Cadrele medicale cer cresterea salariilor cu 50%, sporuri suplimentare si prime de concediu

Publicat: 27 Octombrie 2008
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Federatia Sanitas ameninta cu declansarea grevei generale pe 20 noiembrie, daca Executivul nu accepta cresterea salariilor cu 50% sau o majorare substantiala a salariilor, introducerea de sporuri suplimentare si prime de concediu, dupa ce presedintele a promulgat legea salarizarii profesorilor.

"Asteptam oferta de majorare salariala promisa de ministrul Eugen Nicolaescu pana pe 3 noiembrie, iar daca nu ni se va acorda o majorare de 50-60%, suntem dispusi sa negociem, pana la acea data, o crestere substantiala a salariilor cumulata cu alte sporuri, precum si prime de concediu si de sarbatori", a declarat vineri, pentru NewsIn, presedintele Federatiei Sanitas, Marius Petcu.

Liderul sindical a precizat ca in cadrul Congresului Federatiei Sanitas de vineri s-a hotarat demararea unor noi negocieri cu reprezentantii Ministerului Sanatatii si cu cei ai Casei Nationale de Pensii, pentru a se conveni asupra modalitatii de crestere a veniturilor cadrelor didactice.

Marius Petcu a adaugat ca, in cazul in care guvernul va anula legea privind salarizarea profesorilor cu 50%, va propune confederatiilor sindicale sa declanseze proteste comune pentru "a forta" majorarea salariilor tuturor bugetarilor.

"Toate federatiile sindicale ce solicita majorari salariale sunt afiliate CNSLR Fratia. Daca profesorilor li se blocheaza majorarea salariilor, voi cere federatiilor sindicale sa nu mai aiba negocieri sectoriale pentru ca ori castigam impreuna, ori pierdem impreuna", a mai spus presedintele confederatiei CNSLR Fratia.


Citeste si despre:

Servicii medicale de ingrijire la domiciliu Beneficiile alaptarii Masuri in domeniul salarizarii personalului din sectorul bugetar Dieta Bernstein Dieta cu supa de varza Sfaturi alimentare pentru rezistenta la insulina Primul ajutor in caz de inconstienta Probiotice, prebiotice si enzime digestive: de ce sunt atat de importante pentru sanatatea organismului? De ce merg romanii la stomatolog? Pentru un zambet ca la Hollywood Intareste-ti imunitatea cu suplimente naturale in aceasta perioada Cresterea sau scaderea brusca in greutate Dr. Veronica Crisan, medic pediatru: Care este motivul pentru care bebelusii au colici? Dictionar medical de confuzii in bolile digestive Rolul controlului medical periodic si ce presupune acesta Importanta controalelor medicale in pandemie Boala Friedreich