Europarlamentarul Marian Zlotea acuza institutiile europene ca au reactionat prea tarziu pentru a preveni comercializarea carnii infestate cu dioxina si sustine ca, in Romania, o mare parte din populatie a cumparat si a consumat deja produse din aceasta carne.
"Cine plateste despagubirile pentru cei care nu au stiut ce comercializeaza sau ce mananca? Sper ca au fost luate toate masurile necesare pentru stoparea comercializarii si pe teritoriul altor state. Pentru siguranta consumatorilor si prevenirea cazurilor de contaminare cu dioxina, Autoritatea Nationala Sanitar Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor din Romania si Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului trebuie faca publice toate detaliile legate de locatiile unde a fost comercializata carnea contaminata dar si de numele magazinelor care au vandut-o. Totodata, trebuie explicate riscurile, consecintele si masurile care trebuie luate de cei care au consumat carne sau produse din carnea contaminata", spune Zlotea.
Peste 99 tone din carnea de porc din Irlanda, contaminata cu dioxina, sunt inca pe piata autohtona, in timp ce doar 34 de tone de carne au fost puse sub sechestru,potrivit presedintelui Autoritatii Nationale Sanitar Veterinara si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA) , Radu Roatis.
Roatis a declarat ca in Romania au ajuns in total 133,6 tone de carne din Irlanda, dintre care 3,6 tone via Belgia, 70 de tone via Ungaria, 40 de tone pe relatia Franta iar dimineata conform unei notificari de la Comisia Europeana au fost anuntate inca 20 de tone intrate in Romania prin Italia.
Cele 99,6 tone de carne de porc au fost procesate prin unitati mari de procesare si au intrat in magazine, nestiindu-se exact cantitatea comercializata pe piata.
''Nu se poate face inca o estimare a cat s-a vandut dar noi am dat alerta ca toate produsele sa fie retrase de pe piata'' a mai precizat Roatis.
Pana in prezent au fost efectuate 2.948 de controale in Romania pentru a se identifica carnea de porc din Irlanda contaminata cu dioxina, dintre care 38 s-au efectuat in unitati de transare si procesare, 220 in depozite frigorifice, iar restul de 2.960 de controale au fost efectuate in depozite de vanzare cu amanuntul.
Potrivit lui Roatis la Bruxelles, in cadrul unei reuniuni, a fost adoptat un ghid cu masuri referitor la situatia contaminarii carnii de porc cu dioxina, prin care se prevede ca toata carnea exportata din Irlanda dupa 1 septembrie sa fie retrasa de pe piata. O alta masura a ghidului prevede ca produsele compuse precum sandwich, pizza si alte produse compuse ce contin peste 20% carne de porc de origine din Irlanda sa fie de asemenea retrase de pe piata.