Atacul de astm este caracterizat prin exacerbarea simptomelor astmului, intr-o masura in care bolnavul incepe sa acuze stari de rau si probleme respiratorii severe. Manifestarile clinice nu trec de la sine, de aceea este necesara administrarea de urgenta a tratamentului.
Un atac de astm se poate instala gradual (daca bolnavul raceste) sau brusc (cand pacientul intra in contact cu un alergen). Aceasta urgenta medicala se poate recunoaste prin urmatoarele semne specifice
- respiratie suieratoare;
- tuse;
- disconfort toracic;
- dificultati de respiratie;
- necesitatea utilizarii inhalatorului mai frecvent de o data la 3 ore.
Atacul de astm poate pune in pericol viata daca nu este tratat corespunzator, chiar si in cazul unei forme usoare si bine controlate. Primul ajutor consta in parcurgerea urmatorilor pasi
- Asezati victima in sezut, cu spatele drept, pentru a o ajuta sa respire mai bine. Vorbiti-i calm si asigurati-o ca totul va fi in regula.
- Administrati patru pufuri distincte din inhalatorul utilizat de victima. Agitati bine flaconul inainte si asteptati ca victima sa respire de patru ori intre fiecare administrare noua.
- Asteptati 4 minute. Daca starea victimei nu se imbunatateste, mai aplicati 4 pufuri distincte, respectand aceiasi pasi.
- In cazul in care victima nu isi revine, sunati de urgenta la 112. Continuati sa administrati cate 4 pulverizari la fiecare 4 minute, pana la sosirea echipajului medical.
Sunati la serviciul de urgenta imediat, daca
- Victima nu respira.
- Simptomele se agraveaza brusc sau nu se amelioreaza dupa folosirea inhalatorului.
- Victima sufera un atac de astm si nu are asupra sa inhalatorul.
- Nu puteti stabili cu certitudine ca este sau nu un atac de astm.