Protest al angajatilor Ambulantei Bihor impotriva demiterii directorului unitatii

Publicat: 05 Ianuarie 2009
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Aproximativ 200 de angajati ai Serviciului Judetean de Ambulanta (SAJ) Bihor au protestat, miercuri, impotriva demiterii directorului institutiei, Tiberu Bondar, transmite corespondentul NewsIn.

Protestul spontan a durat aproximativ 30 de minute, iar la el au participat angajatii din tot judetul Bihor. „Nu vrem demiterea managerului”, „Nu vrem militarizare, vrem modernizare”, „Toti ne copiaza, nimeni nu ne egaleaza”, „Vrem profesionalism, nu amatorism”. Acestea au fost mesajele pe care le-au transmis angajatii Serviciului de Ambulanta Bihor, adunati miercuri dimineata, la ora 10.00, in curtea institutiei, in semn de solidarizare cu managerul Tiberiu Bondar.

Cei aproximativ 200 de medici, asistenti si soferi ai Ambulantei s-au declarat impotriva propunerii de demitere a managerului, facuta de o comisie de control a Ministerului Sanatatii. De asemenea, ambulantierii au acuzat incercarile SMURD de a „lua fata” Serviciului de Ambulanta, aratand ca acest lucru este nejustificat. „Paramedicii de la SMURD nu au studiile pe care le are un asistent sau un medic de la noi, ci numai cursuri de pregatire de 178 de ore, adica vreo luna. In plus, desi procedurile de interventie intrate in vigoare la 1 noiembrie dau intaietate SMURD, paramedicii nu numai ca sunt subcalificati, dar nici nu raspund legal in cazul in care interventia lor este nereusita”, a declarat unul dintre protestatari.

Liderul sindicatului angajatilor SAJ, Gheorghe Chis, a precizat ca protestul nu a fost organizat de sindicat, ci la initiativa unor angajati. Pe de alta parte, insa, Chis a declarat ca si sindicalistii vor ca managerul Tiberiu Bondar sa ramana in functie, in caz contrar fiind posibila reluarea actiunilor de protest imediat dupa sarbatori.

„Daca nu se rezolva situatia, eu nu-mi asum nici o raspundere, caci pe 5 sau 6 ianuarie s-ar putea opri activitatea in mod necontrolat”, a spus Gheorghe Chis.

In ceea ce-l priveste pe Tiberiu Bondar, acesta a refuzat sa participe la protest, desi se afla in institutie. In schimb, managerul de la Ambulanta Bihor a trimis prin fax o contestatie impotriva propunerii de demitere a sa atat la Autoritatea de Sanatate Publica Bihor cat si la Ministerul Sanatatii.

Protestul angajatilor SAJ a luat sfarsit dupa o jumatate de ora, fara ca vreunul dintre reprezentantii ASP Bihor sa se fi deplasat la sediul Serviciului de Ambulanta. Propunerea de demitere a lui Tiberiu Bondar, care a ajuns luni la ASP Bihor, vine dupa ce o comisie a Ministerului Sanatatii a anchetat moartea unei gravide din localitatea Salonta, in imprejurarile in care atat SMURD, cat si Ambulanta au intervenit la respectivul caz, fara succes.


Citeste si despre:

Contract colectiv de munca unic la nivel national pe anii 2007-2010 nr. 2895/2006 Metodologia de organizare si desfasurare si a Calendarului admiterii in invatamantul liceal si profesional de stat pentru anul scolar 2009-2010 Calendarul si Metodologia de organizare si desfasurare a examenului de bacalaureat - 2009 Legea invatamantului Supravegherea si controlul infectiilor nosocomiale in unitatile sanitare Regulamentul de organizare si functionare a invatamantului prescolar 3 lucruri pe care trebuie sa le stii despre tratamentul endometriozei Probiotice, prebiotice si enzime digestive: de ce sunt atat de importante pentru sanatatea organismului? Regulament privind actele de studii si documentele scolare in invatamantul preuniversitar Protectia lucratorilor impotriva riscurilor legate de prezenta agentilor chimici Interviu acordat SfatulMedicului.ro de catre Directorul Centrului de Chirurgie Generala si Transplant Hepatic Fundeni, Prof. Dr. Irinel Popescu Vaccinul impotriva papiloma virusului uman a depasit asteptarile Actionati preventiv impotriva calusurilor si a bataturilor Echinaceea: prim remediu naturist impotriva gripei! Topul alimentelor care lupta impotriva cancerului