dacă este într-adevăr ulei siliconic în ochiul meu înaintea operației de extracție programata luna viitoare?

Adauga raspuns

Informatii utile

Legatura dintre dieta si afectiunile oculare Nu neglija tulburarile de vedere! Pot indica afectiuni grave Alergii oculare - Conjunctivita alergica Afectiuni genetice rare Cum se trateaza dermatita in functie de severitatea afectiunii

Nu ai gasit ce cautai? Cauta intrebari similare

sau adauga o intrebare noua

Adauga o intrebare noua
Cere sfatul medicului ×