Parerea unui doctor despre cazurile de impotenta

Actualizat: 29 Martie 2021
Salveaza articolul pentru mai tarziu
Poti accesa articolul oricand, de pe orice dispozitiv, din contul tau sfatulmedicului.ro sau din aplicatia de mobil SfatulMedicului (iOS, Android)
Sterge articolul
Elimina articolul din lista celor salvate

La ce varsta apare impotenta?

Daca exista un simptom de care le este frica barbatilor, ei bine acesta este impotenta.

Pentru ca nici un raport sexual de calitate nu poate avea loc fara rigidizarea penisului, care permite penetrarea vaginala.

Pe langa pierderea placerii, este vorba si de o atingere adusa ''imaginii'' de barbat.

O vorba populara spune ca daca nevoia de ochelari apare la 45 de ani, odata cu primele semne de prezbitism, performantele sexuale masculine isi incep declinul tot pe la aceasta varsta. Si daca este adevarat ca impotenta erectila se intalneste la orice varsta, acest simptom devine cu adevarat curent catre 45-50 ani.

Desigur, se citeaza mereu exemplul octogenarului proaspat si bine dispus, verde ca bradul, care isi onoreaza sotia in fiecare zi, de o jumatate de secol. Este, asa cum se spune, exceptia care confirma regula.

Care este definitia impotentei?

Impotenta, am mai spus-o, corespunde dificultatii sau imposibilitatii de a obtine o erectie corecta, care sa permita un raport sexual incheiat prin ejaculare. Aceasta definitie nu ia in consideratie diversitatea formelor de impotenta erectila.

Intr-adevar, exista barbati care nu au avut niciodata o erectie. Unii au doar o erectie semi-dura. Altii nu o obtin decat cu partenere cu totul speciale: fara ele, orice speranta le este interzisa.

Alti barbati ajung sa isi pastreze erectia doar prin atingeri manuale sau orale..dar o pierd la cea mai mica tentativa de penetrare, sau invers, iar in alte cazuri dintre barbati, ajung la erectie repede si fara nicio problema, de la inceput, dar erectia dispare odata cu penetrarea. Exista si cazuri cand erectia dispare mai tarziu, in cursul actului sexual si astfel nu mai poate continua raportul sexual.

Se intampla ca in urma oboselii sau nelinistii, in conditiile in care de obicei totul se petrecea foarte bine, orice erectie sa devina imposibila. Acest ultim caz este cel mai frecvent (si este proportional cu inaintarea in varsta).

Daca acest ''incident'' survine intre 20 si 30 ani, barbatul nu-i acorda prea mare atentie, in masura in care anturajul sau amoros, profesional, social si afectiv il convige in general, ca este vorba doar de o pana trecatoare de care nu trebuie sa se lase coplesit. Dar mai tarziu, dupa 40-50 ani, se intampla destul de des ca numarul de raporturi sexuale nesatisfacatoare sa depaseasca proportia de 1 la 4.

Desigur, toti barbatii s-au confruntat, se confrunta sau se vor confrunta cu acest gen de dificultati mai mult sau mai putin trecatoare. Insa, in cazul barbatului care imbatraneste, acest eveniment capata o cu totul alta dimensiune, ii lezeaza increderea pe care o are in sine, in corpul sau.

Si asa cum constata ca incarunteste, ca albeste, ca a facut burtica, ca nu mai poate tine piept performantelor fizice ale adolescentului care il provoaca la o partida de tenis, tot asa isi da seama ca si din acest punct de vedere ceva nu mai functioneaza asa cum trebuie.

Cum se explica faptul ca ceva ''nu mai functioneaza''?

Fie ca este vorba de impotenta benigna sau grava, mecanismul este mereu acelasi si are cauze vasculare. Erectia, asa cum am vazut, este un fenomen strict ''hidraulic'': nu se obtine decat daca sangele umple cele tre baloane ale penisului.

Fie ca sursa sanguina se epuizeaza, arteriolele nu mai aduc sange, sau, din contra, supapele de siguranta ale micilor vene nu se mai inchid, sangele doar va trece prin penis, parasindu-l la fel de repede cum a intrat, iar fenomenul erectiei va fi curand perturbat.

Ejacularea este si ea perturbata?

Absenta erectiei nu este insotita in mod necesar de imposibilitatea de a ejacula. Unii barbati, desi impotenti, ejaculeaza foarte normal si invers, altii care au o erectie solida si durabila, nu reusesc sa ejaculeze.

Cum reactioneaza multi dintre barbati in cazul impotentei si a insuficientei erectile?

In toate cazurile si indiferent de forma sub care se prezinta, impotenta il lezeaza profund pe barbat in personalitatea lui, in ''virilitate''. El se simte angoasat, devalorizat, demn de rusine si se simte vinovat fata de partenera sa, fie ca aceasta este intelegatoare, exasperata sau resemnata.


Citeste si despre:

Disfunctii sexuale la barbati Impotenta Impotenta - cauze, simptome, optiuni terapeutice Tratamente pentru impotenta Impotenta feminina Conferinta One Health International Student Conference USAMV Bucuresti 2025 – abordari interdisciplinare pentru provocarile globale in materie de mediu si sanatate Remedii naturale pentru impotenta Legatura dintre impotenta si consumul de cofeina Exercitii pentru impotenta Impotenta - cauze principale Dieta vegetariana si impotenta