Închidem ochii și ne simțim descumpăniți. Durerea este prezentă în viața noastră și nu pare să fie ceva de care să ne putem debarasa, chiar dacă facem rost de o rețetă sau de acei pași care trebuie parcurși în acest sens. Durerea este companionul nostru. Durerea vorbește prin noi, nouă. Durerea nu este dușmanul nostru, ci din contră, ea ne face atenți la ceea ce se întâmplă cu noi și în viața noastră, chiar și în acele momente sau situații în care ne ascundem de lucrurile evidente. Durerea este o parte esențială a sistemului nostru natural de supraviețuire, avertizându‐ne că ceva nu este în regulă și motivându‐ne să acordăm atenție și grijă corpului nostru.
Peter A Levine, Maggie Phillips în cartea Eliberați de durere spun ca există trei tipuri de durere: durerea fizică – este rezultatul unei leziuni reale și a deteriorării ţesuturilor; durerea emoţională – cuprinde emoţile puternice, nerezolvate, pe care le-am “depozitat” în corp în loc să le exprimăm în mod sănătos și durerea posttraumatică. Este generată de reacţii mult mai puternice la evenimentele copleşitoare, înspăimântătoare sau devastatoare.
Tot acești specialiști adaugă că “durerea este multidimensională. Multe stări de durere fizică pot include reacții emoționale și interacțiuni cu traume din trecut. Cele mai multe afecțiuni caracterizate prin durere emoțională vor prezenta și simptome somatice, cum ar fi durerea fizică și legături cu evenimentele traumatice din trecut. ”
Psihologul de cercetare Brock Bastian susține că dorința de a experimenta durere este crucială pentru căutarea fericirii autentice și că eforturile noastre de a scăpa de momentele neplăcute sau de a căuta doar pozitivul ne ”slăbesc” capacitatea de a gestiona dificultățile inevitabile ale vieții. „Schimbarea valorii durerii, schimbarea felului în care ne gândim la ea, așteptările noastre de la ea este o cale foarte, foarte importantă pentru a schimba modul în care putem face față acesteia.”
Durerea este nedorită, fie că este un simptom al unei boli uşoare sau severe sau indică în schimb o tulburare în capacitatea sistemului nervos de a percepe şi procesa informaţia senzorială. Cu toate acestea, durerea face parte din capacitatea corpului de a se apăra și de a-și promova propria supraviețuire – aceasta este funcția evolutivă fundamentală. Această expresie normală a durerii nu se limitează la ceea ce este considerat util deoarece ne avertizează asupra inițierii bolii, ci se aplică și durerii care continuă atunci când boala sau stimulii nocivi persist. Capacitatea corpului uman de a simți durerea face parte din mecanismele sale de apărare pentru a-și menține integritatea și a se proteja de vătămări în mod inerent într-un cadru biopsihosocial.
Cu toate acestea, prin definiție, toată durerea doare; astfel, în mod justificat, motivația majorității cercetărilor în domeniul sănătății asupra durerii este de a opri durerea. Calitățile aversive ale durerii fac dificilă reamintirea funcției sale dobândite evolutiv, în special atunci când este persistentă, recurentă sau insolubilă.
Cu toate acestea, chiar și atunci când o anumită manifestare a durerii este cronică și reflectă o percepție sau procesare senzorială dezordonată, luarea în considerare a rolului funcțional al durerii este esențială pentru înțelegerea patologiei durerii și a modului optim de diagnosticare și tratare. Mai mult, având în vedere complexitatea corpului uman și capacitatea sa de a simți durerea ca mijloc de prevenire a leziunilor tisulare și de promovare a vindecării, respectarea rolului funcțional al durerii ar contribui la minimizarea interferențelor inutile sau dăunătoare cu apărarea inerent necesară a organismului.
Disconfortul provocat de durere este exprimat în creier în același loc în care se exprimă și disconfortul produs de respingere. A ne feri de senzațiile noastre poate deveni cauza principală a suferinței inutile. Durerea emoţională și cea fizică funcţionează în mod identic în creier, prin urmare corpul și mintea învață unul de la celălalt.
Trauma ne ține blocați într-o stare de supraviețuire în care toate celelalte funcții normale ale creierului care nu sunt legate de supraviețuirea imediată sunt puse în așteptare. Când încercăm doar să supraviețuim, poate fi aproape imposibil să gândim critic, să căutăm plăcere, să ne relaxăm sau să ne preocupăm de nevoile noastre practice.
Frica este un aspect semnificativ al trăirii cu durere cronică. Când suferim de durere, este firesc să ne temem de durere sau de pericolul pe care îl reprezintă durerea. Frica este un mesaj transmis din partea primară a supraviețuirii a creierului nostru că suntem atacați și trebuie să acționăm. Acest mecanism de frică este menit să ne protejeze de amenințările externe, cum ar fi animalele sălbatice, focul sau atacatorii. Activează răspunsurile noastre primare de supraviețuire: luptă, fugi sau ”îngheț”. Când luăm oricare dintre aceste acțiuni și reușim să facem față cu succes unei amenințări, creierul nostru revine la funcționarea normală. Frica sănătoasă este un răspuns natural al creierului care ne ajută să supraviețuim.
Când corpul este într-o stare de durere cronică, creierul nostru interpretează corpul nostru ca pe o amenințare constantă, astfel încât mecanismul fricii din creierul nostru este exploatat și nu putem ieși din modulul de urgență.
Oamenii traumatizați trăiesc adesea lumea ca pe un loc nesigur. Ei pot avea răspunsuri emoționale intense și imprevizibile, sunt mai susceptibili de a dezvolta lupte pentru sănătatea mintală, pot avea relații interpersonale tensionate și, uneori, pot experimenta dureri fizice și boli și mai multe. În cartea sa, The Body Keeps The Score, expertul în traumă Dr. Bessel van der Kolk scrie: ”Când nu ne putem baza pe corpul nostru pentru a semnala siguranța sau avertismentul și, în schimb, ne simțim copleșiți în mod cronic de mișcări fizice, ne pierdem capacitatea de a ne simți ca acasă în propria noastră piele și, prin extensie, în întreaga lume”.
Pur și simplu, durerea ne avertizează cu privire la un potențial pericol pentru vătămarea țesuturilor sau prezența unei răni. Acest pericol poate fi în interiorul sau în afara sistemului nervos, fizic sau chimic, vizibil sau nu. Deși caracteristicile durerii pot diferi, rolul este în continuare același; durerea este sistemul de alertă al organismului. Cercetările privind insensibilitatea congenitală la durere demonstrează că incapacitatea de a simți durerea este asociată cu o rănire crescută, infecție asociată și o durată de viață mai scurtă.
Termenul de durere funcțională este folosit de multe ori pentru a descrie durerea care rezultă din capacitatea înnăscută a corpului uman de a se proteja, adică funcția durerii. Aceasta este durerea normală – durerea care este rezultatul unui sistem somatosenzorial funcțional. Nu înseamnă că orice experiență specifică a durerii trebuie să confere beneficii directe individului din perspectiva noastră occidentală, modernă, pentru ca aceasta să fie normală. Mai degrabă, sistemele noastre somatosenzoriale și asociate au evoluat pentru a funcționa într-un mod care, în termeni evolutivi, a conferit un beneficiu de supraviețuire prin capacitatea de a simți durerea. Când durerea reflectă aceste procese normale, atunci ea este funcțională, așa cum este adesea implicată în cercetările asupra durerii.
Cea mai simplă noțiune de durere este considerată a rezulta din nocicepție care „începe atunci când energia care produce sau amenință să producă leziuni iminente (un stimul nociv) este transdusă în activitate neuronală, conducând la răspunsuri organizate care apără țesutul amenințat și ajută repararea”. Cu toate acestea, durerea se manifestă, de asemenea, într-o manieră mai complexă odată ce a avut loc leziunea; aceasta este durerea inflamatorie. Durerea inflamatorie este, de asemenea, considerată a fi adaptativă,deoarece ajută la vindecare prin semnalizarea internă a cascadei mecanismelor moleculare de vindecare, mobilizând individul să aibă grijă de leziune și permițând eforturile sociale pentru a promova supraviețuirea.
Durerea care persistă dincolo de timpul presupus de vindecare, pe de altă parte, este considerată durere dezadaptativă sau patologică. Durerea persistentă sau cronică reprezintă o preocupare clinică specifică, având în vedere ipotezele naturii sale dezadaptative. Încercările de a defini durerea cronică continuă să se bazeze pe durata simptomelor dincolo de vindecarea normală a țesuturilor, presupunând că 3 luni este timpul adecvat de vindecare. Se consideră că durerea trăită după această perioadă a supraviețuit scopului său funcțional și se presupune că reflectă stări patologice.
Durerea funcțională ne avertizează asupra altor probleme de sănătate, cum ar fi vătămări sau boli sistemice. Acest lucru reflectă un „sistem al durerii” sănătos, deoarece durerea își servește scopul funcțional. Chiar dacă persistă, o face pentru că persistă cauza primară. În schimb, durerea patologică indică faptul că sistemul durerii nu funcționează așa cum ar trebui. Durerea poate fi tratată indiferent de cauză, dar cea mai bună abordare de tratament pentru durerea funcțională ar trebui să ia în considerare cauza principală (rănire, boală sistemică sau proces patogen), în timp ce durerea patologică necesită concentrarea asupra sistemului durerii însuși.
Cercetările asupra durerii se referă la consecințele sale negative asupra sănătății și bunăstării. Cu toate acestea, deoarece durerea este crucială pentru sănătate și bunăstare, rezultă că trebuie să existe unele dovezi în acest sens și unele beneficii pentru o mai bună înțelegere pentru sănătatea publică și practica clinică. Cercetările asupra durerii ar trebui să abordeze întrebări și în acest domeniu. De exemplu, cât de mult din povara durerii este durerea funcțională? Mai mult, care sunt beneficiile durerii legate de sănătate? Aceste întrebări sunt doar câteva dintre întrebările relevante de cercetare care nu sunt examinate în prezent. În esență, cercetarea trebuie, de asemenea, să încerce să înțeleagă modalitățile în care durerea este benefică pentru sănătate și bunăstare, pentru a ajuta la identificarea unde și cum să se folosească acest beneficiu și să identifice unde medicația sau ignorarea durerii ca simptom poate avea un impact negativ asupra sănătății.
Clinicienii au început să considere durerea o boală în sine, în loc de un simplu simptom al bolii sau o alarmă care semnalează un rău potențial sau real. Cu toate acestea, tratarea durerii oferă beneficii terapeutice și paliative și poate prelungi viața deoarece:
Mai multe studii recente susțin afirmația că durerea provoacă o severitate crescută a bolii și duce la mortalitate. Prin urmare, ameliorarea durerii nu este doar un gest uman, ci și o necesitate medicală.
Durerea cronică poate deturna mecanismul fricii al creierului nostru și îl poate menține într-o stare perpetuă de amenințare, comunicând continuu între corp și creier că suntem în pericol imediat. Ne poate răpi capacitatea noastră de a trăi în lume cu un sentiment de siguranță și securitate.
Durerea funcțională se poate manifesta și conferi beneficii individului în moduri care pot să nu fie clare, dar care sunt importante. De exemplu, durerea ca simptom al unei alte boli poate fi un factor semnificativ în diagnosticarea și tratamentul precoce. Durerea este unul dintre motivele principale pentru care oamenii caută îngrijiri de urgență.
Fiecare dintre noi are un prag al durerii diferit. Cu toate acestea, indiferent de intensitatea la care o resimțim (fie că avem o durere de cap, o durere musculară, o durere de stomac etc) ea ne face atenți la dezechilibrul care există în interiorul nostru. Pentru a ne asculta cu mai mare deschidere și înțelegere, este esențial să refacem legătura pe care o avem cu propriul corp.
”Calmarea stării fiziologice promovează oportunități de creare a unor relații sigure și de încredere care la rândul lor extind oportunitățile de coreglare a stării comportamentale și fiziologice. Acest <> al controlului definește relații sănătoase în care relația susține deopotrivă sănătatea fizică și cea mentală.” (Stephen W. Porges). Relația terapeutică cu un psihoterapeut sau un psiholog cu siguranță ne va ajuta să ne înțelegem, recunoaștem și conținem durerea și va aduce clarificare asupra acelor părți nevindecate în relațiile cu sine și cu cei din jur.
Referințe:
”Ghidul teoriei polivagale” de Stephen W. Porges
”Corpul nu uită niciodată” de Bessel Van DerKolk
https://www.youtube.com/watch?v=RYoGXv22G3k&t=136s
https://www.youtube.com/watch?v=FuSyFi4h9sg
