Scorul APGAR (Indicele APGAR)

Actualizat: 07 Septembrie 2023
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate
Dr. Cora Balaban-Popa
Consultant medical:

Dr. Cora Balaban-Popa
Medic specialist neonatolog

Spitalul Municipal Campina

Generalitati


Imediat dupa nastere, chiar in primele 60 de secunde dupa expulzie, in sala de travaliu, se face o apreciere a starii de sanatate a nou-nascutului, prin aprecierea functiilor vitale si a capacitatii de adaptare la conditiile din mediul extrauterin.

Astfel simultan cu acordarea primelor ingrijiri, medicul neonatolog va nota starea clinica si comportamentul nou-nascutului, cuantificand functiile vitale cu ajutorul scorului sau indicelui Apgar.

Parametrii APGAR

Cei 5 parametrii pe baza carora se apreciaza indicele Apgar sunt: respiratia, frecventa cardiaca, reactivitatea la stimuli, tonusul muscular, aspectul (culoarea) tegumentelor – parametrii care vor fi notati cu puncte de la 0 la 2, fiecare. Prin insumarea acestor puncte se obtine un punctaj de la 0 la 10, numit scorul Apgar. Este util ca, in cazul unui scor sub sau egal cu 7, aprecierea scorului sa se repete si la 5 - 10 minute dupa nastere.

Denumirea provine de la numele celei care a introdus in practica clinica acest scor, Virginia Apgar; in limba engleza APGAR poate fi si o formula de memorare a parametrilor acestui scor:

Activity – activitatea, tonusul muscular

Pulse – pulsul, frecventa cardiaca

Grimace – grimasa, excitabilitatea reflexa (reactivitatea la stimuli)

Appearance – aspectul pielii

Respiration – respiratia.

Calcularea scorului

Tonusul muscular (activitatea)

Se apreciaza in functie de miscarile active si pasive:

2 – prezenta miscarilor active, tonusul muscular e bun

1 – cateva miscari de flexie a extremitatilor

0 –hipotonie, musculatura este flasca.

Frecventa cardiaca (puls)

Se apreciaza numarul de batai cardiace pe minut:

2 – peste 100 batai cardiace pe minut

1 - sub 100 batai cardiace pe minut

0 – absenta batailor cardiace.

Excitabilitatea reflexa (grimase)

Excitabilitatea reflexa sau reflectivitatea, este raspunsul nou-nascutului la stimuli externi; se apreciaza prin reactia la introducerea sondei in cavitatea nazala pentru dezobstructia cailor respiratorii:

2 - tipa, tuseste sau stranuta

1 – face o grimasa

0 – nu reactioneaza.

Culoarea tegumentelor (aspect)

Culoarea tegumentelor este importanta deoarece ea releva gradul de oxigenrae a sangelui:

2 – tegumente roz

1 – roz la nivelul trunchiului si cianotica (albastra) la extremitati

0 – tegumente palide sau cianotice (albastre).

Miscarile respiratorii si tipatul (respiratia)

Se apreciaza aparitia spontana a respiratiei, reflectata de un tipat sau plans viguros si prezenta miscarilor respiratorii:

2 – miscari respiratorii regulate, tipat sau plans viguros

1 – miscari respiratorii neregulate, plans slab

0 – respiratie absenta, nu plange

Semnificatia scorului APGAR

In sala de travaliu, dupa stabilirea indicelui APGAR, atitudinea imediata a medicului neonatolog va fi raportata la nota acordata.

Indice Apgar 8 - 10

Acest indice este acordat unui nou-nascut eutrofic (cu greutate normala), sanatos, cu adaptare neonatala buna, care nu necesita ingrijiri deosebite. Acesta va fi transportat in sectia de nou-nascuti dupa acordarea ingrijirilor obisnuite:

- aspiratia secretiilor si dezobstructia cailor aeriene superioare

- ligatura cordonului ombilical

- toaleta tegumentelor: se sterg cu comprese sterile sau se spala resturile de vernix (stratul in principal lipidic in care este invelit fatul pe durata de viata intrauterina) sau sange

- profilaxia oftalmiei gonococice: se face de rutina imediat dupa nastere si consta in aplicarea unor picaturi in sacul conjunctival, in scopul prevenirii infectiei oculare cu gonococ, in eventualitatea in care mama are o infectie genitala gonococica

- verificarea permeabilitatii esofagului.

Indice Apgar 6 - 7

Nou-nascutii cu acest indice, prezinta o adaptare mai dificila la viata extrauterina si pot necesita in plus fata de ingrijirile standard:

- oxigenoterapie

- corectarea unor deficite biologice: acidoza, diferite dezechilibre metabolice (hipoglicemia, hipocalcemia) etc.

Scorul Apgar va fi reevaluat dupa 5 minute.

Indice Apgar sub 5

Un nou-nascut cu indice Apgar de 5 sau mai mic, prezinta o stare generala grava care necesita in plus manevre de reanimare si terapie intensiva, care variaza in functie de situatia clinica a nou-nascutului: oxigenoterapie, intubatie, ventilatie asistata, masaj cardiac extern, corectia tulburarilor hidro-electrolitice, acido-bazice si metabolice etc. Indicele Apgar se va reevalua dupa 5 minute de la nastere.

De retinut

Scorul Apgar este doar un indice relativ de apreciere a starii de sanatate a nou-nascutului, care apreciaza starea clinica post-natal precoce si ghideaza atitudinea terapeutica imediata a neonatologului, fara insa a se constitui intr-un factor de prognostic pe termen lung in privinta evolutiei ulterioare a nou-nascutului.

In sectia de nou-nascuti, se va efectua un examen clinic complet care va aprecia maturitatea neonatala, greutatea, talia, perimetrul cranian, prezenta unor malformatii sau boli congenitale.


Citeste si despre:

Manifestari ale encefalopatiei hipoxic-ischemice perinatale (EHIP) Hipoxia perinatala Probleme si complicatii ce pot aparea la nastere(cezariana si naturala) Intarziere de crestere intrauterina Importanta screeningului auditiv la nou-nascuti Medicii sau nutritionistii pot acum sa castige un venit pasiv din recomandarile de suplimente Somnul nou-nascutului: cand este cazul sa te ingrijorezi? Hipocalcemia la nou-nascut Cele mai intalnite afectiuni ale nou-nascutilor Anemia nou-nascutului Infectia cu VSR (Virusul Sincitial Respirator) la nou nascuti