Peelingul chimic

Actualizat: 25 August 2020
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Generalitati


Daca doriti sa diminuati liniile fine si ridurile de la nivelul pielii fetei, pielea decolorata sau aspra sau sa ameliorati aspectul mat al pielii, medicul dermatolog va poate recomanda o procedura cosmetica numita peeling chimic.

La ce sa va asteptati de la peelingul chimic

Inainte de aceasta procedura va fi necesar un consult la medicul dermatolog. Acesta va dori sa cunoasca mai multe detalii despre istoricul dvs. medical. Este important sa-i spuneti medicului daca ati suferit anumite rani, daca aveti cicatrici cheloide, daca ati luat isotretinoin pentru tratarea acneei sau daca ati avut alte rani pe pielea care urmeaza sa se faca peelingul chimic.

Dupa consult si examenul fizic care va include analizarea cu atentie a pielii, medicul dermatolog va va spune daca peelingul chimic va estompa semnele de imbatranire pe care doriti sa le ameliorati si daca acesta va imbunatati aspectul pielii dvs. Apoi medicul va va recomanda unul din cele trei tipuri de peeling

- Peelingul chimic superficial - substantele implicate in acest tip de peeling actioneaza doar la nivelul stratului exterior al pielii pe care il exfoliaza cu delicatete. Printre substantele implicate intr-un astfel de peeling s-ar putea numara acidul glicolic, acidul salicilic, acidul tricloracetic etc. Peelingul chimic superficial poate trata decolorarea usoara a pielii, improspateaza pielea de pe fata, piept, gat si maini si netezeste pielea aspra.

- Peelingul chimic mediu - substantele implicate in acest tip de peeling actioneaza la nivelul stratului exterior al pielii si ajunge in stratul de mijloc al acesteia unde elimina celulele deteriorate ale pielii. Printre substantele implicate intr-un astfel de peeling s-ar putea numara acidul glicolic, acidul tricloracetic etc. Peelingul chimic mediu poate trata petele care apar ca urmare a imbatranirii, liniile fine si ridurile pielii, pistruii, decolorarea moderata a pielii, netezeste pielea aspra si poate elimina unele keratoze actinice.

- Peelingul chimic profund - substantele implicate in acest tip de peeling actioneaza in stratul de mijloc al pielii in scopul de a elimina celulele deteriorate. Printre substantele implicate intr-un astfel de peeling s-ar putea numara acidul tricloracetic, fenolul etc. Peelingul chimic profund poate sa amelioreze ridurile moderate ale pielii, petele care apar ca urmare a imbatranirii, in urma sa pielea unei persoane va arata mai tanara, estompeaza cicatricile superficiale, pistruii etc. Peelingul chimic profund poate fi facut numai la nivelul fetei si doar o singura data.

Dupa peelingul chimic mediul va recomanda un plan de ingrijire de 2-4 saptamani pana cand pielea se va vindeca si se vor reduce potentialele efecte secundare. Pielea tratata nu trebuie zgariata sau frecata, chiar daca apare senzatia de mancarime, arsura sau chiar inflamatia locala. Pentru atenuarea disconfortului pot fi aplicate comprese cu apa rece.

De asemenea, crustele care se vor forma nu trebuie sa se rupa. Pielea trebuie sa ramana umeda pentru rezultate cat mai bune. In cazul in care se usuca posibil sa apara fisuri si cicatrici. In cazul in care va rupeti crustele va creste riscul aparitiei infectiei, decolorarii pielii si al cicatricilor. Indicat ar fi sa utilizati creme cu rol de protectie solara dupa ce pielea se vindeca pentru ca rezultatele sa se mentina o perioada cat mai lunga.


Facilitati de tratament

Clinici si cabinete medicale

Episculpt Beauty Sibiu
Tel: 0757758837
Selimbar, Doamna Stanca 5F

Citeste si despre:

Peelingul chimic (Chemexfolierea sau dermapeelingul) Metode de rejuvenare si revitalizare – peelingul chimic profund cu PRX T33 Peelingul chimic Tratamentul arsurilor chimice Ce trebuie sa stiti inainte de efectuarea unei interventii estetice Microdermabraziunea Cele mai bune sfaturi pentru a evita imbatranirea pielii Toxina Botulinica – mai mult decat estetica: utilizari medicale in migrene, transpiratie excesiva si contracturi musculare Laserul CO2 – procedura de ultima generatie pentru reducerea ridurilor si a cicatricilor pielii Top 5 sfaturi anti-imbatranire ale dermatologilor Dermabraziunea Proceduri cosmetice: liftingul facial Proceduri cosmetice: tratamentul pielii imbatranite Frumusetea: intrebari si raspunsuri Vergeturile Remodelarea cutanata cu ajutorul laserului