Deputatii PSD vor protectie mai mare pentru medicii care sunt agresati de pacienti

Publicat: 18 Martie 2009
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Grupul social-democrat va sustine o initiativa legislativa a deputatului Tudor Ciuhodaru, initiativa conform careia actele de violenta comise impotriva medicilor aflati in exercitiul atributiilor de serviciu sunt considerate ca infractiune si vor fi pedepsite conform Codului Penal.

Tudor Ciuhodaru sustine ca numarul agresiunilor impotriva medicilor a crescut apreciabil in ultima perioada si ca ar exista medici care au murit la datorie. El a mentionat cazul lui Dan Veleclean din Timisoara, care a murit injunghiat. Initiativa legislativa prevede introducerea unui nou articol in Legea 95 din 2006 privind reforma in domeniul sanatatii, cu urmatorul cuprins: "Lovirea sau orice alte acte de violenta, precum si vatamarea corporala savarsite impotriva medicului aflat in exercitiul desfasurarii atributiilor de serviciu ori pentru alte fapte indeplinite in timpul desfasurarii atributiilor de serviciu, constituie infractiune si se pedepseste conform prevederilor Codului Penal".

Ciuhodaru sustine ca reglementarile actuale sunt insuficiente si nu asigura suficienta protectie cadrelor medicale, deoarece multe agresiuni sunt socotite drept contraventii, iar in multe cazuri victimele trebuie sa depuna plangere penala pentru ca politia sa cerceteze un caz. De asemenea, tratarea ca infractiuni a acestor violente ar putea sa aiba un rol de preventie, eventualii agresori gandindu-se de doua ori inainte de a recurge la violenta.

"Sanctionarea actelor de violenta indreptate impotriva medicilor la datorie ar descuraja aceasta agresivitate permitand personalului medical sa poata actiona eficient in interesul pacientului", se arata in expunerea de motive a proiectului de lege.


Citeste si despre:

Probleme medicale care sunt greu de diagnosticat Cele mai utile metode prin care sangerarile nazale pot fi stopate Cele mai bune 5 alimente care lupta cu imbatranirea Cele mai mari pericole ale verii pentru sanatatea pielii Metodologia privind trimiterea copiilor care beneficiaza de o masura de protectie speciala la tratament medical in strainatate Care sunt cele mai potrivite tipuri de exercitii fizice pentru cardiaci? 3 lucruri pe care trebuie sa le stii despre tratamentul endometriozei Probiotice, prebiotice si enzime digestive: de ce sunt atat de importante pentru sanatatea organismului? Medicamentele pentru tratarea racelilor la copii: care sunt riscurile? Afla care sunt cele mai sigure metode contraceptive Cele mai bune modalitati prin care densitatea osoasa poate fi crescuta Care sunt cele mai frecvente temeri ale mamelor cu privire la sarcina? 7 preparate culinare care sunt mai sanatoase gatite in casa Care sunt grasimile sanatoase pentru inima Cele mai bune activitati zilnice care ne pot imbunatati sanatatea mintala in timpul pandemiei