Vaccin antigripal gratuit

Publicat: 08 Octombrie 2008
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Peste trei milioane de romani, cu prioritate copii, batrani si bolnavi, vor fi vaccinati gratuit impotriva gripei, incepand de miercuri, in cadrul unei campanii nationale pentru care au fost achizitionate 3,1 milioane de doze de vaccin, a anuntat, marti, ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu.

Vor avea prioritate la vaccinare persoanele peste 65 ani, cele cu handicap, copiii, persoanele institutionalizate, bolnavii HIV-SIDA, diabeticii, bolnavii cardiovasculari, medicii si restul cadrelor sanitare, precum si personalul din casele de copii si batrani.

"Dozele achizitionate, pentru care s-au platit 33,72 milioane lei, acopera 81% din persoanele cu riscuri. Nu am achizitionat mai multe doze pentru ca nici anul trecut nu s-a prezentat toata lumea la vaccinare", a precizat ministrul Sanatatii, Eugen Nicolaescu.

Un numar de 1,6 milioane de doze au fost achizitionate de la Institutul Cantacuzino, iar restul sunt din import.

Populatia Romaniei va fi afectata, in iarna 2008-2009, de trei virusi gripali noi, dintre care doi pot duce la forme grave ale bolii si chiar la deces, au precizat, pentru NewsIn, specialistii in virusologie. Cei trei virusi provin din statul american Florida si din Australia.


Citeste si despre:

Vaccinarea antigripala la copii Medicii sau nutritionistii pot acum sa castige un venit pasiv din recomandarile de suplimente Cosuri cadou elegante, cele mai inspirate alegeri din 2024, pentru medici de top Vaccinarea este ca educatia, adica indispensabila