OMS se asteapta la noi focare autonome de gripa porcina

Publicat: 18 Mai 2009
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) a anuntat vineri ca se asteapta la aparitia a noi focare autonome de transmitere a gripei porcine, avand in vedere nivelul actual de propagare a virusului A (H1N1), care a contaminat peste 7.000 de persoane, informeaza AFP.

"Activitatea (laboratoarelor) arata ca virusul este transmisibil intr-o asemenea masura, incat ne asteptam la continuarea propagarii epidemiei la nivel de comunitate si regional", a explicat directorul adjunct al organizatiei, Keiji Fukuda.

Pana in prezent, OMS a constatat transmiterea virusului la nivel de comunitate doar in America de Nord, in Mexic si Statele Unite. Constatarea transmiterii virusului la nivel de comunitate intr-o a doua regiune a lumii ar antrena ridicarea nivelului de alerta pandemica la 6, treapta maxima, corespunzatoare pandemiei declarate. Astfel, declaratia lui Fukuda sugereaza ca OMS se asteapta in continuare ca gripa porcina sa ia amploarea unei pandemii si nivelul de alerta sa fie ridicat la 6.

Organizatia Mondiala a Sanatatii (OMS) inregistra vineri peste o mie de cazuri noi de gripa porcina in ultimele 24 de ore, ceea ce ridica bilantul total la 7.520 de persoane contaminate in lume. Bilantul deceselor provocate de virusul A (H1N1) ramane neschimbat, la 65 de morti, a anuntat OMS in cadrul unei reuniuni de pregatire pentru pandemie. Bilantul precedent, publicat joi, numara 6.497 de cazuri in 33 de tari.

Bilanturile anuntate de OMS sunt in general inferioare celor anuntate de autoritatile nationale, dar sunt considerate mai fiabile.

Directorul organizatiei, Margaret Chan, a declarat ca este prea devreme pentru a considera ca pericolul gripei porcine a trecut, numind epidemia o criza cu posibile implicatii globale.

"Ne intalnim intr-o perioada de criza care ar putea avea implicatii globale", a spus Chan la reuniunea interguvernamentala consacrata gradului de pregatire pentru pandemie, la sediul organizatiei de la Geneva.


Citeste si despre:

Pregatiti-va pentru bolile din sezonul rece Gripa porcina virusul A H1N1 Erizipelul - boala infectioasa a tegumentelor Gripa - cum separam mitul de adevar Gripa porcina ucide mai putin decat o gripa obisnuita. Dar isterizeaza mai mult. Cum putem preveni infectarea cu virusul H1N1 - gripa porcina? Ratele de succes FIV – Efectele varstei asupra fertilitatii Conferinta One Health International Student Conference USAMV Bucuresti 2025 – abordari interdisciplinare pentru provocarile globale in materie de mediu si sanatate Recomandari OMS cu privire la efectele daunatoare ale ecranelor si ale sedentarismului la copii Psihoterapia aduce la suprafata copilul din noi insine Invatarea de lucruri noi ajuta la mentinerea sanatatii creierului la varste inaintate Copilul de la 1 la 3 ani: autonom sau temator? Ti-e pofta de... cartofi prajiti? Te facem noi sa-ti treaca Aparatele de cafea – focar de infectie?