Un vaccin impotriva papilomavirusului a fost retras in Spania, dupa doua spitalizari

Publicat: 11 Februarie 2009
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Autoritatile sanitare spaniole au retras de pe piata 75.582 de doze de vaccinuri impotriva papilomavirusului uman (HPV), care poate provoca imbolnavirea de cancer de col uterin, dupa spitalizarea a doua adolescente care tocmai fusesera vaccinate, relateaza AFP.

"Una dintre cele doua fete a iesit de la terapie intensiva la sfarsitul acestei saptamani, iar cealalta este inca acolo, amandoua sunt in stare stabila", a declarat marti un purtator de cuvant al serviciilor de sanatate din regiunea Valencia.

Cele doua tinere au fost spitalizate de urgenta saptamana trecuta, la cateva ore dupa ce li se facuse vaccinul, in cadrul unei ample campanii de vaccinare a adolescentelor lansate de autoritatile spaniole.

Dupa ce au aflat despre cele doua cazuri si despre posibila lor legatura cu vaccinul, Ministerul spaniol al Sanatatii a ordonat retragerea tuturor vaccinurilor din acelasi lot. Este vorba despre 75.582 de doze de vaccin marca Gardasil.

"Din lotul mentionat, 75.582 de doze au fost distribuite in Spania, dintre care 21.300 au fost achizitionate de regiunile Valencia, Madrid si Estremadura (est) pentru a fi administrate in cadrul programelor de vaccinare. Restul a fost distribuit in farmacii", se arata intr-un comunicat al ministerului.

Papilomavirusul uman (HPV) poate provoca imbolnavirea de cancer de col uterin, forma de cancer care afecteaza aproape 500.000 de femei in lume in fiecare an. 80% dintre cazuri apar in tarile in curs de dezvoltare.

Transmis prin contact sexual, papilomavirusul este foarte raspandit si foarte contagios. Potrivit estimarilor, 70% dintre persoanele active sexual sunt expuse la acest virus cel putin o data in viata, cel mai adesea in adolescenta sau la inceputul vietii adulte.

Din 2006, este posibila vaccinarea fetelor impotriva infectiilor cu HPV chiar inainte de inceperea vietii sexuale.


Citeste si despre:

Vaccinul impotriva papiloma virusului uman a depasit asteptarile Vaccinarea in prevenirea hepatitei virale B Vaccinul anti HPV - cui ii este recomandat, cand trebuie facut, cat timp esti protejat De ce este importanta vaccinarea imediat dupa nastere Vaccinul anti-HPV si cum poate salva el viata viitorilor adulti din Romania Varicela - varsat de vant (infectie contagioasa) Rabia - turbarea Medicii sau nutritionistii pot acum sa castige un venit pasiv din recomandarile de suplimente Cosuri cadou elegante, cele mai inspirate alegeri din 2024, pentru medici de top Cum se transmite infectia cu rotavirus? Vaccinuri necesare pentru adulti Ce vaccinuri sunt necesare adultilor Cum se transmite variola maimutei? Raspunsuri la intrebarile legate de vaccinul antigripal Vaccinul antigripal. Afla cum te protejezi de gripa sezoniera De ce poti raci chiar daca te vaccinezi antigripal?