Consumul de alcool poate altera auzul

Publicat: 01 Octombrie 2007
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

alcool,auzCercetatorii britanici au descoperit ca alcoolul poate altera auzul, in picnicpal cand este vorba de a distinge sunete de o conversatie.

Studiul realizat pe un lot de 30 de voluntari a descoperit ca, cu cat participanii la studiu consumau mai mult alcool, cu atat auzul lor scadea. Auzul de frecventa joasa (necesar pentru deosebirea unei conversatii) a fost cel mai afectat. Este bine-cunoscut faptul ca alcoolul imbunatateste nivelul de toleranta la zgomot al oamenilor.

Pentru a putea studia efectele pe termen scurt ale alcoolului asupra auzului, cercetatorii au selectat adulti cu varste cuprinse intre 20 si 40 de ani care nu prezentau probleme cu auzul. Voluntarii au fost supusi unei testari a auzului inainte si dupa ce au consumat o cantitate de de alcool prestabilita.

Cercetatorii au descoperit ca, cu cat crestea nivelul de alcool consumat, cu atat se deteriora auzul. Deteriorarea auzului tinde sa fie mai severa la subiectii mai in varsta si la cei care obisnuiau sa consume alcool in cantitati mari. Se presupune ca alcoolul fie altereaza nervii autitivi, fie afecteaza capacitatea creierului de a procesa sunetele.

In cadrul acestui studiu, diminuarea auzului s-a produs doar pe termen scurt (pe perioada in care s-a consumat alcool), la o saptamana dupa incheierea experimentului, participantii la sutdiu recapatandu-si auzul in totalitate. Totusi cercetatorii avertizeaza ca un consum regulat de alcool poate duce in timp la degradarea auzului.


Citeste si despre:

Consumul de alcool si diabetul zaharat Tulburarile neurologice determinate de consumul de alcool Ce cantitate de alcool este „sigura si buna” pentru sanatate? Cat alcool este „prea mult”? Sindromul Wernicke-Korsakoff - boala cauzata de consumul de alcool Intoxicatia cu alcool Controlul electrolitilor & consultanta pentru apa potabila in München – alege apa potrivita pentru inima, muschi si sistem nervos Colagenul si Sanatatea oaselor: Prevenirea Osteoporozei Efectele consumului de alcool asupra organismului Sindromul de abstinenta la alcool Consumul nociv de etanol - implicatii si preventie Riscurile consumului de alcool de catre femei Ce este intoleranta la alcool? Abuzul de alcool si alimente in perioada sarbatorilor