Precizari privind compensarea medicamentelor din sublista C

Actualizat: 02 Septembrie 2010
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Potrivit unui comunicat remis de Casa Nationala de Asigurari de Sanatate, metoda de calcul a pretului de referinta pentru medicamentele din sublista C ramane neschimbata pana la 30 septembrie 2010. Astfel, in intervalul 01-30 Septembrie 2010 urmeaza sa se definitiveze noua modalitate de compensare a medicamentelor din sublista C, in vigoare, si vor fi identificate medicamentele real disponibile pe piata.

Modalitatea de compensare a medicamentelor din sublista C se defineste la nivel de substanta chimica activa (DCI) si forme farmaceutice asimilabile plecand de la "pretul minim per unitate terapeutica". Aceasta inseamna ca vor fi compensate medicamentele generice aferente substantei active, acolo unde exista, iar unde inca nu exista inregistrate generice, CNAS va plati medicamentele originale.
Deci, toti pacientii isi vor primi medicamentele gratuite cu aceleasi substante active, ca pana acum.

Totodata, vor fi puse bazele implementarii mecanismul cost-volum-rezultat, cu scopul eficientizarii consumului de medicamente si cresterii accesului asiguratilor la tratament, conform indicatiei terapeutice. Prin acest mecanism, CNAS urmareste sa acopere, din fondurile pe care le are la dispozitie, o parte cat mai mare din nevoia de servicii "de sanatate" a asiguratilor si sa nu plateasca preponderent terapii scumpe dar nu obligatoriu singurele eficiente, pentru un numar limitat de pacienti.

Prin crearea unui parteneriat "pentru sanatate" cu producatorii de medicamente, CNAS urmareste finantarea acelor terapii care isi dovedesc eficienta in tratarea afectiunilor bolnavilor. In acest fel resursele financiare pot si vor fi utilizate rational, corect si transparent, in spiritul cresterii accesibilitatii pacientilor la terapii.


Citeste si despre:

Normele tehnice de realizare a Programului pentru compensarea cu 90% a pretului de referinta al medicamentelor Programul pentru compensarea cu 90% a pretului de referinta al medicamentelor Ordin privind aprobarea modelului contractului de asigurari sociale de sanatate Medicamente care nu trebuie sa-ti lipseasca din casa Cardul european si cardul national de asigurari sociale de sanatate 7 avantaje ale unui sistem medical privat in Romania Cum recunosti rapid un accident vascular cerebral. Cele trei semne care salveaza vieti Structurile de control in sistemul de asigurari sociale de sanatate Pozitia Aliantei pentru Sanatate din Romania in ceea ce priveste trecerea CNAS la MS Ordinul Ministerului Sanatatii privind aprobarea nomenclatorului medicamentelor de uz uman pentru 2009 Informatii privind eliberarea formularului E112 Modelul unic al formularului de scrisoare medicala utilizat in sistemul de asigurari sociale de sanatate