Universitatea de Medicina si Farmacie "Carol Davila" din Bucuresti contesta Topul Integritatii

Publicat: 22 Aprilie 2009
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Universitatea de Medicina si Farmacie "Carol Davila" din Bucuresti (UMF) contesta Topul Integritatii realizat de Coalitia pentru Universitati Curate (CUC), unde a fost clasata pe locul locul 41 din 42 de institutii analizate, si considera ca initiativa CUC nu a fost suficient documentata.

"Clasificarea alcatuita de CUC nu reflecta locul ocupat de Universitatea de Medicina si Farmacie din Bucuresti in ierarhia universitatilor de medicina si farmacie din tara si ignora indexul Hirsch, 28, cel mai mare, obtinut de universitatea noastra. Pentru cei care nu cunosc, semnificatia indexului Hirsch poate fi gasita in Analele Academiei de stiinta a Statelor Unite ale Americii din decembrie 2006", se arata in comunicatul trimis de UMF.

Reprezentantii UMF considera ca motivele pentru care CUC a clasat aceasta universitate pe penultimul loc din Topul Integritatii nu oglindesc situatia reala din institutie. Printre viciile gasite de CUC la Universitatea "Carol Davila" se numara existenta unui numar foarte mare de familii universitare si numarul de actiuni in justitie in care a fost implicata institutia, printre care recentul scandal al diplomelor false date unor studenti italieni, declansat in urma unui raport al autoritatilor din Peninsula.

Topul CUC, dat publicitatii pe 13 aprilie, a fost contestat de mai multe voci, printre care si cea a ministrului Educatiei, Ecaterina Andronescu, fost rector la Universitatea "Politehnica" din Bucuresti. "Mi se pare nederept ca Politehnica sa fie considerata o universitate de trei stele. Eu stiu exact situatia acestei universitati si nu mi se pare corect ca o institutie al carei buget este constituit in proportie de 53% din fonduri atrase prin programe de cercetare sa fie denigrata in acest fel", a comentat Andronescu, dupa ce Politehnica a fost plasata pe locul 6 in clasamentul integritatii.

Raportul Competitia Corectitudinii Universitare a fost realizat dupa ce echipe formate din experti si studenti au evaluat 42 dintre cele 56 de universitati de stat din tara, pe criteriile transparenta si corectitudine administrativa, corectitudine academica, calitatea guvernantei si management financiar. Evaluarea s-a facut in perioada octombrie 2008 - ianuarie 2009, dupa intalniri cu conducerea institutiilor, cu studentii acestora, cu sindicatele si cu alte parti interesate, dar si dupa trimiterea de solicitari la care trebuia sa se primeasca raspuns in termenul legal.

CUC a alaturat raportului un clasament al integritatii universitatilor de stat din Romania, in care pe ultimele locuri se afla Universitatea de stiinte Agronomice si Medicina Veterinara si Universitatea de Medicina si Farmacie "Carol Davila", ambele din Bucuresti.

in functie de locul in Topul Integritatii, universitatilor le-a fost asociat un numar intre una si cinci stele. Primele in top, altfel spus cele mai integre institutii de invatamant superior din tara, sunt Universitatile de Medicina si Farmacie din Targu Mures si Cluj-Napoca, Universitatea "Al. Ioan Cuza" din Iasi, Academia de Studii Economice Bucuresti si Universitatea Maritima Constanta, care au "cotate" cu patru stele. Universitatea Politehnica Bucuresti, aflata pe locul sase, a primit trei stele. Nicio institutie de invatamant superior de stat din Romania nu a fost "cotata" cu cinci stele de catre CUC.


Citeste si despre:

Un nou tip de ecografie ar putea detecta cancerul mai eficient Aromaterapia - utilizari si beneficii Prof. univ. dr. Florin Mihaltan: “42.000 de romani isi pierd viata ca urmare a bolilor asociate cu fumatul!” BABY EXPO, Editia 34 de Primavara isi deschide portile 3 lucruri pe care trebuie sa le stii despre tratamentul endometriozei Probiotice, prebiotice si enzime digestive: de ce sunt atat de importante pentru sanatatea organismului? Regim de ingrasare Noi provocari pentru sistemul romanesc de sanatate Lege privind organizarea si functionarea cabinetelor de medicina sportiva Metodologie pentru desfasurarea concursului de rezidentiat, sesiunea 9 noiembrie 2008