Un nou compus alimentar contribuie la prevenirea cresterii in greutate

Actualizat: 16 Decembrie 2014
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

O echipa de cercetatori de la Colegiul Imperial din Londra a dezvoltat un compus alimentar care ajuta la reducerea apetitului si, implicit, la prevenirea cresterii in greutate.

Studiul efectuat de specialistii britanici asupra a 60 de persoane a indicat faptul ca voluntarii care au consumat alimente peste care a fost presarat noul compus au fost supusi unui risc mai mic de a lua in greutate de-a lungul unei perioade de 6 luni, comparativ cu voluntarii din grupul de control.

Compusul in cauza include propionat, o substanta care stimuleaza intestinele sa produca hormoni de satietate. Propionatul este produs in organism in mod natural ca urmare a procesului de fermentare a fibrelor.

Voluntarii implicati in studiu, care au consumat alimente cu propionat, au mancat cu 14% mai putin decat participantii carora cercetatorii le-au administrat inulina. Totodata, participantii din primul grup s-au dovedit a avea in sange un nivel mai ridicat de hormoni de satietate comparativ cu aceia din al doilea grup.

Cercetatorii nu cunosc mecanismul exact din spatele acestui fenomen, insa considera ca este vorba despre un proces care actioneaza asupra nervului vag la nivel intestinal.

Studiul a fost publicat in revista de specialitate Gut.


Programează-te rapid la medicii recomandați de SfatulMedicului.ro prin serviciul de programări Clickmed

Găsești peste 6000 de medici cu program disponibil

Citeste si despre:

Plan alimentar pentru cresterea in greutate Cum va pot influenta prietenii comportamentul alimentar Regimul alimentar in cancer Regimul alimentar in bolile de ficat Regimul alimentar pe perioada unei boli Cresterea sau scaderea brusca in greutate 8 masuri de ameliorare a starilor de rau dupa excesul alimentar La ce varsta ar trebui sa incepi preventia ridurilor? Raspunsul dermatologilor te va surprinde Colagenul in curele de slabire: cum sustine pielea si articulatiile in timpul pierderii in greutate Relatia dintre regimul alimentar si diverse boli Care este legatura dintre anxietate si pierderea apetitului alimentar? Care sunt efectele excesului alimentar asupra organismului? Antidepresivele si cresterea in greutate Scaderea in greutate prin sport Regim alimentar pentru diabetul de tip 2 Legatura dintre bauturile indulcite si cresterea in greutate