Raed Arafat a anuntat ca bolnavii vor fi consultati prin sistemul de telemedicina

Publicat: 24 Februarie 2009
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Subsecretarul de stat Raed Arafat a discutat, luni, cu directorii de spitale din Regiunea 7 Centru si din judetul Bistrita-Nasaud, pentru a discuta detalii privind implementarea sistemului de telemedicina, transmite corespondentul NewsIn.

„Este un proiect licitat anul trecut, finantat prin Banca Mondiala. Am ajuns la faza de implementare in Regiunea 7 Centru plus judetul Bistrita Nasaud. Toate spitalele cuprinse in proiect vor fi conectate la UPU la Mures”, a spus Arafat.

Practic, sistemul presupune ca medicii din spitalele mici vor beneficia de sfaturile specialistilor din Targu Mures, dupa ce acestia vad pacientul si analizele care i se fac prin sistem audio-video. „Conectarea se face audio video cu transmiterea de date medicale. in viitor se va face transmisia de ecografie in timp real. Acest proiect va permite ca specialistii sa dea sfaturi pe probleme de urgenta medicilor din spitalele mici avand drept consecinta luarea unei decizii mai rapide privind transferul pacientului”, a explicat Raed Arafat.

Acesta a afirmat ca proiectul este foarte util mai ales in spitalele unde nu sunt de garda medici specialisti. „Unul dintre motive este faptul ca nu exista medici de urgenta specialisti: anestezist, cardiolog sau un altul. Poate ca nu au medic sau ca cel de garda este chirurgul si primeste un caz de infarct. Este ca si cum un specialist ar fi acolo, dar nu fizic ci virtual”, a mai precizat subsecretarul de stat.

Valoarea proiectului este de 1,6 milioane de euro, bani de la Banca Mondiala din care s-au folosit 890.000 de euro. „Daca proiectul se dovedeste util, atunci va fi aplicat si in alte regiuni. Introducerea telemedicinei nu este un moft al Romaniei, este o discutie foarte serioasa la nivel european. Saptamana trecuta acest lucru a fost discutat la nivelul presedintiei UE la Praga. Ca si concep, Romania este avangardista, deci si alte tari vor avea ce invata de la noi”, a spus Arafat.

El a precizat ca sistemul se va implementa cu ajutorul Serviciului de Transmisiuni Speciale (STS), care coordoneaza implementarea. Se apreciaza ca pana in 15 martie primele centre vor fi functionale.

„O parte dintre medici sunt pregatiti, dar sistemul prevede si un instructaj foarte clar, cursuri sprijinite de Ministerul Sanatatii. Medicii au sprijin total din partea ministerului pentru a se pregati in telemedicina, in plus sistemul insusi va putea fi folosit ca un sistem de pregatire, de formare continua a personalului. Putem sa organizam intr-o zi o anumita tema sa se perfectioneze cu un specialist, atunci cand nu sunt foarte multe cazuri”, a spus Arafat.

Legat de faptul ca STS va fi implicat in realizarea sistemului, ceea ce ar putea declansa o noua isterie privind supravegherea, subsecretarul de stat a spus ca nu sunt motive de ingrijorare.”Trebuie sa inteleaga lumea ca peste tot, si in Croatia, unde am fost recent, exact agentia omoloaga STS se ocupa de asta. Pentru mine, ca minister, este mult mai simplu sa colaborez cu ei. O eventuala isterie nu ar avea nicio justificare. Noi vorbim de date medicale si nu cred ca cineva ar fi interesat sa faca o colectie de electrocardiograme. Nu cred ca pe cei de la STS ar putea fi interesati de asta”, a precizat Raed Arafat.
Initiatorul SMURD a mai spus ca a fost ales Targu Mures ca centru pilot deoarece „are experienta pe telemedicina din 2003, intre masinile de urgenta si UPU functioneaza acest sistem”.

UPU a Spitalului Judetean de Urgenta Mures este conectata la acest sistem de telemedicina cu 33 de spitale municipale si orasenesti din Regiunea7 Centru si cu cu un numar de ambulante, momentan doar din judetul Mures, dar se va extinde pe plan regional.

„Scopul este acela de a exista o posibilitate de evaluare a pacientilor care se prezinta la aceste spitale mai mici. Se poate hotari in cel mai scurt timp posibil daca starea pacientului impune un transfer de urgenta catre un spital mai mare sau poate fi tratat corespunzator. Sistemul permite o conexiune de tip video si voce; practic, noi vom fi vizibili si vom fi auziti colegii nostri din aceste spitale si noi ii putem vedea pe pacienti. Evaluarea pacientilor si luarea unei decizii va fi mai usoara”, a precizat dr. Cristian Boieriu, actualul coordonator al SMURD Mures.

Acesta a mai adaugat ca datorita conexiunilor evaluarea pacientilor se va putea face simultat la mai multe cazuri. „Sunt mai multe monitoare si mai multi medici, de garda pe elicopter si pe masina, se poate face si evaluare simultana”, a conchis Boieriu.


Citeste si despre:

Terminologie in domeniul oncologiei Riscurile si beneficiile vaccinului antigripal Sexul si mituri legate de sex si sarcina Sindactilia: cauze, simptome, tratament Activitatea sexuala nu prezinta riscuri pentru bolnavii cardiaci Avortul spontan - diagnostic, semne si simptome Enterolactis Duo: Partenerul Ideal pentru un tranzit Intestinal regulat Ce este testosteronul si care sunt rolurile acestuia in organism? Hranirea si hidratarea artificiala: benefice sau nocive? Programul national de diabet zaharat Expunerea medicala in radiologia pediatrica Politraumatismele Insuficienta hepatica si leziuni ale ficatului - semne si simptome Infarctul miocardic si angina instabila Discopatia lombara - lumbago si lombosciatica