Ministerului Sanatatii va sprijini financiar tratamentul in strainatate pentru sase pacienti romani

Publicat: 25 Martie 2009
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Patru pacienti romani care au nevoie de transplant medular si alti doi care necesita transplant pulmonar, vor primi bani de la Ministerul Sanatatii pentru a efectua interventiile chirurgicale in strainatate, a anuntat conducerea institutiei.

Cele doua tipuri de transplant nu se pot efectua in unitatile sanitare din Romania, astfel ca Ministerul Sanatatii, prin programul de tratament in strainatate, in colaborare cu Ministerul Muncii, va suporta cheltuielile necesare, in valoare de 750.000 de euro.

Pe listele Ministerului Sanatatii se mai afla 63 de dosare ale pacientilor cu afectiuni medicale deosebit de grave si care nu pot fi rezolvate in sistemul sanitar din Romania.

Ministrul Sanatatii a declarat, in urma cu trei saptamani, ca, in luna februarie 2009, statul a sprijinit financiar noua pacienti, printre care sase copii, care au avut nevoie de interventiile chirurgicale si tratamente in strainatate. Suma totala a ajutorului s-a ridicat la 1,72 milioane lei.

Ion Bazac a anuntat, pe 24 februarie, ca bugetul asigurarilor de sanatate pentru pacientii care au nevoie de tratamente in strainatate va fi triplat in 2009.


Citeste si despre:

Tratamente non-invazive pentru varice Tratamentul cu calciu pentru osteoporoza Programele nationale de sanatate Alimentatia sanatoasa, posibil tratament pentru diabetul de tip II Organizarea si functionarea Centrului National de Sanatate Mintala Infiintarea, organizarea si functionarea Scolii Nationale de Sanatate Publica si Management Sanitar Medicii sau nutritionistii pot acum sa castige un venit pasiv din recomandarile de suplimente Cosuri cadou elegante, cele mai inspirate alegeri din 2024, pentru medici de top Legea sanatatii mintale si a protectiei persoanelor cu tulburari psihice Stil de viata sanatos pentru sporirea fertilitatii Imbunatatirea sanatatii oaselor in scleroza multipla Curatenia de primavara pentru o casa sanatoasa Meiul, lintea si hameiul in alimentatia sanatoasa 4 retete cu peste sanatoase si usor de preparat