Bugetul Ministerului Educatiei a fost aprobat de cele doua Comisii de Invatamant, Stiinta, Tineret si Sport, ale Senatului si Camerei Deputatilor, dupa supunerea la vot a mai mult de 400 de amendamente, si a fost suplimentat bugetul alocat Cercetarii.
Majoritatea amendamentelor au reprezentat solicitari din teritoriu legate de reabilitarea unor scoli. Din acest motiv, la propunerea ministrului de resort, amendamentele care presupun alocarea de bani din bugetul ministerului pentru continuarea acestor investitii au fost adoptate, cu mentiunea ca se pot finanta dupa analiza ministerului si in limita resurselor bugetare alocate.
Membrii celor doua comisii reunite au acceptat procedura de vot, astfel ca modalitatea de analiza a amendamentelor s-a desfasurat foarte rapid. O parte dintre amendamente au fost respinse, deoarece nu aveau mentionata sursa de finantare sau pentru ca presupuneau fonduri din alte surse decat cele ale ministerului.
Potrivit Ministrului Educatiei, Ecaterina Andronescu, bugetul Ministerului Educatiei reprezinta 6% din PIB, in conditiile in care bugetul a fost constituit pe un raport leu-euro de 4 la 1. Astfel, bugetul total al ministerului este de 34.739 milioane de lei.
Ministerul Educatiei a mai precizat ca are promisiuni de la primul ministru ca la prima rectificare bugetara, educatia va primi diferenta de care are nevoie pentru a-si desfasura activitatea.
La sedinta celor doua comisii au participat si liderii sindicali Razvan Bobulescu din partea Federatiei Alma Mater, Gheorghe Izvoranu, de la Federatia Spiru Haret si Constantin Ciosu, FEN. Bobulescu a declarat ca a venit pentru a face lobby, dar si ca este nemultumit de dimensiunea finantarii de baza, care este prea mica.
Potrivit unui amendament adoptat de cele doua Comisii, a fost suplimentat bugetul alocat Cercetarii cu 620 milioane de lei, ajungand astfel la suma executiei bugetare a anului trecut.
Sindicalistii din acest domeniu au protestat, inclusiv prin pichetarea Parlamentului, pentru cresterea sumei alocate initial. Presedintele Federata Sindicatelor Lucratorilor din Cercetare Proiectare din Romania (FSLCPR), Radu Minea, subliniaza ca, prin alocarea unor fonduri de 0,19% din PIB, atat cat era propus initial, se incalca legea 324/2003, care stipuleaza ca Cercetarea va trebui sa primeasca de la bugetul de stat sume care se asigure o crestere graduala a veniturilor, astfel incat, in 2010 sa primeasca 1% din PIB. Cresterea respectiva a fost sustinuta pana anul trecut, cand ajunsese la 0,54% din PIB, de la 0,13% din PIB in 2003.