Presedintele Colegiului Medicilor, Vasile Astarastoae, a declarat, joi, ca ordonanta ce interzice cumulul de pensie si salariu de la stat trebuie modificata astfel incat medicii pensionati sa poata continua sa lucreze in sistemul de stat si sa fie platiti cu ora, din bugetele spitalelor.
“In ordonanta se vorbeste despre venituri si trebuie schimbat acest termen cu salarii, pentru ca medicii sa poata incheia contracte pe durata limitata, adica plata cu ora. Astfel, medicii vor fi platiti din bugetele spitalelor, care nu sunt bani de la guvern”, a explicat Astarastoae.
Potrivit ordonantei de guvern publicata luni in Monitorul Oficial, pensionarii pentru limita de varsta nu pot cumula pensia cu veniturile realizate dintr-o activitate profesionala, indiferent de nivelul lor, daca acestea sunt obtinute din exercitarea unor functii remunerate in cadrul autoritatilor si institutiilor publice centrale si locale, indiferent de modul de finantare si subordonare, precum si in cadrul regiilor autonome, societatilor nationale, companiilor nationale si societatilor la care capitalul social este detinut integral sau majoritar de stat sau de o unitate administrativ-teritoriala. Angajatii de la stat care cumuleaza pensia cu salariul trebuie sa decida in 15 zile la care dintre cele doua venituri renunta.
Premierul Emil Boc a anuntat, miercuri, ca ordonanta care interzice cumulul de salarii si pensii de la stat ramane in vigoare, precizand ca Guvernul a dorit ca oamenii care au iesit la pensie sa lucreze in continuare, cu ore platite pe conventii civile sau drepturi de autor, dar nu cu salariu. Totodata, premierul a anuntat ca ministrul Muncii si cel al Finantelor vor emite un ordin comun care sa clarifice problemele legate de ordonanta.
In sistemul sanitar din Romania lucreaza aproximativ 600 de medici pensionati, dintre care 500 in mediul urban, iar restul in rural, conform datelor Ministerului Sanatatii.