Peste 70% dintre parintii ale caror fiice erau programate sa fie vaccinate impotriva cancerului de col uterin, in perioada 24 - 28 noiembrie, nu au fost de acord cu acest vaccin, potrivit datelor Ministerului Sanatatii (MSP).
In intervalul mentionat, la aproximativ jumatate dintre scoli s-au repartizat doze de vaccin pentru vaccinarea a peste 53.000 de eleve de clasa a patra. Initiativa de vaccinare s-a lovit insa de opozitia aproape generalizata a parintilor, inregistrandu-se 37.714 de refuzuri scrise.
Potrivit ministerului, incepand cu 2 decembrie, au fost repartizate doze de vaccin si la restul scolilor din tara, prima etapa a campaniei de vaccinare urmand sa se incheie pe 19 decembrie, cand va incepe vacanta de iarna.
In privinta elevelor nevaccinate ca urmare a refuzului parintilor, Ministerul Sanatatii precizeaza ca, in cazul revenirii asupra deciziei, se poate solicita vaccinarea la viitoarea campanie, in care vor fi incluse elevele aflate acum in clasa a treia.
Eventualele cantitati de vaccin neutilizate vor fi depozitate la furnizor si vor intra in circuitul medical in toamna lui 2009, odata cu reluarea calendarului de vaccinare. Termenul de valabilitate al dozelor de vaccin este anul 2010.
Ministerul Sanatatii mai precizeaza ca vaccinarea impotriva cancerului de col uterin nu este obligatorie si ca medicii trebuie sa informeze profesionist opinia publica, pentru ca parintii elevelor sa ia o decizie bazata pe date corecte.
Asociatia Medicilor de Familie din Bucuresti sustine campania de vaccinare a elevelor de clasa a patra impotriva cancerului de col uterin si considera ca majoritatea parintilor care au semnat pentru ca fiicele lor sa nu fie vaccinate nu au fost corecti informati.
"Campania de informare a fost incorect facuta. Nu s-au tinut sedintele cu parintii in care medicii sa explice foarte clar importanta vaccinarii. Noi propunem ca fetele care nu vor fi vaccinate in cadrul acestei campanii sa fie tinute in evidenta si, la varsta de 14 sau 16 ani, sa fie rechemate la medic si daca vor fi de acord, sa fie vaccinate atunci", a declarat doctorul Cristian Sever Oana.
Presedintele Asociatiei Medicilor de Familie din Bucuresti, dr. Rodica Tanasescu, sustine ca vaccinarea impotriva cancerului de col uterin se face, in Romania, inca din anul 2006. Pana in prezent, s-au vandut peste 10.000 de vaccinuri, fiecare dintre ele cu trei doze aproximativ, la pretul de aproximativ 300 de euro.
"Consideram ca acest vaccin nu este riscant. Eu mi-am vaccinat propriul copil, acum un an si jumatate. Orice medicament, orice aliment sau orice vaccin poate produce, la un moment, dat reactii adverse si efecte secundare, fara insa ca acestea sa anuleze valoarea produsului respectiv", a explicat dr. Tanasescu.
In fiecare an, in Romania, peste 3.500 de femei sunt diagnosticate cu cancer de col uterin, potrivit statisticilor Ministerului Sanatatii.