Dr. Claudia Adriana Nicolae, ne vorbeste despre masuri de preventie si tratament in cazul alergiei la intepaturi

Actualizat: 18 Iulie 2024
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate
Dr. Claudia Adriana Nicolae
Consultant medical:

Dr. Claudia Adriana Nicolae
Medic primar Alergologie si Imunologie

Clinica Medicum

Ce este o reactie alergica


In tara noastra exista mai multe insecte a caror intepatura poate declansa o reactie alergica.

Printre acestea se numara si himenopterele cu ac, albinele, viespile, bondarii si taunii a caror intepatura poate duce si la aparitia tabloului de anafilaxie, o reactie severa care poate fi chiar fatala.

Este bine de stiut ca albina nu ataca decat daca este deranjata si isi lasa acul la locul intepaturii. Viespea este agresiva, poate intepa in mai multe locuri si nu lasa ac.

O prima intepatura nu poate declansa o reactie alergica pentru ca este necesar unul sau mai multe contacte sensibilizante ale organismului cu veninul, pentru ca abia apoi sa se declanseze o reactie alergica.

Daca insa, esti intepat concomitent de un numar mare de insecte poate sa apara o reactie severa inca de la primul contact, chiar daca aceasta nu este produsa printr-un mecanism alergic, ci este datorata toxicitatii veninului acumulat in cantitate foarte mare.

Foarte putine persoane sunt alergice sau prezinta o forma de hipersensibilitate alergica la intepaturile de himenoptere.

In cazul lor, o singura intepatura poate provoca o reactie anafilactica care poate duce la deces, daca nu se intervine medical in cel mai scurt timp.

Au fost inregistrate decese in urma intepaturilor produse de albine, viespi sau insectele inrudite cu acestea, mai ales la persoanele cu afectiuni cardiopulmonare si cele care sufera de mastocitoza.

Ce se poate intampla daca o persoana este intepata de o albina sau o viespe?

Dr. Claudia Adriana Nicolae, medic primar Alergologie si Imunologie Clinica, Presedinte si Initiator AREA:

Imediat dupa ce insecta si-a injectat veninul, victima poate simti o durere sau o arsura iar locul intepat se inroseste, se umfla si o mananca.

Exista insa mai multe tipuri de reactii care pot sa apara dupa intepatura:

- reactia locala care consta in durere, arsura, umflatura, roseata si mancarime in jurul locului intepaturii;
- reactia locala extinsa (regionala) care consta in umflarea zonei din jurul intepaturii pana la 30 cm, sau chiar a bratului sau piciorului, care poate dura 48- 72 de ore.
- reactia generalizata care cuprinde mai multe parti ale organismului, cu aparitie rapida, la cateva minute dupa intepatura si care poate fi potential fatala.
- reactia intarziata care apare dupa 7 pana la maxim 21 de zile de la momentul intepaturii si care este cunoscuta sub denumirea de boala serului caracterizata prin eruptii extinse si persitente pe piele, dureri si tumefieri ale articulatiilor, asociind uneori febra, frisoane, stare generala alterata, complicatii neurologice si renale.

Cum se manifesta reactiile alergice la veninul de himenoptere?

Dr. Claudia Adriana Nicolae, medic primar Alergologie si Imunologie Clinica, Presedinte si Initiator AREA:

Manifestarile unei reactii alergice la veninul de himenoptere pot fi diverse:

- mancarime, inrosirea pielii sau urticarie, edem( umflatura) la locul intepaturii si/sau la distanta, inclusiv cu localizare de gravitate – limba si glota, cu raguseala, dificultate la vorbire, inghitire si respiratie,
- stranuturi, mancarimi de nas si ochi, secretii nazale, nas infundat, inrosirea ochilor si lacrimare,
- criza de astm cu tuse seaca, respiratie suieratoare, dificultati de respiratie,
- puls accelerat, palpitatii, scaderea tensiunii arteriale,
- senzatie de frica si pericol, agitatie, ameteli, stare de slabiciune, somnolenta instalata brusc, vedere incetosata, lesin sau pierderea starii de constienta produse prin lipsa de irigare a creierului,
- greata, varsaturi in jet, dureri abdominale, pierderea involuntara de urina si de materii fecale.

Oricare combinatie dintre acestea indica foarte clar faptul ca aveti de-a face cu o reactie alergica si ca persoana intepata de insecta se afla in pericol. Intr-o asemenea situatie, se apeleaza imediat serviciul de urgenta.

Masuri generale de prim ajutor si tratament in caz de intepatura de albine si viespi

Dr. Claudia Adriana Nicolae, medic primar Alergologie si Imunologie Clinica, Presedinte si Initiator AREA:

1. Indepartati cu grija acul lasat de albina, pentru ca sacul cu venin sa nu se sparga, razuind zona intepaturii cu un obiect cu o margine tare.

2. Nu strangeti zona intepaturii cu degetele, pentru ca in acest fel puteti raspandi veninul in organism.

3. Dezinfectati bine locul intepaturii.

4. Aplicati timp de 10 minute pe zona intepaturii comprese reci, sau gheata invelita intr-un material textil, apoi reluati procedura dupa cateva minte.

5. In caz de mancarime aplicati local o crema cu corticosteroizi, un spray calmant pentru intepaturi,solutii cu camfor, mentol, anestezina. Se pot administra si antihistaminice orale sau preparate cortizonice, dar numai la recomandarea medicului.

6. Cand intepatura este localizata la fata si mai ales in jurul gurii, creste riscul de a aparea umflaturi care blocheaza caile respiratorii (limba sau glota) si se impune un consult medical imediat


7. La orice tip de reactie dupa intepatura se poate folosi medicatia din trusa individuala de urgenta.

8. In orice situatie de extindere si agravare a simptomelor, se va suna imediat la 112, caci exista potential rapid de evolutie a reactiei la intepatura de himenoptere spre
anafilaxie si chiar soc anafilactic!

Primul ajutor in caz de anafilaxie

Dr. Claudia Adriana Nicolae, medic primar Alergologie si Imunologie Clinica, Presedinte si Initiator AREA:

Persoanele alergice la intepatura de insecte au indicatie ferma sa poarte asupra lor adrenalina autoinjectabila si sunt instruiti de medicul alergolog cum s-o foloseasca (se administreaza intramuscular in 1/3 superioara a coapsei fata laterala, de la primele semne de anafilaxie).

In cazul in care persoana nu este cunoscuta ca fiind alergica la venin de insecte si, dupa toate probabilitatile, a suferit o reactie anafilactica, persoanele din jur trebuie sa sune la 112 si sa ia rapid masuri de prim ajutor.

Vor fi date serviciilor de urgenta informatii cu privire la varsta, greutatea, starea de sanatate a persoanei intepate, ora aproximativa la care s-a produs intepatura, locul intepaturii, tipul insectei.

Se va incerca linistirea victimei, se va aseza in pozitia sezut daca are probleme de respiratie, culcata pe spate si cu picioarele ridicate daca este ametita, pe o parte daca varsa.

I se vor indeparta obiectele de pe corp care pot impiedica circulatia (inele, bratari, ceasuri, curele).

Se va verifica capacitatea acesteia de a respira. In cazul in care aceasta nu mai respira, sau nu este constienta, se va face masaj cardio-respirator pana la sosirea personalului medical specializat.

In cazul in care persoana este cunoscuta ca fiind alergica la venin de himenoptere si, dupa toate probabilitatile, a suferit o reactie anafilactica, persoanele din jur trebuie sa ia urmatoarele masuri de prim ajutor:

- sa urmareasca indicatiile din planul de actiune aratat de victima,

- sa administreze imediat autoinjectorul cu adrenalina din trusa de urgenta, daca aceasta nu si-o poate administra singura, si sa pozitioneze corect victima in functie de simptomele pe care le acuza.

- sa apeleze rapid serviciile de urgenta sunand la 112. Vor fi date succint informatii cu privire la varsta, greutatea, starea de sanatate a persoanei intepate, ora aproximativa la care s-a produs intepatura, locul intepaturii, tipul insectei si se va mentiona neaparat daca s-a administrat autoinjectorul cu adrenalina si ora la care s-a administrat.

- sa repete administrarea de adrenalina( al doilea autoinjector) daca persoana nu si-a revenit in 5-10 minute de la prima administrare.

- sa verifice in continuare capacitatea victimei de a respira si in cazul in care aceasta nu mai respira, sau nu este constienta, se va face masaj cardio-respirator pana la sosirea personalului medical specializat.

Retineti: Cu cat o persoana care a dezvoltat o reactie anafilactica la intepatura de insecte primeste ajutor medical mai rapid, cu atat are sanse mai mari de supravietuire.

Preventie

Masuri de preventie a contactelor cu albine si viespi:

- Evitarea indeletnicirilor exterioare in plina natura, mai ales in zilele calduroase, cu umiditate crescuta in care insectele sunt foarte active si posibil agresive.

- Evitarea vestimentatiei viu colorate, stralucitoare, preferandu-se haine in culori terne (gri, maron deschis sau alb), care sa acopere o suprafata cat mai mare din corp (pantaloni bagati in sosete, bluze cu maneci lungi).

- Protejarea capului cu masca (apicultori, motociclisti, biciclisti).

- Pastrarea usilor si ferestrelor inchise in cazul in care nu sunt montate plase pentru insecte.

- Deplasarea in autovehicule se va face cu geamurile inchise.

- Evitarea parfumurile, lacurilor de par sau alte produse cosmetice cu miros atractiv pentru insecte.

- Alegerea incaltamintei care acopera piciorul si evitarea mersului descult prin iarba.

- Evitarea gatitului, consumului de alimente si a bauturilor dulci in aer liber si in spatiile neacoperite.

- Acoperirea resturilor menajere si depozitarea lor cat mai departe de casa.

- Culesul fructelor, florilor precum si ingrijirea si depozitarea lor va fi facuta cu precautie si utilizand manusi de protectie.

- Evitarea agitatiei in jurul cuiburilor de viespi care trebuie distruse cu atentie maxima.

- Amplasarea stupilor departe de casa si manevrarea lor doar de catre persoane instruite in acest sens si doar cu costume de protectie.

- In cazul unei agresiuni se va pastra calmul si vor fi evitate miscarile precipitate, iar capul va fi protejat cu ajutorul mainilor sau imbracamintei.


Citeste si despre:

Socul anafilactic - reactia alergica ce poate fi fatala Socul anafilactic - cauze, simptome, tratament Socul anafilactic Alergia la fructe de mare, risc de soc anafilactic! Bolile alergice la varstnici Hologic si Papapostolou Romania parteneri principali al celui mai important eveniment medical dedicat imagisticii si oncologiei sanului Vaccinarea antihepatita B (vaccinare inclusa in programul national de imunizari) Acupunctura in tratamentul alergiilor Alergia la sperma Top 7 remedii eficiente in caz de intepaturi de albine Imunoterapia: metoda de tratament a bolilor alergice