Guvernul a aprobat fondurile pentru tratamentele in strainatate de care au nevoie sapte pacienti

Publicat: 09 Aprilie 2009
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Executivul a decis, in sedinta de miercuri, prin hotarari de guvern, alocarea ajutoarelor financiare pentru tratamentele in strainatate de care au nevoie sapte pacienti, suma totala fiind echivalentul a 619.000 de euro plus 176.000 de dolari, au anuntat reprezentantii guvernului.

Cinci dintre bolnavi vor beneficia de transplant de maduva, iar ceilalti doi, de transplant pulmonar. Patru dintre beneficiari sunt tineri.

Fondurile pentru tratamente vor fi alocate de ministerele Sanatatii si Muncii, prin Fondul de Solidaritate Sociala.

"Din bugetul Sanatatii si din Fondul de solidaritate sociala noi alocam, in fiecare an, sume importante de bani si, pana in acest moment, cred ca mai bine de 30 de persoane au plecat deja in strainatate, iar peste 90% sunt copii", a precizat ministrul Sanatatii, Ion Bazac, dupa sedinta de guvern din 25 februarie.

Pentru anul 2009, fondurile Ministerului Sanatatii pentru tratamente in strainatate se ridica la aproximativ 23 de milioane de lei.


Citeste si despre:

Protectia cetatenilor romani care lucreaza in strainatate Regimul liberei circulatii a cetatenilor romani in strainatate Copilul meu - prima vizita la medicul dentist Alopecia de tractiune - cand poate fi necesar implantul de par? 6 motive pentru care femeile au nevoie de magneziu Metodologia privind trimiterea copiilor care beneficiaza de o masura de protectie speciala la tratament medical in strainatate Forumul National al Asociatiilor de Pacienti din Romania