Dr. Ruxandra Jurcut a castigat prima bursa nationala acordata femeilor cercetator

Actualizat: 12 Iulie 2010
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Dr. Ruxandra Jurcut, asistent universitar in cadrul Universitatii de Medicina si Farmacie "Carol Davila", este prima bursiera nationala a Programului "UNESCO L’Oreal Pentru femeile din stiinta".

Programul, lansat oficial in Romania la sfarsitul anului trecut, recunoaste si incurajeaza activitatea tinerelor cercetatoare din tara noastra. Dr. Ruxandra Jurcut va primi o bursa in valoare de 42.000 de lei, care o va ajuta sa deruleze activitati de cercetare in cadrul unei institutii din Romania.

Proiectul castigator propus de dr. Ruxandra Jurcut vizeaza realizarea primului studiu populational din Romania de screening genetic al factorilor trombofilici la pacientii tineri care sufera un infarct miocardic acut sau alte evenimente trombotice. Rezultatele studiului vor permite un management coerent al acestei populatii speciale prin varsta si nevoia de reinsertie sociala.

Activitatea de cercetare va fi desfasurata in cadrul Catedrei de Cardiologie din Institutul de Urgenta pentru Boli Cardiovasculare "Prof. Dr. C. C. Iliescu" din Bucuresti.

Juriul, impresionat de activitatile de cercetare ale dr. Ruxandra Jurcut

La 35 de ani, dr. Ruxandra Jurcut este asistent universitar la Catedra de Cardiologie din cadrul Universitatii de Medicina si Farmacie "Carol Davila" din Bucuresti, doctor in medicina si medic specialist cardiologie. Dr. Ruxandra Jurcut are o experienta stiintifica bogata, numeroase articole publicate in reviste de specialitate nationale si internationale de prestigiu, o pregatire stiintifica desfasurata in mai multe centre de cardiologie europene, iar, in ultimii 7 ani, a fost recompensata, pentru activitatea sa, cu diverse premii si distinctii de catre asociatiile si organizatiile de specialitate.


Citeste si despre:

Mituri despre endometrioza Prolapsul de valva mitrala Legea invatamantului Medicamentul - extras din Legea privind reforma in domeniul sanatatii Limfomul Hodgkin Sindromul premenstrual Regulament General Concursuri Medicii sau nutritionistii pot acum sa castige un venit pasiv din recomandarile de suplimente Cosuri cadou elegante, cele mai inspirate alegeri din 2024, pentru medici de top Reechilibrarea libidoului scazut Deprimante ale SNC Acizii grasi omega 3 Avortul provocat - pierderea provocata a sarcinii Necazuri de sezon: fracturile Teste screening recomandate femeilor Testele genetice intra in practica medicala