Ziua internationala a Limfomului a prilejuit lansarea 'Ghidului Pacientului Oncologic'

Actualizat: 15 Septembrie 2010
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

In fiecare an, ziua de 15 septembrie este dedicata pacientilor care sufera de limfom, fiind declarata Ziua Internationala a Limfonului. In acest an, a avut loc cea de-a treia editie a Atelierelor de Creatie pentru Pacientii cu Limfom si lansarea "Ghidului Pacientului Oncologic". Acesta eveniment a fost organizat de catre Asociatia Bolnavilor cu Limfom in colaborare cu Institutul Clinic Fundeni, si cu sprijinul Roche Romania, in incinta Institutului Clinic Fundeni.

Pacientii cu limfom au participat la trei ateliere ce cuprind arii precum muzica, pictura sau qi gong. Atelierul de folk s-a desfasurat in aer liber. Toti participantii au fost invitati sa asculte si sa fredoneze piesele pe care le indragesc. S-au putut face face improvizatii de voce pe acorduri de chitara rece. Atelierul de qi gong a inceput prin expunerea unei prezentari generale a maestrului de qi gong. Maestrul le-a aratat participantilor tehnicile de baza ale acestei practici. Qi gong este parte a medicinei traditionale chineze si baza artelor martiale. Aceasta tehnica dezvolta intelepciunea si capacitatea de cunoastere. La atelierul de pictura / caricatura participantii au avut posibilitatea sa invete tehnici de desen si caricatura si s-au distrat incercand sa evidentieze detalii, trasaturi ale colegilor de atelier.

In cadrul aceluiasi eveniment a fost lansat "Ghidul pacientului oncologic", o lucrare editata sub coordonarea Dr. Delia Mateescu si care isi propune sa fie utila tuturor pacientilor oncologici, indiferent de gradul lor de instructie, pregatire sau cultura. Pacientii si apartinatorii acestora vor putea gasi in acest ghid toate informatiile necesare intelegerii bolii, dar si intregului proces de ingrijiri medicale, intr-un limbaj accesibil.

Despre
limfomul non-Hodgkin

Limfomul non-Hodgkin (LNH) este o forma de cancer care se dezvolta in tesutul limfatic - situat in diverse parti ale organismului: ganglionii limfatici, splina, timus, vegetatiile adenoide, amigdale si maduva osoasa. Aproximativ 1 million de persoane din intreaga lume traiesc in prezent cu limfom non-Hodgkin, insa in fiecare an aproximativ 200.000 de persoane mor din cauza acestei boli.

Incidenta bolii se ridica la aproximativ 7% pe an, clasand aceasta afectiune pe locul al doilea din punctul de vedere al vitezei de crestere a incidentei in SUA si pe locul trei in restul lumii. Boala apare in principal la adulti, cel mai frecvent la persoane cu varste cuprinse intre 45 si 60 ani. In Romania, exista peste 4600 de pacienti spitalizati cu limfom non-Hodkin, conform datelor furnizate de Scoala Nationala de Sanatate Publica si Management Sanitar in 2008.


Citeste si despre:

Ghidul pacientului diabetic Limfomul Hodgkin Limfomul Hodgkin in timpul sarcinii Evolutia limfomului non - Hodgkin in sarcina Limfomul non-Hodgkin Lucruri mai putin cunoscute despre ciocolata Escarele - ce trebuie sa stim despre ele? Medicii sau nutritionistii pot acum sa castige un venit pasiv din recomandarile de suplimente Cosuri cadou elegante, cele mai inspirate alegeri din 2024, pentru medici de top Sindromul Guillain Barre Cancerul mamar, metastatic sau recidivant Durerea asociata cancerului Durerile cervicale Durerea in cancer Boli oportuniste in HIV: limfomul non - Hodgkin Limfomul malign Hodgkin