Editia a V-a a Congresului International HIV-SIDA

Actualizat: 31 Mai 2010
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

In perioada 27-29 mai, Hotel Ramada Parc gazduiestea editia a V-a a Congresului International HIV-SIDA.

Congresul ia, asadar, pulsul celei mai temute maladii, la momentul mai 2010, in Romania: implicatii si complicatii (fizice si psihice) ale HIV/SIDA, preventie, speranta de viata si calitatea vietii pacientilor, cum isi pune pecetea personalitatea pacientului asupra comportamentului sau, tendinte noi in abordarea pacientilor HIV (menajandu-le susceptibilitatea si teama de stigmat), noile tratamente – intre speranta si eficacitatea confirmata etc.

„Avem convingerea ca programul stiintific al acestei manifestari se va ridica la un nivel inalt, atat datorita invitatilor de marca din domeniul HIV/SIDA, cat si contributiilor stiintifice pe care le vor aduce medicii participanti din tara. In plus, ceea ce vrem sa transmitem este ca in pofida crizei economice, stiinta merge mai departe, specialistii isi fac treaba in continuare, studiile se deruleaza, de bolnavi se ocupa permanent cineva” spune prof. dr. Adrian Streinu-Cercel, Presedintele Academiei Europene HIV/SIDA si Boli Infectioase.

Reprezentantii centrelor regionle HIV-SIDA din tara si republica Moldova se intalnesc pentru a prezenta lucrari ce reflecta cercetarile personale si studii originale ale autorilor sau clinicilor pe care le reprezinta. La eveniment vor participa si speakeri internationali, recunoscuti pentru experienta lor in combaterea acestui flagel.


Citeste si despre:

Parteneriat pentru viata in cadrul luptei Anti HIV/SIDA Simptomele de HIV si SIDA la femei Masurile de prevenire a raspandirii maladiei SIDA in Romania si de protectie a persoanelor infectate cu HIV sau bolnave de SIDA Mituri si realitati despre contactarea, simptomele si tratamentul HIV/SIDA SIDA - Infectia cu Virusul Imunodeficientei Umane (HIV) Diminetile tale pot incepe fara durere de spate Cum recunosti rapid un accident vascular cerebral. Cele trei semne care salveaza vieti Traind si iubind cu HIV/SIDA Abordari integrate de prevenire HIV/SIDA in Romania HIV si SIDA: care este legatura? Campanie de constientizare si responzabilizare HIV/SIDA: 19 iulie - 29 august Cum sa traiesti cu virusul HIV sau cu SIDA Limfoame asociate cu SIDA – Tratament