Tulburari de dezvoltare ale limbajului: retardul de limbaj III
In pofida dificultatilor sale, prin stimulare precoce, copilul cu retard simplu de limbaj poate inregistra progrese rapide care nu se intalnesc in cazurile de deficienta mintala sau de retard complex de limbaj. Astfel, spre deosebire de retardul verbal caracteristic disfaziei, alaliei, autismului, deficientelor mintale si senzoriale (in special, de auz), atunci cand apare pe fondul normalitatii psihice, el are tendinta de a disparea relativ spontan, mai ales odata cu intrarea copilului in scoala.
Distinctia intre retardul verbal si alte tulburari se face, in general, dupa gradul de severitate al tulburarii. In diagnoza se recomanda ca testele standardizate sa fie insotite de culegerea informatiilor cu privire la conduita verbala a subiectului in diferite contexte de viata, la surprinderea capacitatii de expresie si impresie verbala, a nivelului de achizitii verbale. Toate acestea vor fi raportate la media populatiei de aceeasi varsta. Astfel, se vor obtine date despre posbilitatile subiectului de a se exprima corect, bogatia vocabularului sau, calitatea notiunilor utilizate, capacitatea sa de frazare si de exprimare logico-gramaticala, nivelul de intelegere. Aceste informatii suplimentare atat de importante pot fi obtinute prin:
observatie (a comportamentului general, dar mai ales verbal al copilului, in cadrul activitatilor de joc si relationare; se au in vedere formele limbajului utilizat, bogatia vocabularului, masura in care limbajul verbal este stimulativ, gradul de preocupare a anturajului copilului asupra dezvoltarii sale lingvistice);
dialogul cu copilul (este menit a-l solicita pe acesta sa se implice intr-o comunicare verbala itndelungata; se adopta subiecte placute, care trezesc interesul copilului);
interviul (se adreseaza mamei sau parintelui preferat de copil; este cel care aduce informatii suplimentare despre copil, cu privire la antecedente personale si familiale, istoria sarcinii, a nasterii, evolutia fizica si psihica, dezvoltarea limbajului si a relationarii itn familie, situatia materiala, culturala a familiei, modul in care copilul se integreaza in colectivitate, antecedente ereditare, boli, accidente suferite de copil).
Astfel, pentru a evita o diagnoza gresita in cazul retardului verbal, se recomanda examinarea medicala generala (cu accent pe examenul neurologic, ORL si neuromotor), examinarea psihologica, examinarea mediului de viata, social-cultural, favorabil sau nefavorabil, stimulativ sau nestimulativ pentru dezvoltarea psiho-afectiva, dar mai ales lingvistica a copilului, precum si examinarea logopedica, care va avea in vedere nivelul limbajului, calitatea expresiei si a impresiei limbajului, a interesului copilului pentru achizitiile lingvistice, a capacitatilor sale lingvistice si de integrare a conduitelor verbale la nivelul comportamentelor general-umane.
Prin intermediul acestor demersuri, se poate stabili nivelul de dezvoltare a limbajului sau de tulburare a acestuia, gradul in care sunt afectate diferite elemente lingvistice, cauzele care stau la baza acestora, precum si tipul de interventie recuperativa, atat logopedica, cat si psihologica.
Logoped Lavinia Neacsu
Cabinet Logopedic ANDU
0213240282
0723523629
www.cabinetlogopedic.ro