Ministerul Sanatatii a depus 30 proiecte pentru a obtine finantare din fonduri europene

Actualizat: 02 Septembrie 2010
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Ministerul Sanatatii a depus un numar de 39 proiecte si fise de proiect pentru finantare, in valoare de 500 milioane lei, in cadrul Programelor Operationale (programe postaderare) aprobate de Comisia Europeana

29 dintre acestea sunt depuse in cadrul Programului operational de dezvoltare a capacitatii administrative, 7 vizeaza dezvoltarea resurselor umane si 3 dintre acestea privesc Programul operational sectorial de crestere a competitivitatii economice. In cadrul acestora, MS are calitatea de Beneficiar, nefiind organism intermediar sau autoritate de implementare.

Numai in ultimele 2 luni, Ministerul Sanatatii a depus in cadrul Programului operational de dezvoltare a capacitatii administrative un numar de 23 fise de proiect in valoare de peste 286 000 000 lei care se afla in evaluare la Ministerul Administratiei si Internelor.


Citeste si despre:

Fonduri europene pentru sanatate 7 avantaje ale unui sistem medical privat in Romania Cum recunosti rapid un accident vascular cerebral. Cele trei semne care salveaza vieti Conferinta Coalitiei Europene a Pacientilor cu Cancer, 27 – 28 noiembrie Bucuresti Medicamentul - extras din Legea privind reforma in domeniul sanatatii