Farmacistii nu vor sa lucreze in spatii de cel putin 70 de metri patrati

Publicat: 28 August 2008
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Farmacistii sunt nemultumiti de cerinta Agentiei Nationale a Medicamentului (ANM) de a mari spatiul farmaciilor urbane la cel putin 70 de metri patrati, fata de cei 50 de metri patrati reglementat in prezent.

Farmacistii au propus ANM reducerea spatiului reglementat in noile norme propuse spre dezbatere (70 metri patrati), considerand ca aceasta norma va fi greu de aplicat la farmaciile deja existente. Farmaciile care au fost deja autorizate dupa normele vechi au cel putin 50 de metri patrati si ar fi o adevarata problema pentru acestea sa isi mareasca spatiul pana la 70 de metri patrati, potrivit reprezentantilor Colegiului Farmacistilor din Bucuresti.

Potrivit normelor aflate in dezbatere publica de pe 30 iulie, ANM vrea ca farmaciile sa fie reautorizate in termen de trei ani si, la reautorizare, sa fie folosite noile norme propuse de agentie, urmand ca, ulterior, activitatea unitatilor sa fie urmarita prin inspectii periodice. Procesul de reautorizare ar duce, astfel, la desfiintarea multor farmacii care nu indeplinesc standardul de 70 de metri patrati.

Vicepresedintele Colegiulului Farmacistilor din Bucuresti, Ioan Uivarosi, a propus ca farmaciile care au sub 70 de metri patrati sa nu fie desfiintate, iar cele care vor fi infiintate dupa reglementarea noilor norme sa se supuna criteriului de 70 de metri. Argumentul farmacistilor este acela ca unitatile deja infiintate, care au sub 70 de metri patrati, sunt conforme cu reglementarile de la momentul infiintarii lor, iar noile reguli nu vor putea actiona retroactiv.

De asemenea, in normele propuse de ANM, este reintrodus criteriul demografic, pentru a realiza o dispersare teritoriala a farmaciilor. Concret, pentru autorizarea unei farmacii, ar urma sa fie necesara o adeverinta de la biroul de evidenta a populatiei. Acest lucru ar duce la evitarea aglomerarii de farmacii in anumite zone, in conditiile in care in cartierele marginase din Bucuresti si in mediul rural nu exista suficiente unitati de profil.

Farmacistii au participat, miercuri, la dezbaterea publica organizata de Agentia Nationala a Medicamentului (ANM) si Ministerul Sanatatii, cu privire la legiferarea unor noi norme privind infiintarea, organizarea si functionarea unitatilor de distributie de medicamente de uz uman.

Pana de curand, Ministerul Sanatatii era cel care autoriza infiintarea unitatilor farmaceutice, insa, prin Ordonanta de Urgenta a Guvernului 93/2008, aceasta activitate a fost transferata in competenta Agentiei Nationale a Medicamentului. Astfel, ANM a lucrat la un proiect de act normativ pentru noi norme privind infiintarea, organizarea si functionarea unitatilor de distributie de medicamente de uz uman. Acest proiect a fost publicat, pentru dezbatere publica, pe site-ul Ministerului Sanatatii. Dezbaterea publica se va incheia pe 30 august.


Citeste si despre:

Durerile de spate in sarcina 5 mituri despre sanatate si adevarul din spatele lor De ce sufera atat de multi oameni de durere de spate? Informatii esentiale despre amigdalita 7 motive pentru care ne trezim obositi Prevenirea infectiilor de tract urinar Hologic si Papapostolou Romania parteneri principali al celui mai important eveniment medical dedicat imagisticii si oncologiei sanului 3 lucruri pe care trebuie sa le stii despre tratamentul endometriozei Obezitatea - problema hormonala sau de dieta? Ascita, cauze si simptome specifice Simptome ale bolilor cu transmitere sexuala Igiena zilnica a corpului 7 moduri prin care va puteti proteja vederea Dureri abdominale – cauze si remedii