Cum puteti beneficia de asistenta medicala gratuita in cadrul Programului de depistare timpurie a Osteoporozei?

Actualizat: 26 Octombrie 2009
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

A inceput procesul pentru selectia persoanelor care pot beneficia de asistenta medicala gratuita in cadrul Programului de educatie, prevenire si depistare timpurie a osteoporozei lansat la inceputul lunii octombrie sub sloganul “Invata sa te pretuiesti”. Acest program se adreseaza grupelor de persoane ce prezinta un risc ridicat de a dezvolta osteoporoza: femeile postmenopauza cu varste pana la 65 de ani cu factori de risc pentru aparitia osteoporozei, dar si pacientii cu boli sistemice asociate cu risc crescut de osteoporoza, ca si cei aflati sub tratamente cu cortizon pe timp indelungat.

In cadrul fazei pilot a programului, vor fi selectate circa 100 de persoane cu domiciliul in Bucuresti care vor beneficia gratuit de investigatii complexe privind diagnosticarea timpurie a osteoporozei, consilierea pacientului, recuperarea si evaluarea acestuia dupa 1 an, urmand ca in viitor programul sa fie extins si la nivelul altor clinici Medicover din tara. Acest program pilot are ca scop diagnosticarea timpurie a osteoporozei, consilierea pacientului, recuperarea si evaluarea acestuia dupa 1 an.

Selectia persoanelor eligibile se face pe baza a doua chestionare succesive care au ca scop identificarea persoanelor pentru care asistenta oferita in cadrul programului este relevanta:

Primul chestionar va fi accesibil in clinicile Medicover din Bucuresti sau se va putea descarca de pe site-ul companiei www.medicover.ro. Pacientii care au raspuns afirmativ la doua intrebari sunt invitati sa contacteze TELEFONIC clinicile Medicover din Bucuresti, pentru a fi programati in vederea completarii celui de-al doilea chestionar. Numarul de telefon si perioada in care se poate suna sunt specificate in chestionar. Nu se vor putea lasa chestionare completate la receptie sau in clinica.

Al doilea chestionar va fi completat impreuna cu un cadru medical si necesita o perioada de timp pentru prelucrarea datelor. Chestionarul este elaborat pe baza unor criterii obiective ale societatilor internationale de profil. Persoanele eligibile identificate ca urmare a completarii chestionarelor vor fi anuntate referitor la posibilitatea participarii in program.

Programul include evaluare osteodensitometrica, consultatii, sedinte gratuite de kinetoterapie, educatie pentru un stil de viata sanatos, material informativ. Programul nu implica administrarea gratuita de medicamente. De asemenea, in situatia in care vor fi necesare analize suplimentare, acestea nu vor fi acoperite de program.

Programul de educatie, prevenire si depistare timpurie a osteoporozei, sub sloganul “Invata sa te pretuiesti”, este inclus intr-o campanie pentru sanatate si preventie care va dura cel putin doi ani. Acest program este sustinut de Medicover, companie suedeza de servicii medicale private, si pleaca de la premisa ca o strategie viabila de preventie si diagnosticare corecta reduce considerabil riscul dezvoltarii acestei boli insidioase si dificil de diagnosticat.


Citeste si despre:

Exercitarea profesiei de asistent medical generalist, a profesiei de moasa si a profesiei de asistent medical, precum si organizarea si functionarea Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali din Romania Asistenta medicala a prescolarilor, elevilor si studentilor Cum puteti preveni cariile si caderea dintilor Cerinte minime de securitate si sanatate referitoare la asistenta medicala la bordul navelor Statutul Ordinului Asistentilor Medicali Generalisti, Moaselor si Asistentilor Medicali Program national de asistenta medicala, psihologica si sociala a consumatorilor de droguri - 2009-2012 Nomenclatorul de specialitati medicale, medico-dentare si farmaceutice pentru reteaua de asistenta medicala Ratele de succes FIV – Efectele varstei asupra fertilitatii Conferinta One Health International Student Conference USAMV Bucuresti 2025 – abordari interdisciplinare pentru provocarile globale in materie de mediu si sanatate Nomenclatorul de specialitati medicale, medico-dentare si farmaceutice pentru reteaua de asistenta medicala (2008) Cum puteti sa preveniti boala cronica de rinichi Cum puteti ajuta persoanele cu cancer la san Organizarea sistemului national de asistenta medicala de urgenta si de prim ajutor calificat Cum puteti evita cele mai mari pericole pentru sanatate EMC - medici de familie in Programul de diabet Cum puteti lua in greutate?