Autoritatile anunta ca 43 de oameni au murit de la frig iarna aceasta

Publicat: 12 Ianuarie 2009
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

43 de persoane, intre care si un copil de trei luni, au decedat, iarna aceasta, din cauza hipotermiei, a anuntat, sambata, in cadrul videoconferintei sustinuta la Ministerul Administratiei si Internelor, subsecretarul de stat din Ministerul Sanatatii, Raed Arafat.

Potrivit lui Arafat, situatiile raportare de unitatile sanitare din teritoriu au aratat ca, in perioada rece de la sfarsitul anului trecut si in zilele scurse din acest an, au murit 43 de persoane, intre care si un copil de numai trei luni despre care Arafat a spus ca facea parte dintr-o familie cu posibilitati limitate.

De asemenea, Arafat a spus si ca medicii serviciilor de ambulanta au acordat sprijin unui numar foarte mare de persoane, care au suferit din cauza temperaturilor scazute.

Ministrul Oprea a cerut prefectilor sa acorde o atentie deosebita familiilor nevoiase, batranilor lipsiti de polibilitati, persoanelor fara adapost si a celor care locuiesc in adaposturi modulare in urma inundatiilor din 2008. Oprea a solicitat situatia persoanelor aflate in aceste situatii si le-a cerut prefectilor sa acorde ajutoare acestor persoane, lemne de foc si alimente.


Citeste si despre:

Alimentatia sanatoasa in sezonul rece Argiroza: simptome, cauze si tratament Setarea limitelor personale in viata de zi cu zi Va simtiti obositi tot timpul? Tulburarile afective sezoniere Cat de mult ne afecteaza sanatatea temperaturile scazute Nasterea naturala 3 lucruri pe care trebuie sa le stii despre tratamentul endometriozei Probiotice, prebiotice si enzime digestive: de ce sunt atat de importante pentru sanatatea organismului? Masuri in caz de urgenta radiologica sau nucleara Cele mai bune biberoane pentru bebelusi Efectele adverse ale terapiei cu insulina Vreme rea, temperaturi scazute: alerta de accidente! Tristetea nu inseamna depresie! Cartofii mov sau violeti scad tensiunea arteriala Alcoolul, 'alimentul' toxic