Abuzul emoțional și neglijarea emoțională sunt printre cele mai răspândite tipuri de maltratare din copilărie și sunt asociate cu o serie de afecțiuni ale sănătății mintale. Maltratarea copilului este descrisă în mod obișnuit ca abuz fizic, sexual sau emoțional și presupune neglijare fizică sau emoțională de către un părinte, îngrijitor sau alt adult.
A existat relativ mai puțină atenție socială și de cercetare asupra abuzului emoțional și neglijării emoționale, comparativ cu abuzul fizic și sexual și neglijarea fizică. Acest lucru ar putea fi explicat, cel puțin parțial, prin impactul lor imediat mai puțin vizibil (adică fără vătămări fizice sau semne exterioare de abuz) și variații regionale și culturale considerabile în definirea a ceea ce constituie abuz emoțional sau neglijare (emoțională). Anumite aspecte ale abuzului emoțional, cum ar fi înjurăturile constante, țipetele, criticile sau umilirea unui copil, sunt ușor de observat, dar altele, cum ar fi așteptările nerealiste sau cerințele nerezonabile asupra copilului sau tratamentul inechitabil din cauza anumitor caracteristici (de exemplu, dizabilitatea fizică sau aspectul fizic) nu sunt întotdeauna recunoscute. În unele cazuri, aceste fațete mai puțin evidente ale abuzului emoțional pot apărea din experiența copilăriei sau a vieții părinților, îngrijitorilor, profesorilor și totuși, provoacă (neintenționat) rău copilului.
Neglijarea emoțională, definită de obicei ca un eșec al adulților în a se ocupa de nevoile emotționale ale copilului (de exemplu, a nu arăta niciodată emoție în timp ce se interacționează cu copilul), poate fi, de asemenea, dificil de observat și cuantificat deoarece mulți părinți sau îngrijitori consideră că este greu să ofere un mediu sigur și iubitor pentru copiii lor atunci când se confruntă cu dificultăți de relație, probleme de sănătate mintală sau probleme de dependență. În unele situații, abuzul/neglijarea emoțională poate, de asemenea, să reflecte practicile acceptate cultural, de exemplu fenomenul de neglijare a copilului fetiță văzut în anumite comunități asiatice (în aceste culturi, fetele primesc mai puțină îngrijire și mai puține resurse decât băieții din aceeași familie).
Montina Myers-Galloway, consilier clinic pentru sănătate mintală în Charlotte, Carolina de Nord, explică faptul că neglijarea emoțională implică nevoi emoționale neobservate sau neadresate. “Copiii au nevoie de cineva care să-i asculte, să le valideze sentimentele, să aibă așteptări adecvate pentru ei în funcție de vârsta lor și au nevoie de adulții din viața lor pentru a le oferi îndrumări cu privire la provocările cu care se confruntă în timp ce se dezvoltă”, ne explică ea.
Neglijarea emoțională a copiilor de către îngrijitori se poate manifesta în următoarele moduri:
În ciuda dificultăților în recunoașterea și măsurarea abuzului emoțional, meta-analizele prevalenței globale arată în mod convingător că abuzul emoțional din copilărie este auto-raportat de o proporție mult mai mare a populației adulte (aproximativ 36%) comparativ cu cel fizic (aproximativ 18%) sau abuz sexual (8–18%) și neglijență fizică (aproximativ 16%). Copiii din orice mediu pot experimenta abuzul/neglijarea emoțională, deși ratele de prevalență pot fi mai mari în anumite grupuri. De exemplu, tinerele lesbiene, homosexualii, bisexualii sau transsexualii (LGBTQ+) pot fi mai predispuși la abuzul emoțional și, eventual, la toate tipurile de abuz, din cauza ignoranței sau neacceptării societății. Copiii din sectoarele defavorizate ale societății, cum ar fi copiii strămutați din cauza războiului și a altor crize, pot fi supuși atât abuzului, cât și neglijenței inter-familiale și intra-familiale deoarece petrec timp departe de familiile lor.
Potrivit Departamentului de Sănătate și Servicii Umane al SUA, aproximativ 1670 de copii au murit din cauza abuzului și neglijenței în Statele Unite în 2015. Statisticile arată că aproape 700.000 de copii sunt abuzați anual în SUA și aproximativ 3,4 milioane de cazuri ale Serviciului de Protecție a Copilului cu privire la copii au fost investigate și 2,3 milioane dintre acești copii primesc servicii de prevenire. Potrivit specialiștilor, neglijarea (incapacitatea de a asigura nevoile de bază ale unui copil), abuzul fizic (vătămare fizică provocată de un părinte sau îngrijitor în mod intenționat sau în cursul unei discipline excesive), abuzul sexual (act sexual provocat de părinte, îngrijitor sau altul), abuzul emoțional (abuz verbal, cruzime și amenințări) sunt toate forme specifice de traume care au consecințe pe termen lung.
Studiile legate de neglijarea emoțională raportează că cei care au suferit abuz emoțional vor avea predispoziții mai mari pentru:
comparativ cu cei care au raportat doar abuz fizic, doar abuz sexual sau abuzul fizic și sexual combinat. Folosind NEO Five-Factor Inventory, Depression Anxiety and Stress Scale și Childhood Trauma Questionnaire, 748 de studenți au participat la un sondaj online la o universitate din sud-est. După cum s-a prezis, acest studiu a constatat că cei care au raportat abuz emoțional au avut scoruri mai mari pentru depresie, anxietate, stres și personalitate nevrotică, comparativ cu cei care au raportat doar fizic, numai sexual, sau abuzul fizic și sexual combinat. Cifrele arată clar că abuzul emoțional poate fi cea mai dăunătoare formă de maltratare, provocând consecințe negative asupra dezvoltării echivalente sau mai severe decât cele ale altor forme de abuz (Hart et al. 1996).
Copiii care au suferit o formă de maltratare de orice fel sunt cunoscuți a experimenta o sănătate fizică și mentală mai săracă ca adulți, indiferent de cultură și de variațiile geografice. Mulți oameni care au suferit abuzuri emoționale în copilărie prezintă:
Probleme cum ar fi depresia, anxietatea, tulburările de alimentație, simptomatologia suicidară, psihoza, tulburarea de personalitate și abuzul de substanțe apar adesea în copilărie și durează până la vârsta adultă până la vârsta înaintată. Un număr tot mai mare de studii făcute atât în țările cu venituri mari, cât și în cele cu venituri mici, indică faptul că abuzul emoțional ar putea avea cel mai larg impact negativ asupra sănătății mintale a tuturor tipurilor de maltratare a copiilor.
Pentru a minimiza daunele pe termen scurt și pe termen lung asociate cu abuzul emoțional și neglijarea, psihiatrii pentru copii și adolescenți, psihologii clinici și alți profesioniști care lucrează în mod obișnuit cu tinerii trebuie să caute în mod activ semnele și să intervină pentru a educa și a proteja acolo unde este indicat. De asemenea, este important ca aceste discipline să interacționeze cu factorii de decizie și cu organele de aplicare a legii pentru a se asigura că abuzul emoțional și neglijarea (emoțională), în absența semnelor vizibile, sunt în pericol să se manifeste, și sunt recunoscute în mod corespunzător în politicile guvernamentale. Înarmați cu dovezi empirice, profesioniștii din domeniul sănătății mintale ar trebui, de asemenea, să fie încurajați și împuterniciți să contribuie în mod activ la campaniile de creștere a gradului de conștientizare a publicului cu privire la semnele și consecințele acestor forme extrem de dăunătoare de maltratare a copiilor.
Cercetările sugerează că adulții care se confruntă cu neglijarea emoțională din copilărie pot:
Cercetările arată că traumele din copilăria timpurie pot modifica semnificativ dezvoltarea normală a unui copil și provoacă deficiențe pe termen lung, chiar și la vârsta adultă. Potrivit lui Teicher și Samson (2013), cercetătorii au descoperit că trauma din copilărie este asociată cu simptome fizice, mentale, sexuale și emoționale care pot persista până la maturitate. Potrivit Academiei Americane de Pediatrie (APA), maltratarea psihologică a unui copil este “forma cea mai provocatoare și predominantă de abuz și neglijare a copilului” (Hibbard et al. 2012, p. 372) Abuzul emoțional poate fi aluziv, iar însăși natura sa îi permite să se ascundă de ”vedere” (Hart and Glaser 2011). Abuzul emoțional este adesea o formă de traumă neînțeleasă, poate cel mai dăunător tip de abuz, care duce la consecințe pe termen lung pentru adulți (Heim et al. 2013).
Conform teoriilor de învățare, indivizii dezvoltă credință prosocială, internalizează standardul moral și dobândesc abilități de ajutor prin interacțiunile cu părinții lor sau cu alți îngrijitori (Schuhmacher et al., 2019).
Prin urmare, relațiile anormale cu părinții sau mediile de creștere nesănătoase, cum ar fi maltratarea copilăriei, ar putea împiedica dezvoltarea comportamentului prosocial în viața ulterioară. Maltratarea copiilor, inclusiv abuzul (abuz emoțional, fizic și sexual) și neglijarea (neglijarea emoțională și fizică), sunt relativ frecvente în întreaga lume, cu rate de prevalență cuprinse între 41% și 97% (Carlson et al., 2020).
Traumele din copilăria timpurie, cum ar fi orice tip de abuz, inclusiv neglijarea emoțională, au efecte negative pe tot parcursul copilăriei și continuă până la maturitate. Expunerea la traumele din copilărie a fost legată de psihopatologia din copilărie și adultă, inclusiv depresia, anxietatea, trăsăturile de personalitate (Cummings et al. 2012) și efectele negative asupra cognitivului, socialului, tulburărilor de personalitate și competențelor emoționale (Enoch 2011) și un risc crescut pentru boli cronice (Dong et al. 2003).
A parcurge drumul spre vindecare după neglijare emoțională nu este ceva ușor, ci din contră… Procesul este unul de durată, volatil și presupune conștientizare și deschidere către vindecare. Ce putem face pentru a fi mai bine?
Să învățăm să fim conștienți de propriile emoții
Dacă suntem deconectați de propriile sentimente, primul pas pe care trebuie să îl facem este să învățăm să ne observăm și să devenim conștienți de emoțiile pe care le trăim, pozitive și negative. Când simțim o schimbare în senzația corpului – de exemplu, inundații de căldură, palpitații, spasme oculare – să ne oprim din ceea ce facem, să observăm modul în care respirăm, ce gânduri ne trec prin minte, cum se simte asta în corp…. Și nu este nevoie să încercăm să schimbăm nimic.
Să ne identificăm emoțiile și să învătăm să le definim
Dezvoltarea vocabularului emoțional ne poate ajuta să aflăm care ne sunt nevoile emoționale. Atunci când învățăm ceea ce avem nevoie, ne este mult mai ușor să facem acțiunile potrivite pentru a ne păstra bunăstarea și echilibrul emoțional.
Să înțelegem că prejudecățile și credințele pe care le avem nu sunt întotdeauna fapte
Dacă considerăm că nu merităm anumite lucruri, toate acțiunile noastre vor lua forma potrivită pentru a ne confirma din nou și din nou această credință. Odată ce începem să deconstruim modul în care gândim despre propria persoană și dăm mai multă putere emoțiilor, ne va fi mult mai ușor să venim în întâmpinarea propriei persoane și să alegem să ne prioritizăm și să ne iubim.
Să fim blânzi față de sine și să învățăm să simțim compasiune față de sine
Trecutul este cel care se află în urma noastră. Ceea ce am trăit odată sau din contră, lipsa anumitor lucruri, nu trebuie să fie condamnarea noastră totală. Cu ajutorul unui psiholog sau al unui psihoterapeut, putem ieși din acel pattern disfuncțional care ne împiedică să avem grijă de sine. Iubirea de sine poate fi validată cu blândețe și grijă și ea ne va ajuta să opacizăm însemnele lăsate în propriul suflet de cei care nu au fost capabili să ne îngrijească așa cum aveam nevoie.
Referințe:
https://positivepsychology.com/childhood-emotional-neglect/
”Neglijarea emoțională și adultul în terapie”, de Kathrin A. Stauffer
”Drama neglijării emoționale din copilărie”, de Jonice Webb
