Medicamentele contra racelii periculoase pentru bebelusi

Publicat: 12 Ianuarie 2007
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate
Medicamentele pentru raceala si tuse pot fi daunatoare, chiar mortale, pentru bebelusi, arata un studiu realizat de guvernul american.
In 2005, 3 copii cu varste mai mici de 6 luni au murit din cauza unor astfel de medicamente. Iar in 2004 si 2005, mai mult de 1500 de copii cu varste pana la 2 ani au fost tratati de urgenta pentru ca le-au fost administrate astfel de medicamente.
Medicamentele, pe langa beneficii, pot avea si riscuri majore pentru copii. Administratia Americana pentru hrana si medicamente a aprobat utilizarea medicamentelor fara prescriptie medicala pentru tratarea racelii si tusei numai in cazul copiilor de peste 2 ani. La copii mai mici de 2 ani, studiile au aratat ca medicamentele nu au un efect clar si nu se stie care sunt dozele necesare.
Aceste medicamente contra racelii, in special cele care contin pseudoefedrina - decongestionant nazal - s-a aratat ca nu au efecte pozitive asupra copiilor cu varste mai mici de 2 ani, ci au chiar efecte negative, sustin specialisti pediatri de la diverse institute de cercetare sau spitale.
O serie de medicamente pentru copii au fost scoase din productie in Statele Unite, dar totusi, exista in farmacii medicamente care pot dauna sanatatii copilului.
In cazul celor 3 copii cu varste cuprinse intre 1 si 6 luni gasiti decedati, cauza constata la autopsie a fost adiministrarea medicamentelor contra racelii. Toti cei 3 copii aveau un nivel crescut de pseudoefedrina in organism, de 9 pana la 14 ori mai mare decat nivelul recomandat pentru copii cu varste intre 2 si 12 ani. Si alte substante erau in cantitati mari in organismul respectivilor copii.
De aceea parintii trebuie sa nu dea copiilor medicamente fara acordul medicului, nici macar din cele care se elibereaza fara prescriptie medicala.

Citeste si despre:

7 suplimente nutritive periculoase pentru barbati Cele mai bune biberoane pentru bebelusi 8 preparate culinare de toamna periculoase pentru silueta Tigrul platanului este periculos pentru om? Cand devine mustul periculos pentru sanatate? Bauturi extrem de periculoase pentru ficatul tau. Evita-le! Probiotice, prebiotice si enzime digestive: de ce sunt atat de importante pentru sanatatea organismului? De ce merg romanii la stomatolog? Pentru un zambet ca la Hollywood Metode sigure de pastrare a igienei bucale pentru bebelusi 7 metode periculoase pentru slabit Cand devine fosforul periculos pentru sanatate De ce este gerul periculos pentru cardiaci? Bauturile dietetice sunt periculoase pentru rinichi Copilul tau are COVID-19? Vezi acum care sunt simptomele! Sfaturi despre prevenirea racelilor