Resveravit - O doza de sanatate si tinerete pentru organismul tau!

Actualizat: 13 Octombrie 2011
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

"Aceasta poate fi fara discutie cea mai mare descoperire medicala de la inventia antibioticelor" - s-a scris despre Resveratrol, de curand, intr-un studiu clinic aparut recent sub egida prestigioasei Universitati Harvard. Resveratrolul este o substanta antioxidanta, care a atras atentia specialistilor deoarece a parut sa dezlege, in buna parte, misterul "paradoxului francez".

Studii epidemiologice au asociat consumul regulat de vin rosu, obicei traditional in Franta, cu o scadere a morbiditatii cardiovasculare. S-au incercat multe explicatii si una din ele a fost prezenta in vin a substantei resveratrol. Pe masura ce studiile au avansat, s-a aratat clar ca nu numai vinul este o sursa de resveratrol. Exista cateva surse de resveratrol, cum ar fi strugurii rosii, afinele, rodiile. In plus, acesta are efecte pozitive care nu se limiteaza la aparatul cardio-vascular.

Suplimentul alimentar Resveravit, produs de Ropharma te ajuta sa-ti pastrezi sanatatea si frumusetea gratie extractului uscat din radacini de Polygonum cuspidatum, ce contine cea mai bogata sursa de RESVERATROL flavonoidul polifenolic cunoscut in ultimii ani pentru statutul sau de "elixir al tineretii". Resveratrolul este unul din cei mai puternici antioxidanti cunoscuti pana in momentul de fata. Potrivit statisticilor, resveratrolul, este de 4-5 ori mai puternic decat beta-carotenul, de 50 de ori mai puternic decat Vitamina E si de 20 de ori mai puternic decat Vitamina C. Resveravit contine 98% resveratrol, fiind in acest moment singura formula din piata cu o concentratie atat de ridicata.

Proprietatile suplimentului alimentar RESVERAVIT Resveravit creste tonusul, elasticitatea pielii si impiedica imbatranirea prematura. Suplimentul are rezultate deosebite ca adjuvant in curele de slabire. De asemenea, ofera puternica protectie antioxidanta, creste imunitatea organismului, stimuleaza inmultirea celulelor sanatoase si capacitatea lor de regenerare, neutralizeaza efectele radiatiei ionizante si ultraviolete, eficient in detoxifierea ficatului, protectie impotriva degenerarii neuronale, efect antiinflamator, antibacterian si antialergic.

Printre proprietatile Resveravit se mai numara:
- reduce tulburarile circulatorii periferice, reduce tulburarile ischemice cerebrale;
- protector cardiovascular (previne infarctul, imbunatatind microcirculatia coronariana);
- normalizeaza nivelul colesterolului (prin imbunatatirea fractiei de colesterol bun) si a glucidelor in sange;
- puternica tonifiere vasculara;
- contribuie la incetarea progresiei bolilor cronice;
- actiune benefica pentru cresterea longevitatii celulare;
- previne maladiile oncologice;
- binevenit pentru neutralizarea nocivitatilor ecolgice si profesionale (radiatie ionizanta, toxine si metale grele);
- adjuvant in tratamentul cataractei, glaucomului, retinopatie diabetica;
- previne alergiile;
- eficient in recuperarea dupa maladii infectioase si inflamatorii.

Mod de administrare si contraindicatii

Produsul contine extract uscat din Polygonum cuspidatum (cu continut de RESVERATROL 98%) 200 mg, lactoza monohidrat, stearat de magneziu, talc. Se administreaza intern, cate 1-2 capsule pe zi in timpul mesei, sau conform recomandarii medicului. Este contraindicat in caz de afectiuni hepatice, sarcina, lactatie, varsta sub 18 ani. Pretul recomandat de producator este de 52 lei.


Citeste si despre:

Sanatatea ficatului esentiala pentru organism Cele mai bune lichide pentru organism Beneficiile consumului de ciuperci pentru organism Importanta activitatilor fizice pentru organism Carbohidrati benefici si nocivi pentru organism 7 alimente fermentate care fac minuni pentru organism Antioxidantii – rolul si importanta acestora pentru organism Probiotice, prebiotice si enzime digestive: de ce sunt atat de importante pentru sanatatea organismului? De ce merg romanii la stomatolog? Pentru un zambet ca la Hollywood Planificarea vizitelor la medic pentru copilul tau Bauturi extrem de periculoase pentru ficatul tau. Evita-le! De ce este important seleniul pentru organism? Ghid de sanatate A-Z pentru sezonul rece Alimentatia sanatoasa, posibil tratament pentru diabetul de tip II Aliatii organismului in sezonul rece: antioxidantii Alimente bogate in antioxidanti