Mononucleoza infectioasa sau boala sarutului

Actualizat: 23 Noiembrie 2021
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Mononucleoza infectioasa


Mononucleoza infectioasa este afectiunea data de prezenta unui virus in organism, virus numit Epstein-Barr. Este numita si Mono sau Boala sarutului.

Prevalenta

Virusul Epstein-Barr este unul dintre cele mai raspandite virusuri la nivel global, peste 85% din populatia lumii fiind afectata in fiecare an, tara noastra nefacand exceptie. Virusul poate afecta persoane de orice varsta, de la nou-nascuti la varstnici, dar are prevalenta crescuta in randul adultilor tineri, adolescentilor si copiilor.

O categorie speciala deseori expusa la infectia cu Epstein-Barr o reprezinta copiii care petrec mult timp in colective (gradinita, scoala, loc de joaca), unde riscul de a lua contact cu o persoana contaminata este mult mai crescut. Acestia pot contacta virusul daca folosesc acelasi pahar/aceleasi tacamuri sau chiar cand pun in gura diverse jucarii sau obiecte. Din acest motiv 50% dintre cazurile de infectie cu acest virus se produc in primii 5 ani de viata.

Totusi, copiii prezinta destul de rar simptomatologia specifica, de multe ori nefiind nici diagnosticata. Astfel, cel mai adesea vom intalni manifestarile acestei infectii in randul adolescentilor si adultilor tineri.

Cauzele mononucleozei infectioase

Cel mai comun virus ce determina aceasta afectiune este virusul Epstein-Barr (EBV), un virus de tip ADN din familia virusurilor herpetice. Exista si o forma mai usoara a bolii, data de un virus din aceeasi familie, numit citomegalovirus (CMV).

Studiile arata ca majoritatea adultilor cu varsta cuprinsa intre 35 si 40 de ani au trecut prin aceasta infectie, simptomatic sau nu, cu sau fara complicatii. Mononucleoza infectioasa se manifesta ceva mai grav in cazul adultilor decat in cazul copiilor.

Modalitati de transmitere

Virusul cauzator al bolii (EBV) se transmite prin intermediul salivei, de unde provine si numele de Boala Sarutului. Astfel, puteti transmite si dobandi infectia prin sarut, dar si prin utilizarea la comun a paharelor sau a altor ustensile de bucatarie cu cineva care are virusul in organism. Atentie: o persoana nu trebuie sa aiba simptome ca sa fie infectata cu acest virus, adesea silentios.

Semne si simptome

Mononucleoza infectioasa dureaza intre 1 si 2 luni de zile, dar, nu va ingrijorati, simptomele nu persista atat de mult. In majoritatea cazurilor, simptomele dispar complet dupa 10-14 zile de la debutul lor.

Acestea includ:
Febra
• Ganglioni limfatici tumefiati, palpabili, la nivelul gatului, in axila sau la nivel inghinal. Acest lucru poarta numele de adenopatie.
• Fatigabilitate extrema
• Senzatia de ,,rosu in gat”
• Splenomegalie (marirea in volum a splinei, situata in partea stanga a abdomenului superior)
• Dureri de cap si dureri musculare
• Aparitia unor macule albe pe peretele posterior al faringelui
• Afectarea hepatica, ce poate duce la aparitia unui icter usor si temporar: colorarea in galben a sclerelor ochilor si a pielii

Acest virus are o perioada de incubatie de 4 pana la 6 saptamani, ceea ce inseamna ca in acest interval, virusul va exista in organism fara sa produca modificari si fara sa dea simptomatologie.

Simptomele precum febra si senzatia de rosu in gat pot disparea in cateva zile, in timp ce alte simptome (fatigabilitate, adenopatia si splenomegalia) pot dura pana la cateva saptamani. De asemenea, simptomele mononucleozei infectioase nu sunt foarte specifice, deci pot aparea in numeroase alte afectiuni. Astfel, va fi intotdeauna nevoie de un medic pentru a stabili diagnosticul corect.

Cat de contagioasa este mononucleoza?

Odata ce a trecut prin boala, o persoana nu scapa complet de virus niciodata, ci acesta ramane in stare dormanta (latenta, inactiva) in celulele sangvine si in celulele din tesutul faringian. De altfel, infectia nu se repeta aproape niciodata, fiind o boala ce se manifesta o singura data. Totusi, uneori virusul se poate ,,trezi’’, se va activa si va putea fi transmis prin saliva gazdei sale, neafectand gazda dar instalandu-se in alt organism pentru a produce boala. In acel moment, persoana purtatoare devine contagioasa.

Concluzia este ca este aproape imposibil de prevenit transmisia acestui virus prin sarut, intrucat gazda nu va fi constienta de acest lucru. Exista totusi metode de preventie eficiente ce limiteaza semnificativ riscul si rata de transmitere a virusului.

Cu toate astea, mononucleoza infectioasa nu este nici pe departe la fel de contagioasa ca si o simpla raceala.

Metode de diagnostic

Diagnosticul se face clinic, epidemiologic si anamnestic. Sunt esentiale testele specifice de laborator facute asupra unei probe de sange:
• Formula leucocitara: numarul de celule albe (leucocite) si tipul acestora. Tipic va aparea leucocitoza (numar crescut de leucocite) si deviere la dreapta in formula leucocitara, in cazul pacientilor infectati.
Testul anticorpilor heterofili, care daca este pozitiv, indica mononucleoza infectioasa
• Alte teste diagnostice posibile: Latexaglutinare si reactia ELISA

Optiuni de tratament

Mononucleoza infectioasa nu are un tratament propriu-zis si nu exista nici vaccin, deocamdata. Totusi, daca simptomele sunt severe, se pot administra medicamente pentru a diminua simptomatologia: antipiretice, analgezice, antiinflamatoare. Initierea tratamentului trebuie facuta de medicul dumneavoastra, tinand cont de mai multe aspecte: varsta dumneavoastra, sanatatea generala, alte medicamente administrate si severitatea si durata simptomelor.

In majoritatea cazurilor, tratamentul mononucleozei include:
• Odihna-pentru a oferi sistemului imun timp sa se lupte cu virusul
• Consum suficient de lichide
• Medicamentele prescrise de medic, la nevoie

Este esential faptul ca antibioticele nu sunt eficiente in tratarea acestei infectii, fiind o infectie virala, nu bacteriana.

Riscuri si complicatii

Complicatiile acestei afectiuni sunt destul de rare, dar nu imposibile. Acestea includ:
• Ruptura de splina-o urgenta medicala!
• Inflamatia rinichilor
Anemie hemolitica
• Probleme ale sistemului nervos, precum encefalita, meningita si alte afectiuni
• Inflamatia miocardului
• Tulburari de ritm
• Obstructia de cai aeriene superioare

Metode de preventie

Mononucleoza se transmite prin saliva. Daca sunteti diagnosticat si deci stiti ca sunteti contagios, puteti preveni transmiterea virusului prin a evita sarutul, impartirea mancarii, a ustensilelor de bucatarie si a altor obiecte personale, chiar si dupa ce dispar simptomele, intrucat virusul se transmite pentru o lunga perioada dupa. Nu uitati sa va spalati regulat pe maini, cat mai des posibil.

Concluzie

Mononucleoza infectioasa este o boala cauzata de virusul Epstein-Barr, unul dintre cele mai comune virusuri din lume. Se transmite prin saliva, iar persoanele infectate sunt contagioase chiar daca nu prezinta simptome. Preventia consta in lucruri simple, esentiale, ce tin de igiena si individualitate, lucruri ce pot fi totusi, mai greu de indeplinit intr-un colectiv de copii. Nu ezitati sa contactati un medic la orice simptom sau suspiciune de infectie.

Bibliografie:
https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/mononucleosis/symptoms-causes/syc-20350328
https://www.hopkinsmedicine.org/health/conditions-and-diseases/infectious-mononucleosis
https://medlineplus.gov/infectiousmononucleosis.html


Citeste si despre:

Adenopatia sau limfadenopatia in pediatrie: Ce trebuie sa stii Faringita virala Ganglioni cervicali inflamati - cand si de ce apar Paralizia faciala idiopatica Mononucleoza infectioasa cu virus Epstein Barr Cei mai importanti medici din Romania in imagistica sanului prezenti la Bucuresti cu ultimele noutati in domeniu Infectiile in timpul sarcinii si implicatiile asupra fatului Infectia cu citomegalovirus Nefropatia cu imunoglobuline A Faringita streptococica acuta Faringita bacteriana - informatii esentiale