Gripa porcina ucide mai putin decat o gripa obisnuita. Dar isterizeaza mai mult.

Actualizat: 06 Noiembrie 2009
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Numeroasele semnale de alarma ale presei internationale asupra gripei porcine au atras atentia publicului si au facut ca subiectul sa devine cap de lista in cele mai diverse medii. In jurul unui astfel de subiect teoriile conspirationiste iau nastere spontan, motiv pentru care credem ca este necesara o privire de ansamblu asupra gripei porcine si o comparatie a acestei boli cu “surioara”, devenita mai putin populara in aceste momente, gripa obisnuita.

Potrivit estimarilor specialistilor, numarul infectarilor si al deceselor ce vor fi cauzate de gripa porcina par sa anunte o perioada critica, cel putin din perspectiva cititorului, care, nu dispune de termen de comparatie sau de posibilitatea de evaluare a prognozelor.

GlobalSecurity.org (http://www.globalsecurity.org/security/ops/hsc-scen-3_flu-pandemic-deaths.htm), referindu-se la gripa obisnuita, indica un numar anual cuprins intre 20 000 si 50 000 de morti pe teritoriul Statelor Unite.

In mod istoric, procentul mortalitatii in cazul pandemiilor de gripa pot varia intre 0,23% si 2,11%, (din totalul celor infectati cu un virus gripal). Procentul de 2,11% a fost inregistrat in 1918, anul gripei spaniole. Aceste procente se refera la gripa obisnuita a carei dezvoltare nu este impiedicata prin politici medicale si de informare.

In cazul gripei porcine, rapoarte repetate ale OMS indica o rata a mortalitatii in SUA de aproximativ 0,14%. Procentul in sine este destul de mare, insa nu devanseaza efectele epidemiile de gripa obisnuita. La nivel global, numarul victimelor gripei porcine se apropie in decursul unui an de cifra de 3000, in conditiile in care sezonul gripal in emisfera de sud este aproape de final. Acest numar este incomparabil mai mic cu cel al victimelor gripei traditionale, care numai in SUA produce, asa cum scriam intre 20000 – 50000 de decese anuale.

Particularitatea tulpinei virale din gripa porcina este aceea ca infecteaza mai ales persoane tinere, sub 24 de ani, spre deosebire de gripa obisnuita care isi alege victimele cel mai adesea din randul persoanelor peste 50 de ani.

In lumina cifrelor prezentate mai sus e greu sa dai seama de alarma din titlurile articolelor de presa, de scenariile negre sau de politicile foarte active privitoare la gripa porcina. Presa internationala, dar si multe institutii publice se ingrijoreaza pana intr-acolo incat declara ca nu avem suficient de multe sicrie pentru a face fata ucigasei pandemii (http://news.scotsman.com/health/Mass-swine-flu-coffins-warning.5654348.jp). Dincolo organizatiile medicale internationale completeaza harta ororilor, alcatuind la randul lor scenarii dintre cele mai pesimiste. In urma acestei negre prevestiri, vaccinul antigripal va fi probabil cel mai bine vandut produs farmaceutic al anului.

Se pare ca prudenta ceruta in astfel de cazuri, singura in stare sa ii tina pe toti cu capul pe umeri, a fost inlocuita de o catastrofala isterie.
Si atunci, intrebarea fireasca in urma unei atare constatari ar fi: exista un interes in alarmarea continua a populatiei cu privire la gripa porcina? Poate ca cel mai de bun simt raspuns ar fi ca exista probabil mai multe interese necentralizate, desigur fara legaturi intre ele, dar care cu toatele alimenteaza o intreaga situatie de criza. Interesul mass-media de a vinde audienta si interesul economic al companiilor farmaceutice sunt insa cele mai vizibile si probabil ca tot ele sunt si cele mai importante motoare ale fenomenului de panica ce insoteste pandemia gripei porcine.


Citeste si despre:

Gripa porcina virusul A H1N1 Cum putem preveni infectarea cu virusul H1N1 - gripa porcina? Gripa - cum separam mitul de adevar Boli de sezon (gripa, laringita, sinuzita, bronsita, pneumonia) Copilul este bolnav. Se poate duce la scoala sau nu? Pregatiti-va pentru bolile din sezonul rece 8 cele mai periculoase boli din istoria omenirii 3 lucruri pe care trebuie sa le stii despre scarlatina Medicii sau nutritionistii pot acum sa castige un venit pasiv din recomandarile de suplimente Beneficii si efecte adverse ale carnii de porc Socul te ajuta sa lupti eficient cu alergiile de primavara Pandemia de coronavirus: ce trebuie sa faci atunci cand vrei sa calatoresti? Sanatatea mentala si pandemia Cele mai bune activitati zilnice care ne pot imbunatati sanatatea mintala in timpul pandemiei Ipohondria (anxietatea de sanatate) si pandemia – am sau nu COVID-19? Impactul pandemiei COVID-19 asupra sanatatii mintale