Sindromul copilului scuturat este o forma de traumatism cranian indus.
Traumatismul cranian, ca forma a abuzului copilului, poate fi provocat de lovituri directe la nivelul capului, scaparea copilului din brate sau aruncarea acestuia, sau poate fi provocat de scuturarea copilului.
Spre deosebire de alte forme de traumatism cranian indus, acest sindrom rezulta in urma leziunilor cauzate de o persoana care scutura viguros un sugar sau un copil mic.
Datorita anatomiei speciale a copilului la aceasta varsta, el are un risc crescut pentru leziuni produse in urma acestui tip de actiuni. De aceea marea majoritate a incidentelor de acest tip apar la copii mai mici de 1 an.
Varsta medie a victimelor este intre 3 si 8 luni, desi ocazional sindromul poate apare si la copii pana la 4 ani.
Agresorii in cazul sindromului copilului scuturat sunt in majoritatea cazurilor parintii sau ingrijitorii, care scutura copilul din cauza frustrarii sau al stresului cand copilul plange fara oprire.
Din nefericire, scuturatul are efectul dorit: desi la inceput copilul plange si mai tare, de frica, la un moment dat se opreste din plans datorita leziunilor cerebrale.
Aproximativ 60% dintre copiii scuturati sunt baieti, iar copiii care provin din familii sarace au un risc crescut de sindrom al copilului scuturat sau orice forma de abuz al copilului.
Se estimeaza ca 65-90% dintre agresori sunt barbati - de obicei tatal copilului sau prietenul mamei, deseori o persoana intre 20 si 25 de ani.
Cand o persoana scutura cu putere un sugar, capul copilului se roteste incontrolabil deoarece musculatura gatului copilului nu este inca dezvoltata si ofera putin sprijin pentru cap.
Miscarile violente arunca creierul copilului inainte si inapoi, rupand vasele de sange si nervii din creier si dezorganizand tesutul cerebral. Creierul loveste partea interioara a craniului, producand hematoame si sangerari la nivelul creierului.
Leziunile sunt si mai mari cand scuturatul se termina cu o lovitura (copilul proiectat in perete sau trantit de salteaua patutului, spre exemplu), deoarece fortele de accelerare si decelerare asociate cu impactul sunt foarte puternice.
Dupa scuturarea copilului edemul cerebral poate cauza o presiune enorma la nivelul scalpului, comprimand vasele de sange si determinand inca si mai multe leziuni ale acestei structuri delicate.
Interactiunea normala cu copilul, cum ar fi leganatul copilului pe genunchi, nu determina sindromul copilului scuturat, desi este important de stiut ca nu este bine ca un copil sa fie scuturat sub nici o forma deoarece scuturarea usoara poate degenera rapid.
Scuturarea determina deseori leziuni ireversibile. In cazurile grave, mortalitatea este de aproximativ 50% dintre copiii implicati.
Copiii care supravietuiesc pot avea:
- orbire partiala sau totala
- pierderea auzului
- crize convulsive
- intarzieri in dezvoltarea psiho-motorie
- intarziere mintala severa
- dificultati de vorbire si invatare
- probleme de memorie si atentie
- paralizie (unele episoade traumatice lasa copilul in coma).
Chiar si in cazurile usoare, in care copiii par normali imediat dupa traumatism, pot dezvolta mai tarziu una sau mai multe dintre problemele de mai sus.
Uneori, primele semne ca ceva nu este in regula nu sunt observate pana la intrarea copilului in sistemul scolar, cand dezvolta probleme comportamentale sau dificultati de invatare.
Dar, in acel moment, este mai dificil de facut o legatura cu episodul traumatic petrecut cu cativa ani inainte.
In toate cazurile de sindrom al copilului scuturat, durata si forta traumatismului, numarul de episoade traumatice si daca s-a produs si un impact, toate aceste elemente sunt implicate in severitatea leziunilor copilului.
In cazurile cele mai violente, copilul poate ajunge la urgenta in stare de inconstienta, cu crize convulsive sau in stare de soc. Dar, in multe cazuri, sugarii nu sunt adusi niciodata la medic daca nu prezinta simptome atat de severe.
In cazurile mai usoare, un copil care a fost scuturat poate prezenta:
- letargie
- iritabilitate
- varsaturi
- dificultati de supt si inghitit
- apetit scazut
- absenta zambetului si a vocalizarii
- rigiditate
- crize convulsive
- dificultati de respiratie
- stare de constienta alterata
- anizocorie (pupile de dimensiuni inegale)
- inabilitatea de a-si ridica capul
- inabilitatea de a urmari cu privirea.
Multe cazuri de sindrom al copilului scuturat sunt aduse pentru ingrijiri medicale ca "leziuni silentioase". Cu alte cuvinte, parintii sau ingrijitorii nu ofera un istoric complet despre traumatismul cranian sau despre scuturat, astfel ca medicii nu stiu ca ar trebui sa caute semne fizice subtile.
Aceasta "epidemie a tacerii" poate avea ca rezultat nediagnosticarea leziunilor copilului in sistemul medical.
Din pacate, in afara cazurilor in care medicul are motive sa suspecteze acest sindrom, cazurile usoare (in care sugarul pare letargic, nelinistit sau doar nu se hraneste corespunzator) sunt deseori diagnosticate gresit ca infectii virale sau colici.
Fara un diagnostic corect de sindrom al copilului scuturat si fara o interventie specializata cu parintii sau ingrijitorii, acesti copii pot fi scuturati din nou, agravand leziunile cerebrale existente.
Daca se suspecteaza acest sindrom, medicii pot sa investigheze:
- hemoragii retiniene (care apar extreme de rar in leziunile accidentale, cum ar fi caderile)
- fracturi craniene
- edem cerebral
- hematoame subdurale (colectii sanguine care comprima suprafata creierului)
- fracturi costale sau ale oaselor lungi (oasele bratului, antebratului, coapsei si gambei)
- echimoze la nivelul capului, gatului sau pieptului.
Ce face acest sindrom atat de devastator este faptul ca de obicei implica o leziune cerebrala totala. Deoarece creierul imatur al sugarului are putina informatie stocata si putine capacitati dezvoltate care sa compenseze deficitul, abilitatile adaptative ale creierului sunt serios afectate.
Spre exemplu, un copil a carui vedere este sever afectata, nu va fi capabil sa invete prin observare, lucru care va scadea capacitatea acestuia de a invata dezvoltarea limbajului, a vederii, a echilibrului, a coordonarii motorii, sunt in mod particular afectate la orice copil care prezinta sindromul copilului scuturat.
Aceste deficite pot necesita un program riguros de terapie fizica si ocupationala pentru a ajuta copilul sa achizitioneze abilitati care s-ar fi dezvoltat de la sine daca nu ar fi intervenit traumatismul cerebral. Terapeutii ofera un mediu bogat in stimuli senzoriali care il obliga pe copil sa fie atent.
Deseori terapeutii lucreaza cu un singur copil o data, concentrandu-se pe a construi abilitatea copilului de a fi atent. Folosesc sunete si alti stimuli pentru a creste interesul copilului fata de obiecte, cum ar fi apasarea continua a unei jucarii care face zgomot in apropierea urechii copilului.
Pe masura ce cresc, copiii care au fost traumatizati la varsta de sugar pot avea nevoie de educatie speciala si terapie continua, pentru a-i ajuta cu dezvoltarea limbajului si abilitati de autoingrijire, cum ar fi sa se imbrace singuri.
Un aspect cheie al prevenirii sindromului este cresterea constientizarii pericolului reprezentat de scuturarea unui sugar sau copil mic. Sunt necesare implementarea de programe care sa-i ajute pe noii parinti sa identifice si sa previna leziunile traumatice si sa inteleaga cum ar trebui sa raspunda la plansul copilului.
Gasirea de noi cai de a ajuta parintele sau ingrijitorul sa faca fata stresului din momentele critice cand sugarul plange, poate reduce semnificativ riscul pentru copil.
O metoda care poate ajuta este cea in 5 pasi a medicului Harvey Karp:
- folosirea de sunete albe (ssss) sau sunete ritmice care mimeaza sunetele pe care copilul le aude in uter; acestea pot fi produse cu diferite obiecte; aspiratorul de praf, uscatorul de par, uscatorul de haine, sau un CD cu sunete albe
- pozitionarea copilului pe o parte sau pe burta (pozitionarea sugarului pe partea stanga - pentru a ajuta digestia - sau pe burta in timp ce este in brate, si apoi punerea copilului in patut pe spate)
- oferirea posibilitatii sa suga la san sau din biberon, a unei suzete sau unui deget
- infasurarea copilului intr-o patura pentru a-l ajuta sa se simta mai in siguranta
- leganarea delicata intr-un scaun sau intr-un leagan de bebelusi, sau o plimbare cu masina poate oferi sugarului acelasi tip de miscare pe care o simtea in pantece.
Daca copilul nu se opreste din plans, se pot incerca si urmatoarele:
- asigurarea ca nevoile de baza ale sugarului sunt acoperite (spre exemplu nu ii este foame si nu are nevoie sa-i fie schimbat scutecul)
- verificarea pentru eventuale semne de boala, cum ar fi febra si gingiile inflamate
- leganarea copilului sau plimbarea cu acesta in brate
- cantatul sau vorbitul cu copilul
- oferirea unei suzete sau a unei jucarii zgomotoase
- tinerea copilului strans lipit de corpul parintelui in timp ce acesta respira calm si rar
- solicitarea sprijinului unui prieten care poate sta cu copilul o perioada scurta de timp in care parintele ia o pauza
- daca nimic nu merge, se recomanda ca parintele sa puna copilul in patut pe spate sa iasa din camera inchizand usa si sa verifice copilul dupa 10 minute
- de asemeni e bine ca parintele sa solicite un consult din partea medicului de familie daca nimic nu pare sa-l ajute pe copil, in cazul in care exista un motiv medical pentru nelinistea acestuia.
Pentru a preveni un potential sindrom al copilului scuturat, parintii si ingrijitorii copiilor au nevoie de ajutor pentru a face fata stresului determinat de ingrijirea celor mici. De asemeni, este important ca parintele sa vorbeasca deschis despre riscul acestui sindrom cu orice alta persoana care va ingriji copilul in lipsa parintelui.
In cazul in care articolul nu a acoperit in totalitate un anumit aspect care va intereseaza, va incurajam sa ne trimiteti sugestii pentru completare. Astfel, ne veti ajuta sa completam si sa imbunatatim continutul pentru toti cititorii.