Poluarea aerului este asociata cu cresterea numarului de infarcturi de miorcard si a deceselor, potrivit cercetatorilor americani de la universitatile din Louisville si Michigan care au studiat relatia dintre poluarea aerului si bolile de inima, informeaza presa americana de specialitate.
Particulele fine si extrafine care ajung in plamani migreaza apoi in vasele de sange. In 15 minute de la inhalarea aerului poluat, presiunea sangelui creste foarte repede, potrivit cercetatorului Robert Brook, de la Universitatea din Michigan.
Cateva studii precedente au descoperit legatura dintre poluarea aerului si bolile de inima. Astfel, un studiu efectuat in sase orase din SUA a aratat ca durata de viata scade pentru persoanele care locuiesc in orase cu niveluri inalte de poluare, iar majoritatea deceselor sunt cauzate de boli de inima. Un alt studiu, efectuat in 250 de zone metropolitane din lume, a gasit o legatura intre poluarea aerului si infarctul miocardic, iar un studiu din Salt Lake City a concluzionat ca atunci cand o fabrica de otel din zona a fost inchisa, mortalitatea a scazut cu 6%, iar cand a fost redeschisa, mortalitatea a crescut din nou.
Persoanele cele mai expuse efectelor poluarii aerului sunt batranii, persoanele cu boli coronariene, diabeticii si persoanele obeze.
In prezent, cercetatorii incearca sa descopere care poluanti sunt nocivi si cum actioneaza acestia in mod daunator asupra sistemului cardiovascular.
O alta statistica surprinzatoare arata ca riscul de atac de cord creste in paralel cu timpul petrecut in trafic. in experimentele pe animale, cercetatorii americani au descoperit ca anumite chimicale din fum cresc nivelul colesterolului si activeaza enzime care afecteaza peretii vaselor de sange.