Medicament nou care vindeca hepatita C. Peste 90% dintre pacientii testati au scapat de boala!

Actualizat: 24 Aprilie 2014
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Un medicament creat de cercetatori americani pentru tratarea definitiva a hepatitei C, una dintre cele mai grave forme ale acestei boli, este tot mai aproape sa fie lansat pe piata, dupa ce, in urma testelor, a vindecat peste 90% dintre pacientii carora li s-a administrat.

Cercetatorii americani de la Centrul de Stiinte ale Sanatatii, din cadrul Universitatii din Texas, au efectuat doua studii in care au testat un medicament nou, creat pentru vindecarea hepatitei C. Medicamentul actioneaza asupra proteinei care produce hepatita de tip C.

Primul studiu a durat 12 saptamani, iar celalalt, 24 de saptamani. In ambele studii, medicii au administrat mai multor pacienti medicamentul.

Rezultatele au fost mai mult decat imbucuratoare, semn ca exista o sansa pentru tratarea definitiva a acestei boli grave dupa 12 saptamani, 90% dintre pacientii testati nu mai prezentau virusul in sange, iar dupa 24 de saptamani, 96% erau vindecati de aceasta boala.


Citeste si despre:

Relatia dintre hepatita C si hepatita autoimuna Poti avea hepatita C si sa nu stii? Hepatita C. Cum poate fi diagnosticata rapid si ce tratament trebuie urmat Hepatita virala cronica cu virus C - tratament, efecte adverse Mentinerea ficatului sanatos in lupta cu hepatita C Hepatita Hepatita la copii Diminetile tale pot incepe fara durere de spate Dupa operatiile cardiace sau episoadele post-acute, incepe adevarata lupta: Recuperare cardiovasculara completa la spitalul de recuperare din orasul medical Sarcina si hepatita Hepatita - boala mainilor murdare Sfaturi de nutritie pentru controlul hepatitei C Hepatita virala C (etiologie, simptome, factori de risc, mod de transmitere si algoritm de tratament) Care sunt asemanarile si diferentele intre diferitele tipuri de hepatita virala Persoanele cele mai predispuse aparitiei hepatitei C Hepatita alcoolica