SMURD ar putea deveni operational in toata tara pana la sfarsitul anului

Publicat: 15 Mai 2009
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Timpul de interventie al ambulantelor SMURD a scazut la 8-10 minute, a declarat, joi, Raed Arafat, subsecretar de stat in Ministerul Sanatatii, care a precizat ca doreste extinderea serviciului la nivelul intregii tari pana la sfarsitul anului.

Potrivit lui Arafat, durata de interventie a ambulantelor s-a redus semnificativ, nemaiexistand situatii cand acestea sa intarzie pana la o jumatate de ora.

Arafat a mai spus ca, in prezent, sunt peste 130 de echipaje SMURD functionale, dar ca pana anul viitor doreste operationalizarea a aproximativ 300 de echipaje. in acest sens, el a amintit de o licitatie a Ministerului Sanatatii, care ar urma sa fie finalizata in acest an si care prevede cumpararea a 150 de masini pentru SMURD si care vor fi folosite pentru operationalizarea structurilor in toate judetele. Totodata, Arafat sustine ca solutia optima pentru reducerea timpului de interventie o constituie integrarea dispeceratelor de urgenta intr-un serviciu unic.

"Astfel, asiguram o reactie imediata, dar ajutam si la luarea unei decizii integrate care reduce discutiile intre dispecerate si nu dubleaza resursele", a declarat Raed Arafat. in prezent acest model functioneaza doar la Targu Mures, din anul 2001. in acest context, Arafat a spus ca se doreste operationalizarea serviciului SMURD la nivel national pana la sfarsitul anului 2009.

In prezent, SMURD functioneaza in 20 de judete, inclusiv Bucuresti.

Pe de alta parte, seful ISU Bucuresti, Aurel Udor, a spus ca una dintre problemele din cauza carora nu s-a realizat operationalizarea serviciului SMURD la nivel national o constituie pregatirea personalului. "In prezent, avem 8 centre de pregatire ale paramedicilor la nivelul tarii, unul fiind in Capitala, si vrem sa ajungem la 12 centre", a declarat Udor.


Citeste si despre:

Vaccinul pentru cancerul de piele ar putea deveni realitate 5 supe care ne ajuta sa slabim Evaluarea auzului la copil Sanatatea mentala: ce e normal si ce e anormal Tulburarile endocrine la copii Pozitii de yoga pentru tratarea impotentei 3 lucruri pe care trebuie sa le stii despre tratamentul endometriozei Probiotice, prebiotice si enzime digestive: de ce sunt atat de importante pentru sanatatea organismului? Nervozitatea: cum iti poti pastra cumpatul Simptome cancer de colon Al treilea trimestru de sarcina Managementul greutatii: cum sa va tineti de dieta Greata si varsaturile in sarcina Dieta cu supa de varza Cum functioneaza apendicele?