Splenomegalia sau marirea splinei - cauze, simptome, tratament

Ce este splenomegalia?

Splina, cunoscuta si ca „cimitirul globulelor rosii”, este cel mai mare organ limfoid din corpul uman avand rolul, asa cum ii spune si numele, de a capta si inlatura din sistem globulele rosii imbatranite sau nefunctionale. Totodata, alaturi de nodulii limfatici sintetizeaza anticorpi specifici si limfocite T cu rol in raspunsul imun umoral specific aparand organismul impotriva agresiunii diferitor bacterii.

In mod normal, greutatea splinei variaza intre 70 g si 200 g raportat la constitutia si sexul persoanei in cauza. Ceea ce trece de 400 g este o marire in volum a acestui organ si poarta numele de splenomegalie. Aceasta poate fi la randul ei usoara sau masiva in situatia in care greutatea ei depaseste 1000g.

De mentionat este faptul ca in mod fiziologic splina nu este palpabila in etajul abdominal superior stang sub rebordul costal. Cand acest lucru este insa posibil se ridica suspiciunea de splenomegalie si sunt necesare investigatii suplimentare pentru descoperirea cauzei. Sunt de precizat si cazurile in care constitutia anatomica este de asa natura incat poate permite palparea splinei la dimensiunile ei normale, de exemplu in cazul in care este vorba despre pacienti cu boala obstructiva pulmonara care au diafragmul coborat.

Semne si simptome

Pacientul cu splenomegalie acuza durere abdominala vaga care poate iradia in umarul stang, cresterea circumferintei abdominale sau satietate precoce in cazurile mai grave. In functie de etiologie, se pot asocia simptome si semne precum:
• febra, frisoanele in caz de patologie infectioasa;
• scadere ponderala in neoplazii;
• dispnee, petesii si echimoze in cazul mecanismelor hemolitice;
• pancreatita, ciroza sau istoric de boala heptica atunci cand este implicata afectarea vasculara prin mecanism congestiv.

Cauze si factori de risc

Etiologia potentiala a splenomegaliei este variata, cresterea in volum a splinei putand fi o modificare care apare atat in patologiile inflamatorii, cat si in neoplazii, tromboze sau afectarea altor organe.

Infectia acuta sau cronica din cadrul mononucleozei infectioase, malariei, endocarditei bacteriene, tuberculozei, maladiei HIV implica un raspuns imun din partea corpului, splina fiind unul dintre principalii generatori de celule responsabile de lupta impotriva diversilor agenti din mediul extern care pot agresa organismul.

Patologia hepatica, fie ca este vorba de hepatita, ciroza sau carcinoame hepatice, duce la o cresterea a presiunii vasculare in cadrul vaselor cu traiect prin parenchimul hepatic, ceea ce duce si la cresterea dimensiunii splinei datorita vecinatatii vasculare pe care o are circulatia splenica si cea hepatica.

Hipertesiunea portala, tromboza venoasa, insuficienta cardiaca congestiva sunt patologii care se insotesc de o crestere retrograda a presiunii si cantitatii de sange in jumatatea inferioara a corpului, congestie splenica si crestera in volum si dimensiune a acestui organ.

Patologia maligna hematologica din sfera limfoamelor sau leucemiilor produc de asemenea, infiltratie splenica. Hipersplenism, alaturi de cresterea in volum a mai multor organe se intalneste si in afectiuni endoctrine de tipul acromegaliei.

Tromboza venei splenice sau a venei hepatice vor avea in consecinta acelasi efect hemodinamic la nivelul splinei.

Talasemiile, anemia hemolitica, sferocitoza ereditara, purpura trombocitopenica imuna, anemia hemolitica autoimuna sunt patologii care implica defecte ale hematiilor, leucocitelor si a trombocitelor, splina fiind principalul organ responsabil de eliminarea acestora din organism, motiv pentru care volumul ei va creste functional.

Afectarea tesutului conjunctiv in caz de lupus eritematos sistemic, poliartrita reumatoida sau alte sindroame autoinflamatorii, leziuni localizate de tipul hemangioamelor, chisturilor si metastazelor sunt alte cauze de splenomegalie.

Cum se pune diagnosticul de splenomegalie?

Suspiciunea de splenomegalie se ridica initial in urma examenului clinic, palpatoriu, in urma caruia se poate decela o splina palpabila la nivelul rebordului costal pana la dimensiuni ce depasesc linia orizontala dintre ombilic si simfiza pubiana.

Pentru confirmare si elucidarea etiologiei se va continua cu teste serice pentru numarul si morfologia elementelor figurate din sange, investigatii imagistice, mielograma sau diverse biopsii daca situatia impune acest lucru.

Din punct de vedere al analizelor de laborator se cerceteaza existenta unei forme de anemie, leucocitopenie cu neutropenie, trombocitopenie care prin sechestrarea la nivelul splinei a acestor linii celulare determina splenomegalie.

Imagistic, investigatia de electie este ecografia abdominala. Conform acesteia se ia in considerare splenomegalia usoara (13-14 cm), moderata (15-16 cm) si importanta la dimensiuni mai mari fata de aceste valori.

Structura parenchimului splenic si modificarile aparute drept consecinta a patologiei de baza care a dus la generarea splenomegaliei sunt mai bine evidentiate cu ajutorul investigatiei CT sau RMN. Cu ajutorul acestora se deceleaza abcesele splenice, anomaliile vasculare, leziunile traumatice si de masa, chisturi sau modificari inflamatorii, anomalii hepatice si limfadenopatia intraabdominala.

Splenoporografia ajuta la identificarea splenomegaliei idiopatice la copii si evalueaza permeabilitatea venei porte si a colateralelor. Angiografia se efectueaza pentru diferentierea chisturilor splenice de diferite formatiuni tumorale.

In cazuri selectionate se poate practica inclusiv splenectomia si biopsia splenica. In urma acesteia se face examen histopatologic unde se poate pune in evidenta modificarea arhitecturala a splinei, hiperplazia sau hipertrofia celulelor sau masa de amiloid extracelulara localizata la nivelul pulpei albe in caz de amiloidoza.

In urma acestor investigatii se poate face diagnosticul diferential al splenomegaliei cu afectiuni precum hepatita, ciroza, sindromul Budd-Chiari, obstructia venei porte, boala Hodgkin, endocardita infectioasa, mononucleoza infectioasa, siclemie, anemie, sferocitoza, talasemia alfa si beta, boli limfo si mieloproliferative, lupus eritematos sistemic.

Tratament

Managementul afectiunii vizeaza tratarea patologiei de baza si prevenirea posibilelor complicatii ale splenomegaliei care pot surveni, inclusiv ruptura splenica fapt cu risc vital pentru pacient. Protejarea de traumatismele abdominale este printre principalele aspecte din managementul si terapia splenomegaliei.

Infectiile beneficiaza de terapie cu antibiotice, abcesul splenic necesita interventie chirurgicala. Daca splenomegalia se datoreaza unor neoplasme hematologice se face chimioterapie. Bolile autoimune si inflamatorii, hipertensiunea portala, ciroza vor necesita imunosupresie.

Un procedeu chirurgical indicat in controlul afectiunii de baza care poate fi reprezentata de limfomul Hodgkin, trombocitopenia autoimuna, hemoliza, sferocitoza ereditara, talasemiile sau alte afectari ale elementelor figurate este splenectomia. Trebuie tinut cont de faptul ca aceasta va fi urmata de inumodepresie, iar pacientul necesita vaccinare profilactica impotriva microorganismelor Haemophilus Influenzae, Streptococcus pneumonie si Neisseria meningitidis inainte de efectuarea splenectomiei care poate fi diagnostica sau terapeutica.

Posibilele complicatii ale splenomegaliei

De departe cea mai de temut complicatie in cazul splenomegaliei este ruptura splenica motiv pentru care pacientul este sfatuit sa evite sporturile cu impact ridicat, efortul fizic exagerat sau orice forma de traumatism mai ales abdominal. Datorita sechestrarii la nivel splenic a celulelor sanguine, pot aparea diferite citopienii ale celelor albe, rosii si ale trombocitelor cu implicatiile specifice functiei pe care o indeplineste fiecare in cadrul organismului.

In cazul in care este necesar sa se recurga la splenectomie, pacientul necesita suport din punct de vedere imunitar prin vaccinare deoarece fara splina acesta este mult mai predispus la infectii.

Cine trateaza splenomegalia?

Echipa de asistenta medicala care gestioneaza cel mai bine un astfel de caz ar trebui sa includa un medic internist, radiolog, hematolog, medic oncolog si chirurg, daca este cazul chiar si un medic reumatolog si gatroenterolog in functie de patologia de baza.

Metode de preventie

Splenomegalia este de cele mai multe ori o consecinta a altor afectiuni, prin urmare este mai dificil de prevazut aparitia ei sau cum ar putea fi impiedicata. Tinand cont de ansamblul clinic in care apare, evitarea consumului exagerat de alcool, vaccinarea preventiva inaintea unei calatorii in tari cu risc epidemiologic ridicat si evitarea contractarii diferitelor forme de infectii sunt masuri profilactice care pot preveni aparitia splenomegaliei.

Concluzii

Splenomegalia este o afectare a splinei caracterizata prin cresterea in volum si greutate a acesteia cu o etiologie vasta. Afectarea poate surveni direct la nivelul splinei, caz in care este vorba despre hipersplenism primar, sau poate fi o consecinta a unei alte patologii in hipersplenismul secundar.

Tratamentul se face tintit pe cauza de baza fie chirurgical, fie non-chirurgical. Pacientul cu o splina marita trebuie sa stie ca este necesar sa evite efortul fizic si orice forma de traumatism abdominal deoarece are risc de ruptura splenica.

In cazuri selectionate se poate recurge inclusiv la splenectomie, pacientul necesita profilaxie prin vaccinare impotriva microorganismelor incapsulate si suport al imunitatii in lipsa acestui organ responsabil de aceasta functie.

Bibliografie:
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/books/NBK430907/