Caz de malarie la un chinez care lucreaza pe un santier din Iasi

Publicat: 02 Iulie 2008
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Reprezentantii Autoritatii pentru Sanatate Publica (ASP) Iasi au anuntat, luni, ca un barbat din China, de 30 de ani, care lucreaza pe un santier din capitala Moldovei, a fost internat inca de saptamana trecuta la Spitalul de Boli Infectioase, fiind diagnosticat cu malarie.

"Boala a fost diagnosticata in faza incipienta, iar evolutia pacientului este buna. Cred ca isi va reveni. Malaria nu este transmisibila de la om la om, ci doar prin intepatura tantarului anofel. Vom face verificari si in cazul celorlalti angajati din strainatate pentru a preintampina alte cazuri. Cred insa ca este vorba de un caz singular", a declarat, luni, pentru NewsIn, purtatorul de cuvant al ASP Iasi, Marius Voicescu.

Potrivit reprezentantilor ASP, pacientul va ramane internat in spital inca doua saptamani, in conditiile in care, inca de la internare, i s-a administrat tratamentul specific, bazat pe chinina.

Malaria este una dintre cele mai grave boli infectioase din lume. Boala este provocata de un organism parazit si este prezenta, in special, in Asia, Africa si America Latina.

O serie de firme din Iasi care ridica cartiere de blocuri sau de vile si complexe multifunctionale au apelat la forta de munca din strainatate, in special din Turcia si China. Reprezentantii ASP au refuzat sa spuna unde este angajat muncitorul chinez diagnosticat cu malarie.


Citeste si despre:

Cerintele minime de securitate si sanatate pentru santierele temporare sau mobile Infectia urinara la copii Diminetile tale pot incepe fara durere de spate 7 avantaje ale unui sistem medical privat in Romania Masuri pe care diabeticii trebuie sa le ia vara Protectia cetatenilor romani care lucreaza in strainatate