Articole

A rămâne conectați cu partenerul nostru din relația de cuplu este mult mai mult decât ceva de sine stătător. Este vorba de un proces constant și continuu. Manifestarea afecțiunii, încrederii, susținerii și autenticității trebuie să fie ceva care are loc constant, nu doar în anumite momente de cotitură.

Iubirea este o nevoie umană fundamentală care ne modelează viața și ne influențează profund acțiunile. Ne oferă un sentiment de siguranță, valoare și ne inspiră în a lua cele mai potrivite decizii care să ne sprijine creșterea personală. Iubirea este o forță care leagă indivizii, comunitățile și societățile. Cu toate acestea, atunci când oamenii simt că nu primesc dragostea de care au nevoie, ei pot dezvolta modalități nesănătoase și chiar dăunătoare de a o căuta.

Agresivitate, respingere, violență în cuplu

Una dintre cele mai tulburătoare manifestări ale iubirii nesatisfăcute este violența/agresivitatea. Când indivizii se simt lipsiți de afecțiunea, atenția sau validarea după care tânjesc, pot recurge la manipulare, înșelăciune sau chiar forță fizică pentru a o obține. Această pervertire a dorinţei de iubire poate determina indivizii să se comporte în moduri care sunt de neînţeles, chiar şi pentru ei înşişi. Un strigăt de iubire și atenție se transformă într-o cerere care nu lasă loc respingerii.

Sentimentele de respingere, neglijare și abandonare servesc adesea ca precursor pentru expresia distorsionată a nevoii nesatisfăcute de iubire care se manifestă ca abuz și violență. Credința, adesea subconștientă, este că dacă obiectul afecțiunii nu le oferă de bună voie iubire, o vor extrage cu forța.

Manipularea și înșelăciunea sunt adesea primii pași în căutarea necorespunzătoare a iubirii. Oamenii care se simt neiubiți pot folosi diverse tactici pentru a obține afecțiune sau aprobare din partea altora. Ei pot fabrica povești, pot crea personaje false sau pot pretinde că sunt cineva care nu sunt. Aceste acțiuni sunt conduse de o dorință interioară pentru afirmația care le-a lipsit și le lipsește, iar sentimentul fals de iubire pe care îl primesc prin manipulare poate fi o încercare de a umple golul emoțional. Pentru mulți dintre noi care suntem peticiți cu mii de răni nevindecate, magnitudinea nevoii de iubire este atât de profundă încât indivizii se simt adesea rușinați și umiliți atunci când nu sunt iubiți așa cum doresc să fie.

Această rușine îi determină adesea pe oameni să creeze o apariție, construind relații false și prietenii false. Ei pot prezenta lumii o imagine falsă despre ei înșiși, străduindu-se să-și ascundă tulburările interioare și pretinzând că au iubirea care le lipsește. Această fațadă se extinde la social media, unde oamenii își prezintă viața, relațiile și prieteniile, adăpostind în secret gelozia pentru cei care par să aibă dragostea pe care o doresc și ei cu disperare.

Atunci când manipularea se dovedește insuficientă, indivizii pot escalada la violență ca mijloc de a cere dragoste sau respect. Acest comportament violent poate lua diferite forme, inclusiv agresiune fizică, abuz emoțional, control și acțiuni dominante.

Cercetătorii care examinează conflictul dintre partenerii intimi consideră că experiența și exprimarea emoțiilor determină un comportament agresiv. Intra-personal, creșterile afectului negativ fac agresivitatea mai probabilă. Inter-personal, modelele teoretice sugerează că percepția fiecărui individ influențează emoția partenerilor lor și de asemenea, agresivitatea, creând astfel un potențial ciclu de escaladare a violenței. Studiile ne arată că atât experiențele intra-personale, cât și cele interpersonale ale emoțiilor negative prezic agresivitatea reactivă în cadrul cuplurilor, dezvăluind represalii.

Dintr-o perspectivă evolutivă, poate cea mai importantă legătură socială dintre toate este relația romantică. Deși oamenii formează și mențin legături romantice din mai multe motive – plăcere, neovoia de companie sau aderarea la normele sociale – importanța primordială a reproducerii pentru supraviețuirea speciei noastre a dus la mecanisme psihobiologice adânc înrădăcinate care funcționează pentru a lega partenerii romantici unul de altul. Aceste mecanisme explică de ce senzația de a iubi este este literalmente ”intoxicantă” (Aron, Fisher, Strong, Acevedo, Reila, & Tsapelas, 2008), de ce partenerii dintr-un cuplu aleg să se bazeze unul pe altul ca figuri de atașament (Mikulincer & Shaver, 2010) și de ce sexul produce o legătura psihologică care atrage partenerii împreună (fie că se simt satifăcuți sau nu); Hazan & Zeifman, 1994). Dar aceleași mecanisme care au evoluat pentru a aduce partenerii romantici împreună și pentru a-i menține alături unul de celălat, de asemenea, pot produce durere intensă și suferință atunci când legăturile iubirii sunt ”rupte”.

Respingerea de către un partener romantic este dureroasă – aceasta provoacă literalmente durere fizică (MacDonald & Leary, 2005). Mai mult, în cazul în care cuplurile nu reușesc să mențină un puternic contact afectiv și o legătură romantică sănătoasă, ei experimentează consecințe emoționale și fizice negative. De exemplu, persoanele căsătorite care au o căsnicie nefericită prezintă tensiune arterială mai mare, niveluri mai ridicate de stres general și rate mai mari de depresie decât omologii lor care trăiesc o căsătorie fericită. (Holt-Lunstad, Birmingham, & Jones, 2008). De asemenea, cei din prima categorie se confruntă cu probleme legate de funcționarea imunității de la nivel celular (Jaremka, Glaser, Malarkey, & Keicolt-Glaser, 2013) și prezintă reactivitate cardiovasculară nesănătoasă în timpul conflictului – le crește tensiunea arterială sistolică, frecvența cardiacă și debitul cardiac însoțite de scăderi ale rezistenței periferice. (Nealey-Moore, Smith, Uchino, Hawkins și Olson-Cerny, 2007). Divorțul, care poate fi definit ca fiind cea mai puternică și de impact respingere care poate avea loc în relațiile romantice este asociată cu rezultate și mai grave: persoanele care au divorțat au, de fapt, un risc mai mare de deces decât omologii lor căsătoriți (Holt-Lunstad, Smith, Layton, 2010).

Cum ne protejăm cuplul într-o lume a agresivității și respingerii?

În general, respingerea doare. În timp ce îi interogau pe cei care au fost respinși romantic, Perilloux and Buss (2008) au raportat că respingerea partenerului ar putea duce la depresie, frică, daune reputaționale, pierderea stimei de sine (printre alte consecințe negative). În conformitate cu alți cercetători, se afirmă că efectul negativ ca răspuns la respingere este adaptiv (de exemplu, Baumeister & Leary, 1995; Perilloux & Buss, 2008). Atât respingerea socială, cât și cea romantică sunt potențial costisitoare și periculoase și se pot manifesta dureros pentru a descuraja comportamentele care duc la respingere, comportamente conciliante prompte și să minimizeze șansa de respingere recurentă (după cum a susținut Eisenberger & Lieberman, 2004).

Pentru majoritatea oamenilor, îndrăgostirea pare să se întâmple adesea. Starea de îndrăgosteală sau trăirea experienței de “falling în love” pentru a evolua într-o relație de sine stătătoare și împlinitoare presupune angajament și asumare. Nu este ușor să avem o relație de cuplu. Cu toate acestea, având în vedere recompensele pe care ni le poate oferi, merită efortul. O relație romantică sănătoasă și sigură poate servi ca o sursă continuă de sprijin și fericire în viața noastră, prin oferirea de momente bune și rele, consolidând toate aspectele bunăstării noastre. Luând măsuri conștiente, putem construi o relație semnificativă care durează, chiar și pentru o viață întreagă.

Mulți dintre noi ajungem să ne concentrăm atenția pe relația de cuplu numai atunci când există probleme specifice, inevitabile de depășit. Odată ce problemele au fost rezolvate, facem din nou comutarea atenției pe responsabilitățile de zi cu zi și uităm că a fi într-o relație de cuplu care să ne împlinească ține în primul rând de modul în care noi ne raportăm la relația în sine și implicit, la partener. A da atenție sporadică sau doar în situații de criză presupune mai mult o conviețuire decât trăirea un relații împlinitoare. Relațiile romantice necesită atenție continuă și angajament pentru ca dragostea să înflorească, să fie una stabilă și securizantă. Atât timp cât sănătatea unei relații romantice rămâne importantă pentru noi înșine, aceasta va necesita atenția și efortul nostru.

Fiecare relație este unică, iar oamenii se ”unesc” din mai multe motive diferite. A face lucruri cu partenerul nostru și pentru relația noastră este important pentru a fi bine alături de cel ales.

• Să menținem o legătură emoțională semnificativă unul cu celălalt. Fiecare îl face pe celălalt să se simtă iubit și împlinit emoțional. Există o diferență între a fi iubiți și a ne simți iubiți. Când ne simțim iubiți, ne simțim acceptați și apreciați. Unele relații se blochează într-o coexistență pașnică, dar fără ca partenerii să relaționeze cu adevărat unul cu celălalt emoțional. În timp ce uniunea poate părea stabilă la suprafață, lipsa implicării continue și a conexiunii emoționale servește doar pentru a adăuga distanță între două persoane.


• Să nu ne fie frică să ne exprimăm dezacordul. Și să o facem cu tact și într-un mod matur. Unele cupluri vorbesc despre lucruri ”în liniște”, în timp ce altele ridică vocile imediat și sunt agresivi în a-și exprima opiniile. Cheia într-o relație puternică, totuși, nu este să ne fie frică de conflict. Trebuie să ne simțim în siguranță pentru a exprima lucruri care ne deranjează fără teama de represalii și pentru a putea rezolva conflictul fără umilință, degradare sau insistând asupra faptului că avem dreptate.


• Să păstrăm ”în viață” relațiile și interesele externe. În ciuda pretențiilor pe care ni le crează ficțiunea romantică, nimeni nu ne poate satisface toate nevoile. De fapt, a avea din start această așteptare de la partenerul nostru poate pune o presiune nesănătoasă pe relație. Pentru a stimula și îmbogăți relația romantică, este important să ne menținem propria identitate și în afara relației, să păstrăm legătura cu familia și prietenii și să ne menținem hobby-urile și interesele.


• Să petrecem timp de calitate față în față. Ne îndrăgostim uitându-ne și ascultându-ne unul pe celălalt. Dacă continuăm să ne privim și să ne ascultăm în aceleași moduri atente, prezente, putem să ajutăm la creșterea stării de bine în doi și a încrederii unul în celălalt. În timp ce comunicarea digitală este excelentă în anumite scopuri, ea nu are un impact pozitiv asupra creierului și a sistemului nervos în același mod ca și comunicarea față în față.


• Să ne cunoaștem reciproc limitele. Asta se face printr-o comunicare deschisă și prin înțelegerea și respectarea punctului de vedere a partenerului. Nici noi, nici nimeni nu deține niciun adevăr. Ce este bun pentru noi, poate să nu fie bun pentru celălalt și de aceea este important să fim flexibili și dispuși să ascultăm activ.


• Să ne recunoaștem greșelile. Atunci când ne simțim neîndreptățiți, este important să înțelegem ce parte din noi este rănită. De multe ori, durerea pe care o simțim ne vorbește despre sine și nu are nicio legătură cu cel de lângă noi. Pentru a putea adopa o stare emoțională autentică, este important să ne dăm seama de ce avem anumite comportamente sau reacții și cum le putem modifica pentru a fi bine pentru noi, dar și pentru relația cu cel de lângă noi.


• Să nu avem așteptarea ca cel de lângă noi să ne accepte întru totul. O astfel de cerință este exagerată. În primul rând, noi ne acceptăm pe sine exact așa cum suntem? De ce ne simțim mai prejos față de cei din jur, de ce nu ne simțim suficient de frumoși, atractivi, sociabili, plăcuți? Acest ”suficient” în raport cu cine este stabilit? În raport cu noi înșine. Ori dacă noi nu suntem bine cu tot ceea ce reprezentăm ca persoană, cam cât de nedreaptă poate să fie așteptarea ca cel de lângă noi să ne accepte întru totul?


• Să creăm spațiu psihologic pentru cunoaștere și acceptare reciproce. Relația de cuplu este un cumul de experiențe și de trăiri. Pentru a fi bine alături de cel ales, este important să fim bine cu noi înșine. Procesul terapeutic cu un psiholog sau psihoterapeut poate fi unul benefic pentru fiecare dintre noi deoarece ne ajută să ne descoperim și să ne înțelegem vulnerabilitățile, limitele, ”haina” personală pe care o îmbracă natura noastră umană.

Alain de Botton ne zice așa: ”Să spui despre un iubit că e perfect poate fi doar un semn că n-ai reușit să îl înțelegi. Putem susține că am început să cunoaștem pe cineva abia după ce ne-a dezamăgit substanțial”… Ori din asta putem înțelege și mai clar că relația de cuplu nu este despre perfecțiune, ci despre descoperire constantă, asumare, intrigă, conflicte și împăcare.

Referințe:

”Ce se întâmplă în iubire”, de Alain de Botton

”Eseuri de îndrăgostit”, de Alain de Botton

”Arta de a iubi”, de Erich Fromm

”Despre ce vorbim când vorbim despre iubire”, de Raymond Carver