Percepția pe care o avem asupra lumii este una pur personală. Nimic din ceea ce noi trăim, nu va fi perceput identic de către cei din jur. Având în vedere această dinamică, este de la sine înțeles legătura puternică care se creează între ceea ce gândim și ceea ce simțim (în parte pentru că percepția asupra lucrurilor din jurul nostru este în strânsă legătură cu ceea ce simțim în raport cu ceea ce se întâmplă în jurul nostru). Distorsiunile cognitive sunt gânduri și convingeri negative care ne apar în minte ori de câte ori ceva nu merge așa cum ne-am dori. Aceste distorsiuni negative au un impact frapant și puternic asupra stării noastre emoționale. Putem spune chiar că natura propriilor noastre gânduri este cea care ne definește întreaga lume emoțională. O distorsiune cognitivă este un gând sau o credință exagerată, falsă sau irațională. Toată lumea experimentează distorsiuni cognitive la un moment dat sau altul, dar aceste gânduri și convingeri automate – care sunt adesea negative – sunt de obicei legate de starea de spirit depresivă. Dacă suntem bombardați de gânduri precum „Nu sunt bun de nimic”, „Nu voi fi niciodată iubit așa cum merit”, ”Mereu eșuez atunci când îmi propun să fac ceva.”, va fi greu să ne concentrăm asupra pozitivului.
Distorsiunile cognitive sau „stilurile de gândire nefolositoare” sunt modalități prin care gândurile noastre pot deveni părtinitoare. Ca ființe conștiente, interpretăm mereu lumea din jurul nostru, încercând să dăm un sens la ceea ce se întâmplă. Uneori, creierul nostru ia „scurtături” și generează rezultate care nu sunt complete sau exacte. Scurtăturile cognitive diferite duc la diferite tipuri de părtinire sau distorsiuni în gândirea noastră. Uneori am putea sări la cea mai proastă concluzie posibilă, alteori s-ar putea să ne învinovățim pentru lucruri care nu sunt vina noastră.
Distorsiunile cognitive apar automat – nu vrem să gândim inexact – dar dacă nu învățăm să le observăm, ele pot avea efecte puternice, dar invizibile asupra stării noastre de spirit și a vieții noastre. Distorsiunile cognitive au fost observate pentru prima dată de Aaron Beck în cercetările sale cu pacienții cu depresie în anii 1960. Ei au format o parte centrală a teoriei sale cognitive a depresiei și, mai târziu, a terapiei cognitiv-comportamentale.
Studiile care utilizează chestionare de auto-raportare demonstrează că distorsiunile cognitive sunt mai răspândite la persoanele cu depresie decât la persoanele nedepresive și că sunt legate de severitatea depresiei (Miranda & Mennin, 2007). Și un studiu internațional din 2020 notează că gândurile negative sunt o „trăsătură distinctă” a depresiei.
Depresia este un factor important la povara dizabilității la nivel mondial și există unele dovezi că dizabilitățile atribuite depresiei sunt în creștere, în special în rândul tinerilor. O provocare cheie în reducerea prevalenței depresiei a fost faptul că aceasta este adesea subrecunoscută, precum și subtratată. Anumite studii și-au propus să investigheze rolul mediator al distorsiunilor cognitive asupra relației dintre mecanismele de apărare și severitatea depresiei. Descoperirile au arătat că mecanismele de apărare activează distorsiunile cognitive, care la rândul lor intensifică severitatea depresiei.
Distorsiunile cognitive și mecanismele de apărare sunt corelate cu severitatea depresiei, dar corelațiile au fost mai puternice pentru prima decât pentru cea din urmă. Acest lucru se poate datora faptului că distorsiunile cognitive operează la nivel conștient și, prin urmare, pot fi identificate mai ușor și, ca urmare, să fie susținute mai frecvent de către participanți. Mecanismele de apărare ale teoriei psihodinamice pot fi conceptualizate ca o contrapartidă a mecanismelor de coping în teoria cognitivă. Un studiu a evidențiat că cea mai puternică corelație a fost între mecanismele de apărare imature și distorsiunile cognitive, sugerând o relație directă între aceste două constructe psihologice aparent separate, în care sunt prezente stilurile de apărare mai imature, la fel și interpretările mai părtinitoare negative ale unui pacient.
Având în vedere că teoria distorsiunilor cognitive există încă din anii 1960, aceasta a evoluat, așa că s-ar putea să cunoaștem sau recunoaștem termene asemănătoare care o definesc precum:
Indiferent cum le-am auzit sau numit, de-a lungul anilor, experții în sănătate mintală au subliniat mai multe tipuri de distorsiuni cognitive și modul în care acestea se leagă de simptomele de depresie și anxietate.
În modelul cognitiv-comportamental, se crede că oamenii au trei straturi de gânduri:
Toate cele trei straturi sunt conectate. Gândurile automate se bazează adesea pe convingerile intermediare și pe cele de bază. Orice strat de gândire poate fi distorsionat, dar credințele de bază pot fi mai greu de contestat.
Atunci când vorbim de distorsiuni cognitive, nu putem să nu avem în vedere și compasiunea față de sine. De cele mai mult ori, aceasta din urmă este văzută ca un motor care poate fi accelerat și astfel ”viteza” cu care ne traversează existența să ne ajute să facem față cu bine provocărilor vieții sau poate să rămână la ”la relanti” și astfel să nu beneficiem de pe urma efectelor sale benefice asupra stării noastre de bine. Cu siguranță că starea aceasta din urmă poate fi foarte ușor observată la cei dintre noi care, în cea mai mare parte a timpului, ne construim existența în baza distorsiunilor cognitive. Lipsa compasiunii față de sine ne face extrem de vulnerabili în fața distorsiunilor cognitive.
Dizabilitatea și povara asociate cu depresia majoră provin doar parțial din simptomele sale afective; disfuncțiile cognitive asociate cu depresia joacă, de asemenea, un rol crucial. În plus, aceste tulburări cognitive în timpul depresiei sunt multiple și pe mai multe niveluri, afectând în mod egal procesele cognitive elementare, cât și pe cele mai complexe. Mai multe modele din direcții diferite au încercat să evalueze, să conceptualizeze și să înțeleagă profunzimea și amploarea disfuncțiilor cognitive în depresie și interacțiunile lor bidirecționale cu alte tipuri de simptomatologie depresivă, inclusiv simptomele de dispoziție. De asemenea, specialiștii în domeniu subliniază faptul că tratamentele disponibile în prezent pentru depresie trebuie să vizeze îmbunătățirea suficientă a disfuncțiilor cognitive. Totodată, există și necesitatea unor abordări farmacologice mai noi, în special în cooperare cu intervențiile psihoterapeutice.
ICD și DSM menționează tulburările cognitive în timpul depresiei doar în general, majoritatea studiilor descriu însă o gamă largă de disfuncții cognitive în timpul fazei acute a depresiei. Cercetările indică faptul că memoria verbală și vizuală pe termen scurt și lung, funcțiile executive, abilitățile psihomotorii și atenția sunt toate afectate la pacienții depresivi. Rezultatele, totuși, sunt oarecum contradictorii, în parte pentru că studiile investighează pacienți de diferite vârste cu caracteristici clinice diferite, curs de boală și scheme de medicație cu metodologie diferită. Mai mult, unele studii au observat deficite cognitive susținute și la pacienții în remisie. Pacienții din practica clinică de zi cu zi raportează, de asemenea, plângeri care reflectă disfuncții cognitive, iar clinicienii nu asociază neapărat o parte din aceste plângeri cu disfuncții cognitive; prin urmare, recunoașterea lor poate fi problematică.
Teoria cognitivă care stă la baza CBT susține că modurile în care indivizii procesează și interpretează informațiile despre ei înșiși și despre lumea lor este direct legată de debutul, menținerea și reapariția depresiei. Acest model este în concordanță cu relatările de procesare a informațiilor despre reglarea dispoziției și dinamica acesteia, precum și cu cercetările de bază care susțin rolul reevaluării cognitive și al limbajului în reglarea emoțiilor.
Cu toate acestea, ipoteza critică de la baza CBT, și anume că depresia este asociată cu modificări ale limbajului care indică o gândire distorsionată, nu a fost confirmată direct din studiile despre limbajul persoanelor cu depresie în medii reale.
Când psihologul dr. Aaron Beck a subliniat pentru prima dată distorsiunile cognitive, el a enumerat doar șase la număr. Astăzi, nu există o listă definitivă de distorsiuni cognitive, deși unele cercetări recunosc până la 17 tipuri. Cele mai frecvente 10 distorsiuni cognitive în depresie includ:
Aceste 10 distorsiuni cognitive sunt măsurate în Cognitive Distorstions Scale (CDS), un chestionar folosit pentru a evalua modul în care gândim.
Alegem să facem terapie personală sau de grup pentru a înțelege că fiecare dintre noi ar trebui să fie suficient de bun pentru propria persoană, având la bază această acceptare de sine, putem să conștientizăm valoarea pe care o aducem în lume. Așa cum am precizat anterior, terapia cognitiv-comportamentală (TCC) este cea mai studiată metodă psihoterapeutică pentru depresie. Este folosită în paralel cu medicamentele antidepresive în ceea ce privește eficacitatea pe termen scurt și evidențiază rezultate superioare pe termen lung. Ca regulă, afirmațiile care includ „ar trebui” sau „trebuie” sunt adesea contestate ca reflectând reguli prea rigide despre lume („Nu ar trebui să fiu leneș”, „Nu trebuie să eșuez niciodată”). Acest proces implică adesea o serie de conversații cu terapeutul pentru a descoperi și aborda afirmații care reflectă aceste distorsiuni cognitive.
Referințe:
”Curajul de a fi vulnerabil”, de Brené Brown
”Descoperă psihologia. Disonanța cognitivă. Arta autojustificării.”, de Alejandro Magallares Sanjuan
”Disonanța cognitivă”, de Eddie Harmon-Jones
