Aproximativ o treime din medicii de familie covasneni ar putea fi nevoiti sa-si inchida cabinetele

Publicat: 18 Februarie 2009
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

Aproximativ o treime din medicii de familie din judetul Covasna ar putea fi nevoiti sa-si inchida cabinetele, prin faliment, in cazul in care nu se revine asupra bugetului alocat de Guvern pentru medicina de familie, sustine conducerea Asociatiei Medicilor de Familie din Covasna.

Presedintele asociatiei, medicul Seres Lucia, a declarat corespondentului NewsIn ca, in cursul zilei de luni, jumatate din medicii de familie covasneni au mers la Casa de Asigurari de Sanatate (CAS) pentru a inmana un protest fata de reducerea bugetului pentru asistenta medicala primara si semnaturile de sustinere a acestuia. Ei au anuntat ca, in functie de ceea ce se decide la nivel national, vor continua cu alte forme de protest, printre acestea numarandu-se si inaintarea la CAS a cererilor de concediu, care deocamdata nu au fost depuse in Covasna.
Medicii covasneni au anuntat ca vor asigura o treime din consultatii in cazul in care vor recurge la aceasta forma de protest.

Potrivit lui Seres Lucia, in cazul in care nu se revine asupra proiectului de buget, medicii de familie din judet care au sub 1.500 de pacienti vor trebui sa inchida cabinetele, prin faliment, pentru ca veniturile cabinetelor nu le vor ajunge pentru a acoperi salariile asistentilor medicali, contabilului, femeii de serviciu sau utilitatilor.

"Cei care au sub 1.500 de pacienti vor trebui sa inchida cabinetele prin faliment. O treime au sub 1.500 de pacienti”, a spus Seres. Aceasta a mentionat ca, in conditiile actuale, medicii de familie, in special cei tineri, nu vor avea altceva de facut decat sa ia drumul strainatatii, intrucat nu le raman prea multe optiuni.

Medicii de familie din toata tara protesteaza fata de intentia de reducere cu 40% a bugetului alocat pentru medicina de familie de catre Guvern. Pentru anul acesta, proiectul de buget prevede pentru asistenta medicala primara 5,4% din bugetul serviciilor medicale, fata de 9%, cat s-a alocat anul trecut.

Conducerea Ministerului Sanatatii s-a intalnit luni cu reprezentantii Casei Nationale de Asigurari de Sanatate, pentru a analiza situatia din medicina de familie. In urma intalnirii, s-a stabilit faptul ca fondurile pentru medicii de familie vor ramane neschimbate in trimestrul I al anului 2009, urmand ca din trimestrul II sa fie semnat un contract cadru in valoare de 256,5 milioane de lei. La acestia se vor adauga circa 180 de milioane de lei, aferente celor doua programe de sanatate propuse de Ministerul Sanatatii.
Reprezentantii Minsiterului considera ca protestele medicilor de familie nu sunt justificate si avertizeaza ca acestea ar putea avea urmari negative.


Citeste si despre:

Procedura de acordare cu titlu gratuit a echipamentelor de calcul necesare functionarii cabinetelor medicilor de familie EMC - cursuri gratuite de diagnosticare precoce a autismului, pentru medicii de familie, pediatri si psihiatri EMC - medici de familie in Programul de diabet Afecteaza partea pe care dormi sanatatea? Cum se transmite virusul COVID-19? Operatia cezariana 3 lucruri pe care trebuie sa le stii despre tratamentul endometriozei Probiotice, prebiotice si enzime digestive: de ce sunt atat de importante pentru sanatatea organismului? Fumatul si sistemul digestiv Asistenta medicala a prescolarilor, elevilor si studentilor Bolile pulmonare: 8 motive sa te duci la medic Masuri in domeniul salarizarii personalului din sectorul bugetar Trusa medicala de vacanta. Ce trebuie sa aveti neaparat in bagaj cand plecati in concediu Depresia la adolescenti Sa intelegem retinopatia diabetica – relatia dintre diabet si vedere